Halucinant: cum a dispărut un TIR cu apă din depozitul Poștei. Dosar penal și acuzații de presiuni politice

@ Inițial, dispariția PET-urilor de apă care trebuiau să ajungă la angajații Poștei în zilele caniculare a fost anchetată pe cale administrativă, vizat fiind președintele comisiei de inventariere, Costică Florea @ A urmat un dosar penal, fiind luată în calcul pista „accesării fără drept a unui sistem informatic” @ Florea este bănuit că a folosit user-ul și parola unui alt angajat care se afla în concediu la acea dată pentru a regla situația sticlelor de apă @ Pe de altă parte, acesta susține că este persecutat politic deoarece este PSD-ist

De luni de zile, angajații Regionalei de Poștă nu reușesc să deslușească misterul dispariției unei cantități însemnate de apă cu o valoare de inventar de aproximativ 23.000 lei. Este vorba despre PET-uri de apă pe care Poșta le-a achiziționat pentru a fi distribuite către angajații din județele Regionalei în zilele caniculare. Anchetele administrative l-au scos vinovat pentru această situație pe Costică Florea, cel care a fost desemnat președinte al comisiei de inventariere. Acesta a fost sancționat cu „avertisment”, dar pedeapsa primită a fost contestată în instanță, unde, mai mult, a cerut daune de 15.000 lei pentru „prejudiciu psihologic” și pentru „știribirea onoarei și a prestigiului profesional”.

Însă, în luna martie a acestui an, situația PET-urilor de apă era pe cale să se rezolve în mod neașteptat, deoarece, în aplicația informatică de gestiune au fost efectuate modificări, liste de inventariere prin care PET-urile de apă erau reintroduse în depozitul Regionalei. Însă, această operațiune era doar una scriptică, cantitatea de apă neregăsindu-se în realitate în depozit, susțin surse din companie. Neconcordanța a fost semnalată în momentul în care un alt angajat al Poștei ar fi trebuit să încarce aceste modificări din gestiune în contabilitate.

Ancheta internă realizată în cadrul Regionalei a avut drept concluzie faptul că modificările în aplicația informatică a sistemului de gestiune au fost operate folosindu-se user-ul și parola unui angajat aflat la acea vreme în concediu de odihnă. De altfel, la revenirea din concediu acesta a semnalat intervenția „neautorizată”. Din nou, acuzațiile s-au îndreptat către Costică Florea, cel care, cu mai bine de un an în urmă, le cerea colegilor pe care îi verifica să întocmească documente antedate prin care să ateste consumul materialelor lipsă în gestiune.

„Nu pot spune nimic ori oferi vreun detaliu atâta timp cât este o anchetă penală în desfășurare”, a declarat Radu Ursanu, directorul Regionalei de Poștă.

Florea acuză presiuni politice

Contactat telefonic, Costică Florea, președintele comisiei de inventariere, susține că toate operațiunile pe care le-a făcut în sistemul informatic sunt legale și că de fapt este șicanat pe criterii politice, fiind vechi membru PSD.

„Eu am user și parolă alocate legal de către companie. Am dreptul legal să fac orice operațiune contabilă în aplicația de gestiune a depozitului. Eu sunt persoana responsabilă la nivel de sucursală care aloc user și parolă la toți ceilalți salariați care lucrează în aplicația informatică. Colegii de la contabilitate au făcut această operațiune de scădere din evidența contabilă a lipsurilor constatate la inventariere în luna ianuarie 2020. Pentru că sistemul informatic de gestiune a depozitului nu permitea în luna ianuarie să efectuez descărcarea cantităților lipsă, abia după reconfigurarea aplicației, am putut să efectuez modificările. Această modificare am făcut-o în mod legal și corect. Totul este un fals în ceea ce privește plângerea penală depusă de Ursanu (directorul regional – n.r.) în încercarea de a mă denigra. Toată acțiunea penală depusă împotriva mea se va îndrepta împotriva lor. Este adevărat că atunci când eu am făcut aceste operațiuni șeful de depozit era în concediu, dare eu le-am făcut cu user-ul și parola mea. Așa se întâmplă de fiecare data când șeful de depozit este în concediu. Nu voi face altfel, atât timp cât eu sunt persoana responsabilă care aloc user și parolă atât angajaților de la depozitul central cât și celor din cele șase județe. Acuzațiile se bat cap în cap, iar Ursanu nu urmărește decât să mă denigreze”, a declarat Costică Florea.

Misterul și istoria PET-urilor dispărute

În 2020, Costică Florea a fost prins de conducerea societății când încerca să acopere gaura din gestiune a colegilor pe care îi verifica. Costică Florea, angajat al Sucursalei Regionale de Poștă Iași, în calitate de președinte al comisiei de inventariere, le-a cerut colegilor pe care îi verifica să întocmească documente antedate prin care să ateste consumul materialelor lipsă în gestiune. În octombrie – noiembrie 2020, în loc să predea situația constatată către superiori, Florea le-a transmis mai multe emailuri șefilor de oficii poștale situația diferențelor găsite la inventariere pentru anii 2017-2019 și le-a cerut să întocmească bonuri de consum pentru materialele lipsă, astfel încât să nu mai figureze cu lipsă în gestiune. E-mailul cu pricina a ajuns și la conducerea Regionalei, iar Costică Florea a fost cercetat disciplinar pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, fiind sancționat cu avertisment scris. Florea contestă în instanță sancțiunea, susținând că a fost prejudiciat ”psihologic”. Pentru tote acestea solicită daune de 15.000 lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here