La diferență de trei ani, primarul Mihai Chirica și-a schimbat discursul cu privire la propunerea de retragere a titlului de cetățean de onoare al Iașului, acordat lui Ion Iliescu.
Astăzi, Chirica a spus că, în prima şedinţă de CL, va propune retragerea distincției acordate lui Ion Iliescu. Afirmația a făcut-o în contextul împlinirii a 31 de ani de la protestul organizat la Iași pe 14 decembrie 1989 împotriva regimului comunist.
În 2017, același Mihai Chirica refuza să retragă titlul lui Ion Iliescu și cataloga inițiativa drept imatură.
„ (…) mi se pare doar un comentariu imatur şi, în primul rând, inoportun”, spunea în 2017 Mihai Chirica.
La acea vreme, propunerea de retragere a venit din partea consilierului local Răzvan Timofciuc pe fondul trimiterii în judecată a fostului președinte al României în dosarul Mineriada.