Doamne, dă o reformă din aia cu de toate, please!

Între sânii partidoiului nu-i liniște defel, fiorul nasol al încă unui scrutin pierdut înainte de a începe a dat naștere la mișcări interioare ce vor să restarteze structura și să parcheze liderii care au dus scorul electoral sub nota de trecut clasa.

Toate bune și frumoase, numai că de la intenție la faptă lucrurile trec, se pare, și prin reședința lui Codrin Ștefănescu, personaj care coace o reformă strașnică cu rol de revigorare politică, fiind, cică, discuții destul de avansate, inclusiv cu madam Firea, ca să se preia frâiele partidului după prezidențiale, până nu ajunge-n șanț pe spate, culcat cu fața-n jos.

Așa se face că la auzul unei asemenea știri, mai mulți din ierarhia locală a partidului din urbe au început un mic pelerinaj la dom Ștefănescu în vederea așezării apelor și pentru mnealor. Care pe o listă, care pe un post, care într-un CA, mă rog, cum se poate și cum se merită, dar oricum pentru ceva.

Acuma,care și ce o să primească, vom vedea, că dom Codrin nu-i nici mama Omida și nici Ludovic Orban. Așa că …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here