Gheorghe Nichita a fost dat în judecată de către un avocat cu drept de practică atât în România cât și în Franța pentru că fostul primar nu i-ar fi achitat un onorariu de 15.500 de euro. În cursul anului trecut, fostul edil a apelat la serviciile avocatului Corneliu Liviu Popescu pentru a deschide un proces la CEDO împotriva statului român. Conform cererii de chemare în judecată depusă de avocatul Popescu la Judecătoria Iași, o altă persoană, a cărei identitate nu o divulgă, a achitat pentru Gheorghe Nichita suma de 3.000 de euro pentru serviciile avocațiale. Pentru diferența de 15.500 de euro, fostul edil ar fi fost notificat pe e-mail, whatsapp, dar și prin intermediul unui executor judecătoresc, fără a se ajunge însă la vreun rezultat.
Gheorghe Nichita susține că acțiunea depusă de avocat la CEDO a fost respinsă, deși acesta îl asigurase că are șanse mari de succes: „Era vorba de ceea ce mi s-a întâmplat în timpul detenției. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. El mi-a garantat că 75% lucrurile vor fi favorabile. Eu nu am rămas dator la nimeni, dar el nu a vrut să înțeleagă”
Avocatul Corneliu Liviu Popescu a asigurat reprezentarea unor figuri publice importante în fața instanței de la Strasbourg, cum ar fi fostul premier Adrian Năstase, precum și a judecătorilor români Corneliu Bîrsan și Gabriela Bîrsan.
Dosarul în care avocatul specializat în legislația drepturilor omului cere instanței să-l oblige pe fostul primar Gheorghe Nichita la plata unor sume de peste 15.500 de euro a fost înregistrat la Judecătoria Iași la sfârșitul lunii aprilie a acestui an.
Corneliu Liviu Popescu, avocat cu drept de practică în România și Franța, este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, iar în cursul anului trecut ar fi răspuns la solicitările fostului primar Gheorghe Nichita de a-l reprezenta într-un proces pe care intenționa să-l deschidă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva statului român. Conform fostului primar Nichita, dosarul privea condițiile de detenție pe care le-a suportat pe parcursul executării pedepselor din cele două dosare în care a fost condamnat.
Conform cererii de chemare în judecată înregistrată de către avocatul Popescu și consultată de 7IAȘI, Nichita a încheiat contracte pentru servicii avocațiale cu cabinetul din Franța al lui Corneliu Liviu Popescu, cu cel din România dar și cu avocatul Popescu.
Pe scurt, în cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Iași, avocatul se adresează magistraților cărora le cere „să obligați pârâtul să plătească suma de 15.500 de euro. (…) Să plătească daune interese moratorii la nivelul dobânzii bancare din Franța cu începere de la data de 16 aprilie 2026. (…) Să obligați pârâtul să plătească cheltuieli de judecată determinate de prezentul proces în valoare de 7.764 lei (taxe de timbru, cheltuieli avocat, executor judecătoresc)”
O altă persoană a plătit prin transfer bancar pentru Gheorghe Nichita
Avocatul Corneliu Liviu Popescu a arătat cum au decurs negocierile pe care le-a purtat cu Gheorghe Nichita.
„În cursul anului 2024, avocatul a fost contactat de pârât în vederea angajării sale ca avocat pentru începerea unei proceduri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După ce a analizat cauza, avocatul, printr-un e-mail din 17 septembrie 2024, i-a propus pârâtului trei activități avocațiale succesive, prima referitoare la finalizarea unei proceduri judiciare interne încă în curs, a doua privind o consultație privind șansele de succes ale unei posibile plângeri la CEDO, iar a treia privind procedura CEDO. Pentru fiecare activitate avocațială, avocatul i-a propus onorarii fixe, ale căror cuantumuri au fost indicate expres”, se arată în acțiunea depusă la Judecătorie.
A doua activitate din cadrul înțelegerii dintre cei doi a fost stabilită în baza unui contract convenit prin e-mail la data de 6 aprilie 2025. Pentru aceste servicii a fost stabilit un onorariu de 6.500 de euro. La data de 24 aprilie 2025, cabinetul francez de avocatură a emis și factura. Abia pe 8 iunie 2025, Nichita i-a comunicat avocatului dovezile a două plăți bancare, una de 1.000 de euro și alta de 2.000 de euro „făcute de un terț”, după cum se arată în cererea de chemare în judecată.
