Deputatul AUR Marius Ostaficiuc: ”Peste 10 milioane de euro din banii ieșenilor s-au dus pe apa sâmbetei. Cine plătește prejudiciul?” (P)

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Suceava a dat o hotărâre referitoare la soarta spitalului mobil de la Lețcani, o achiziție puternic contestată și care a dus la îngroparea a peste 10 milioane de euro din banii ieșenilor. Hotărârea magistraților a anulat raportul Curții de Conturi, raport care a scos la iveală mai multe nereguli privind procedura de achiziție. Decizia luată în privința spitalului nu aduce însă banii înapoi, ci lasă ieșenii cu zeci de containere nefolosite, aflate într-o așa zisă stare de conservare și care încep să ruginească, arată deputatul AUR Marius Ostaficiuc. ”Recent, instanțele de judecată au constatat că nu e vorba de nici un prejudiciu în ceea ce privește achiziția containerelor ce au compus spitalul mobil de la Lețcani. Nu comentez decizia instanțelor de judecată, însă cred că trebuie tras un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă cu achiziția trecută în conservare. Unitatea nu a fost folosită aproape deloc în ceea ce privește tratarea bolnavilor de coronavirus și nu și-a dovedit utilitatea pentru care ieșenii au plătit bani grei. În aceste condiții, cine poate fi tras la răspundere pentru acest lucru?”, a spus Marius Ostaficiuc, deputat AUR Iași. Parlamentarul Alianței pentru Unirea Românilor a mai menționat și faptul că autoritățile trebuie să găsească o soluție de integrare a echipamentelor la unitățile medicale din oraș, în loc să le lase în curtea Transagropolis, la marginea drumului european. ”Trebuie găsită o soluție pentru ca aceste containere să fie funcționale. Conservarea lor nu ajută pe nimeni. Se dorește reactivarea lor în cazul unor urgențe, în cazul în care se impune acest lucru. Dar până atunci? Echipamentele stau nefolosite, rugina pune stăpânire pe containere și totul pare că se îndreaptă spre un eșec de proporții din banii ieșenilor”, a mai menționat Marius Ostaficiuc, deputat AUR Iași.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here