Buturuga mică răstoarnă carul mare! British American Tobacco, țepuită de 600 milioane lei de un chioșc din Iași

  •  Cunoscuta societate de distribuție produse de tutun, British American Tobacco Trading România a dat în judecată SC Chioșcul de Cafea SRL Iași, pentru o datorie de 60.000 de lei @

Pe parcursul relațiilor comerciale între cele două părți, în cursul anului 2016, firma ieșeană Chioșcul de Cafea, al cărei administrator unic este Mihaela Alina Rădeanu, a achiziționat de la British American Tobacco, țigări de aproape 40.000 de lei, în baza comenzii fiind eliberate mai multe facturi fiscale. Ulterior, la finalul verii trecute, SC Chioșcul de Cafea SRL a refuzat plata a trei facturi fiscale, nerespectându-și obligațiile asumate prin semnarea contractului. Pe 25 august 2016, reprezentanții British Tobacco au transmis prin intermediul executorilor o somație de plată către firma din Iași, în cuprinsul căreia s-a cerut achitarea debitului restant plus penalități de 0,15 la sută pentru fiecare zi de întârziere. Deoarece patroana Mihaela Rădeanu nu a răspuns în nici un fel în legătură cu somația primită, societatea de distribuție produse de tutun s-a adresat Jucătoriei Iași, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată și obligarea SC Chioșcul de Cafea la plata datoriei de aproximativ 40.000 de lei, plus 24.516,97 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadența facturilor fiscal.

“Nu putem recupera datoria decât cu ajutorul judecătorilor”

“Cu toate că British Tobacco a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin livrarea produselor, cumpărătorul a încetat să aducă la îndeplinire obligația ce îi revenea în conformitate cu documentele semnate și parafate, respectiv achitarea facturilor fiscale emise. La acest moment, societatea din Iași figurează în contabilitatea noastră cu un  număr de trei facturi fiscale neachitate. Singura cale pentru recuperarea datoriei este obținerea unei hotărâri judecătorești care să consfințească obligația firmei debitoare de a achita toate sumele datorate”, susține avocatul Vasile Furculiță. Totodată, reprezentanții British American Tobacco mai solicită ca instanța să o oblige pe administratora din Iași să achite penalități de întârziere calculate în continuare, de la data depunerii acțiunii și până la pronunțarea unei decizii judecătorești definitive. La societatea British American Tobacco Trading România figurează ca asociați un număr de 3 cetățeni români, alături de doi administratori principali: argentinianul Ricardo Martin Guardo, din Buenos Aires, și irlandeza Gemma Bridget Webb, originară din provincia irlandeză Cork. La termenul de judecată de la sfârșitul acestei luni, au fost citați la instanță, pentru audieri, atât apărătorii societății de distribuție a tutunului, cât și administratorul SC Chioșcul de Cafea SRL, Alina Mihaela Rădeanu. Firma din Iași are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine, cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi, cafea și tutun.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here