Focar de COVID la CTP

Numărul angajaţilor Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi infectaţi cu SARS-CoV-2 a crescut de la patru la zece, au informat, joi, reprezentanţii instituţiei.

Directorul CTP, Cristian Stoica, a declarat că persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19 fac parte din personalul TESA.

Cele zece persoane au fost confirmate în urma rezultatelor testelor de laborator efectuate în cursul acestei săptămâni.

Conducerea CTP Iaşi a informat că a luat măsuri pentru limitarea răspândirii virusului, potrivit normelor legale în vigoare. Astfel, activitatea din birouri a fost reorganizată, în fiecare dintre acestea lucrând doar o singură persoană, prin rotaţie, în timp ce restul angajaţilor activează în regim de telemuncă.

De asemenea, directorul CTP Iaşi a declarat că asigură testarea COVID-19 pentru cei aproximativ 90 de angajaţi TESA. În funcţie de evoluţia situaţiei angajaţilor şi a rezultatelor, vor fi readaptate măsurile de reorganizare a activităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here