Cum și-a ascuns averea un polițist de la DNA Iași: vilă și teren, vândute fictiv cu 1.000 de lei

Bogdan Culiță Antoniu, ofițer de poliție la DNA Iași, a construit o vilă în comuna Miroslava, iar înainte de a o intabula a trecut-o cu tot cu teren pe numele surorii sale @ Prețul declarat în acte pentru casă și teren a fost de doar 1.000 de lei @ Pentru a masca vânzarea fictivă, părțile semnatare ale contractului, soția ofițerului și sora acestuia, au semnat un contract de cesiune, o preluare a unui contract de concesiune a terenului cu tot cu clădirea care nu era încă intabulată @ Casa a fost ridicată pe un teren concesionat de la primărie cu doar 135 de lei/an de către soția lui Bogdan Culiță Antoniu, care este de asemenea ofițer al IPJ Iași @ Ofițerul de la DNA Iași folosește o mașină cu numere de înmatriculare personalizate (IS XX ABC – Antoniu Bogdan Culiță), care în acte îi aparține însă tatălui său @ În declarația de avere, polițistul a menționat un apartament de 62 metri pătrați @ Apartamentul din cartierul Vișoianu l-a cumpărat în 2022 de la tatăl său, iar după doar câteva luni, l-a vândut înregistrând și profit @ Inadvertențele din declarațiile de avere au devenit contagioase @ Sora lui Antoniu, Cătălina Andreea Antoniu, este grefier și nu a menționat în declarația de avere casa care îi aparține, dar care în realitate este stăpânită de către frate @„O să vă clarific situația și o să vă transmit răspunsul probabil astăzi după ce termin programul de lucru. Situația e clară și legală. Vă voi da lămuririle necesare”, a spus Antoniu la sfârșitul săptămânii trecute @ Până la momentul publicării articolului nu a mai revenit cu „lămuririle” promise

Polițistul Bogdan Culiță Antoniu a fost adus de la Serviciul de Investigații Criminale la DNA Iași pentru a suplini lipsa de cadre provocată de valurile de pensionări din rândul ofițerilor cu experiență. Verificările specifice efectuate în cazul unor astfel de detașări nu au scos la iveală inadvertențele din declarațiile de avere depuse de către acesta, dar și de către soția sa, Claudia Ioana Antoniu, care de asemenea este ofițer în cadrul IPJ Iași.

Bogdan Culiță Antoniu și-a construit vila în care locuiește alături de familie pe un teren concesionat de către soția sa de la Primăria Miroslava, în 2015, înainte de a se căsători. Terenul de 500 metri pătrați se află în satul Cornești în zona din proximitatea clubului Le GaGa.

Contractul de concesiune a fost semnat în anul 2015 de către Claudia Ioana Glonț, devenită Antoniu după căsătoria din 2017. Redevența pentru teren a fost stabilită la doar 135 de lei/an. Un lot de teren învecinat a fost concesionat și de către o soră, Nicoleta Diana Glonț.

În 2015, în cadrul unei adevărate campanii de pomană imobiliară, Primăria Miroslava a scos la licitație loturi de casă. Acestea au fost împărțite între rude ale angajaților primăriei, ale politicienilor locali și oameni cu influență printre care și polițiști.

Artificiul legal care ascunde o vânzare fictivă

Contractul de concesiune a terenului interzicea „vânzarea construcției edificate (…) în primii 5 ani de la recepția finală a construcției”, dar nu impunea restricții privind cesionarea acestuia către alte persoane. Aceste prevederi au fost folosite câțiva ani mai târziu pentru a trece casa pe numele altei persoane și pentru a evita menționarea imobilului în declarațiile de avere ale celor doi polițiști, soții Antoniu.

Pe 5 septembrie 2017, Ioana Claudia Antoniu a obținut certificatul de urbanism pentru o casă cu parter și mansardă. În aceeași zi, un certificat de urbanism similar a fost eliberat și pentru sora acesteia, Nicoleta Ioana Glonț, care a concesionat terenul învecinat.

Câteva luni mai târziu, pe 17 mai 2018, Primăria Miroslava a eliberat și autorizațiile de construire pentru cele două clădiri.

