Primarul care a făcut sex cu minore chiar în sediul primăriei a reintrat oficial în PNL Iași. În urmă cu patru ani, Damian Butnariu, primarul din Mogoșești – Siret, a fost exclus de liberali din partid după ce s-a aflat că a întreținut relații sexuale cu două fete în biroul său din primărie, pentru că a încălcat „etica și principiile PNL”. Însă, mișcarea a fost doar una de imagine, organizația PNL Iași menținându-și susținerea pentru Butnariu. În 2020, PNL Iași nu a avut candidat la Mogoșești – Siret, iar la alegerile din 2024 organizația l-a desemnat oficial pe Butnariu pentru funcția de primar. „Vom avea, ca și până acum, susținerea președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și a Guvernării Liberale, pentru a ne îndeplini obiectivele”, susține primarul din Mogoșești – Siret într-un mesaj adresat alegătorilor. Și Costel Alexe, președintele CJ Iași, și-a arătat suținerea pentru primarul din Mogoșești. „Am lucrat împreună cu primarul Damian Butnariu și echipa liberală din Consiliul Local pentru ca dumnevoastră să fiți mândri de comuna în care trăiți. Acum trebuie să continuăm acest parcurs al dezvoltării”, arată Costel Alexe, șeful liberal al CJ Iași, în aceeași broșură electorală.
Primarul care a fost exclus din PNL Iași după ce a fost prins făcând sex cu minore chiar în instituție a fost reprimit cu brațele deschise în organizația liberală. Așa-zisa excludere a lui Damian Butnariu, primarul comunei Mogoșești – Siret, din PNL nu a ținut decât un mandat. Primarul comunei ieșene va candida din nou oficial sub sigla PNL Iași la alegerile locale din iunie anul acesta, deși în urmă cu patru ani liberalii vorbeau de etică și principii morale în cazul lui Butnariu, la momentul în care acesta a fost exclus din partid. Butnariu a început deja să distribuie mesaje în care apare alături de Costel Alexe, președintele PNL al Consiliului Județean Iași, și în care cere votul locuitorilor comunei. Pliantele distribuite de Butnariu au sigla PNL.
„Vom avea susținerea președintelui Costel Alexe și a Guvernării Liberale”
Damian Butnariu vorbește de sprijinul PNL și cel al lui Alexe pentru dezvoltarea comunei pe care o conduce de câteva mandate. „Vom avea, ca și până acum, susținerea președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și a Guvernării Liberale, pentru a ne îndeplini obiectivele. La nivel local, ne concentrăm în continuare pe extinderea rețelei de apă și canalizare, branșarea comunei la gaz, asfaltarea drumurilor pentru a crește nivelul de trai de aici. Împreună am construit prezentul comunei Mogoșești – Siret, dar drumul nostru nu se oprește aici. Avem multe de îndeplinit și am nevoie de sprijinul fiecăruia dintre dumneavostră pentru a continua”, susține primarul Damian Butnariu.
Alexe îl susține: „trebuie să continuăm acest parcurs al dezvoltării”
În mesajele distribuite în comună, Costel Alexe arată și el că PNL îl susține pe Damian Butnariu pentru un nou mandat și că aceștia vor candida sub sigla comună a liberalilor.
„Am lucrat împreună cu primarul Damian Butnariu și echipa liberală din Consiliul Local pentru ca dumnevoastră să fiți mândri de comuna în care trăiți. Acum trebuie să continuăm acest parcurs al dezvoltării. Primarul Damian Butnariu este un om dedicat comunității, un om care a muncit pentru a face o comună modernă și frumoasă. Împreună construim în Mogoșești – Siret! Împreună dezvoltăm Iașul!”, arată Costel Alexe.
În 2020, PNL l-a exclus pe Damian Butnariu pentru că a încălcat principiile și codul etic
În ianuarie 2020, în momentul în care s-a aflat de escapada cu minore a primarului, șefii PNL Iași vorbeau de etică și integritate în momentul în care l-au exclus din partid. „E o situație regretabilă ce s-a întâmplat în ultimul timp cu primarul de la Mogoșești. Asa cum am promis, în primul Birou Politic Județean care a avut loc după publicarea acestei situații am luat decizia, în unanimitate, de a-l exclude pe primarul comunei Mogoșești-Siret și bineînțeles că motivul este de încălcare a valorilor și principiilor și a codului etic al PNL„, susțineau liberalii în urmă cu patru ani.
Tot în acel an, la alegerile locale, PNL l-a susținut din umbră pe Butnariu la Primăria Mogoșești – Siret. Liberalii nu au aruncat în cursa electorală un candidat propriu, iar Butnariu a candidat fără sigla partidului, ca independent.
Sex cu minore în biroul din primărie
Primarul comunei Mogoșești – Siret a recunoscut în instanță, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori și complicitate la viol, că a întreținut relații sexuale cu două fete minore chiar în sediul Primăriei. Totul a plecat de la o plângere a uneia dintre fete împotriva unuia dintre inculpați. Faptele s-au petrecut în 2007, după ce unul dintre proxeneți i-a adus fetele. Butnariu a plătit proxenetul cu 150 lei pentru a face sex cu fetele. După ce s-a aflat că a întreținut relații sexuale cu minorele, Butnariu a susținut că se autosuspendă din PNL.
Vlad ROTARU