„În afară de de plata parțială de 3.000 de euro, pârâtul nu a făcut nicio altă plată privind onorariul forfetar de 6.500 de euro convenit contractual, rămânând neplătit de pârât respectiv neîncasată de avocat suma de 3.500 de euro”, se plânge avocatul Corneliu Liviu Popescu.
Pentru cea de a treia activitate avocațială, adică redactarea plângerii ce urma a fi depusă la CEDO în numele lui Nichita, la data de 7 mai 2025, a fost încheiat tot prin e-mai un alt contract în valoare de 12.000 de euro, onorariu care trebuia achitat conform înțelegerii în termen de 10 zile de la data emiterii facturii.
Plângerea a fost semnată de către Nichita și înaintată către CEDO la data de 12 mai 2025, zi în care cabinetul de avocatură ar fi emis și factura. Însă fostul primar nu a mai achitat niciun ban, astfel încât din prima factură a rămas neachitată suma de 3.500 de euro, iar din a doua suma de 12.000 de euro. Astfel, cumulat, datoriile au crescut la 15.500 de euro.
Nichita nu a răspuns luni la rând la mesajele avocatului
În cererea de chemare în judecată, avocatul Popescu susține că a încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu Nichita pentru a-l convinge pe acesta să achite facturile. Mesajele precum și o somație oficială ar fi fost trimise de către avocat atât prin intermediul aplicației whatsapp cât și prin e-mail în cursul lunii decembrie a anului trecut.
Abia în luna martie a acestui an, Gheorghe Nichita ar fi răspuns la mesaje: „în aceeași zi pârâtul i-a răspuns avocatului că nu are banii necesari, pe care a sperat încă de la început să îi obțină prin împrumuturi de la terț”.
Fostul primar nu a răspuns în vreun fel nici la notificările pe care le-a primit în aprilie 2025 de la un executor judecătoresc.
Nichita: „I-am spus că-i dau bani în timp. Nu a vrut”
Fostul primar a declarat pentru 7IAȘI că procesul pe care a intenționat să-l deschidă la CEDO privea condițiile de detenție pe care a fost nevoit să le suporte pe perioada executării pedepselor primite în cele două dosare penale în care a fost condamnat, Dosarul Amanta și Dosarul UTI. De asemena, acesta a spus că a încercat să negocieze o eșalonare a datoriilor, însă avocatul Corneliu Liviu Popescu l-ar fi refuzat.
„S-a ajuns la proces pentru că nu am avut cum să-l plătesc. O parte din plăți le-am făcut. Am crezut că procesul va merge mai departe, am vorbit să plătesc în rate. El mi-a spus că trebuie să-i dau banii. Sunt chestiuni de nuanță, legat de ceea ce am discutat și ceea ce am convenit.
Am vorbit și de deducerea sumei, din ceea ce vom recupera după proces. I-am spus că nu am banii și că îi dau în timp.
Dar s-a respins acțiunea la CEDO și el m-a dat în judecată. Am vrut să fac o eșalonare, dar el nu a dorit.
La CEDO era vorba de ceea ce mi s-a întâmplat în timpul detenției. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. El mi-a garantat că 75% lucrurile vor fi favorabile.
Eu nu am rămas dator la nimeni, dar el nu a vrut să înțeleagă. Are chestiuni personale, are cabinet în Franța, are plăți, sunt chestiuni fiscale și de aceea a insistat pe această cale. Am fost și la București trei zile ca să vorbim și nu a dorit să ne întâlnim.
Cei 3.000 de euro i-am plătit de la mine, nu de la altcineva. Din cauză că am sechestru nu puteam să-i dau eu, așa că i-am dat prin altcineva, dar sunt banii mei, din pensia mea”, a povestit Gheorghe Nichita.
Avocatul care l-a reprezentat și pe Adrian Năstase la CEDO
Corneliu-Liviu Popescu este avocat și expert în drepturile omului, activând ca profesor universitar de drept la Facultatea de Drept din Universitatea din București și avocat în cadrul Baroului București. Avocatul este recunoscut drept o autoritate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind autorul a numeroase tratate specializate pe teme precum Libertatea de exprimare în jurisprudența C.E.D.O. De-a lungul carierei sale, el a asigurat reprezentarea unor figuri publice importante în fața instanței de la Strasbourg, cum ar fi fostul premier Adrian Năstase, precum și a judecătorilor români la CEDO Corneliu Bîrsan și Gabriela Bîrsan, în dosare ce vizau garantarea dreptului la un proces echitabil și independența sistemului judiciar.
Tudor LEAHU