Pe 19 august 2019, Ioana Claudia Antoniu a trecut casa pe numele cumnatei, Cătălina Andreea Antoniu, prin intermediul unui contract de cesiune. La notar, Cătălina Andreea Antoniu nu s-a prezentat, fiind repreznetată printr-o procură de către Nicolatea Diana Glonț, sora Ioanei Claudia Antoniu. Conform acestui contract, sora polițistului Bogdan Culiță Antoniu a preluat contractul de concesiune a terenului, dar și clădirea, care nu fusese încă intabulată.

Prețul declarat în contract pentru teren și casa aflată în stadiul de finisare a fost de doar 1.000 de lei.

„Părțile agrează ca prin prezentul act juridic să înstrăineze odată cu drepturile subiective derivând din autorizația de construire și lucrările de construire (în starea de finisare în care se află în momentul prezent). În consecință, cedentul recunoaște și acceptă că parte din efectul – scopul final urmărit de părți îl reprezintă și instrăinarea lucrărilor de construcții, în starea de finisare în care se află în momentul prezent”, se arată în contractul de cesiune.

Pe 3 octombrie 2022, Primăria Miroslava a emis și certificatul de edificare a clădirii, documentul în baza căruia imobilul poate fi intabulat. Acest certificat descrie clădirea ridicată pe numele Cătălinei Antoniu ca o locuință individuală în regim P+M și cu o suprafață construită de 170 metri pătrați.

Sora polițistului a menționat doar terenul în declarația de avere

Cătălina Andreea Antoniu este grefier în București și, după semnarea contractului de cesiune, a menționat în declarația de avere doar terenul achiziționat, nu însă și clădirea. Certificatul de edificare a clădirii a fost eliberat pe 3 noiembrie 2022, iar în luna mai a anului 2023, imobilul construit a fost intabulat și de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cu toate acestea, în declarația de avere depusă în iunie 2023, Cătălina Andreea Atntoniu nu a făcut nicio mențiune legată de casa de la Miroslava.

Pe de altă parte, terenul din Miroslava nu a fost menționat în niciuna dintre declarațiile de avere depuse de-a lungul timpului de soții Bogdan Culiță și Claudia Ioana Antoniu.

Apartament și mașină de la tata

În fața vilei din Miroslava în care locuiește ofițerul DNA Bogdan Culiță Antoniu este parcat și unul dintre autoturismele folosite de către acesta, care are plăcuțe de înmatriculare personalizate cu inițialele numelui său (IS XX ABC). Cu toate acestea, proprietarul din acte al mașinii este tatăl polițistului, Neculai Antoniu.

Acesta din urmă i-a vândut în 2022 și un apartament fiului său. Este vorba despre imobilul de 62 metri pătrați pe care ofițerul l-a menționat în declarația de avere. În mod curios,  polițistul a vândut apartamentul cumpărat de la tată după doar câteva luni.

În vara anului 2022, Bogdan Culiță Antoniu a cumpărat de la părinții săi apartamentul din cartierul Vișoianu cu un preț declarat de 325.000 lei. Din această sumă, 276.000 lei au provenit dintr-un credit ipotecar, iar suma de 49.000 lei, puțin sub pragul de 10.000 euro, ar fi fost achitată de către polițist anterior semnării contractului și ar fi provenit din „surse proprii ale cumpărătorului”.

După doar câteva luni, în martie 2023, Bogdan Culiță Antoniu a vândut apartamentul cu 340.000 lei.

Polițistul Antoniu a spus că va oferi „clarificări”. Nu a mai făcut-o

La sfârșitul săptămânii trecute, 7IAȘI l-a contactat telefonic pe ofițerul Bogdan Culiță Antoniu, solicitându-i acestuia un punct de vedere. Am convenit să trimitem întrebările de whatsapp, urmând ca acesta să trimită răspunsurile.

Ofițerul de la DNA Iași a confirmat că a primit întrebările și chiar a transmis că va răspunde.

„O să vă clarific situația și o să vă transmit răspunsul probabil astăzi după ce termin programul de lucru. Situația e clară și legală. Vă voi da lămuririle necesare. Mulțumesc”, a transmis Antoniu.

Până la ora publicării articolului, acesta nu a mai revenit cu vreun mesaj ori cu „lămuririle” promise.

Tudor LEAHU

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Dacă un polițist de la DNA a reușit sa își ascundă averea destul de bine ca să nu încânte mai nimeni, întrebarea este ce au făcut procurorii de la DNA care teoretic cel puțin cunosc și mai bine legea și deci pot sa o ocolească cu și mai mult succes în interesul lor personal și bineînțeles al cercetatilor sau mai exact al inculpatilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here