FOTO, VIDEO- Noi investiții la Maternitatea Cuza- Vodă din Iași. Proiecte de 7 milioane de lei în cel mai mare spital de obstetrică și ginecologie din zona Moldovei

Investiții noi de 6.8 milioane de lei în modernizarea Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza-Vodă” din municipiul Iași. Cea mai mare maternitate din Regiunea de Nord-Est a implementat o serie de proiecte noi, investiții care au vizat siguranța pacienților, dotarea cu echipamente medicale și alte obiective privind funcționarea unității sanitare.

Conducerea celei mai mari maternități din zona Moldovei a făcut un bilanț al ultimei perioade, bilanț ce a cuprins investițiile realizate, noile obiective, precum și măsurile luate pentru siguranța pacienților după incendiul din vara anului trecut.

Conform conducerii spitalului ieșean, la mijloc sunt proiecte de 6.8 milioane de lei, din care peste 5 milioane de lei reprezintă proiecte derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar peste 1.7 milioane de lei sunt investiții din fonduri proprii.

Cu 1,34 milioane de lei s-a urmărit achiziția unui ventilator neonatal, iar cu 850 mii de lei s-a achiziționat un monitor pentru urmărirea funcțiilor vitale. De asemenea, cu 814 mii de lei s-a achiziționat un incubator hibrid, iar cu 508 mii de lei a fost luată o stație de monitorizare a funcțiilor vitale.

În ceea ce privește achizițiile din fonduri proprii, Maternitatea a achiziționat o linie laparoscopie cu un milion de lei, un set de mobilier pentru unitate în valoare de 320 mii de lei sau un sistem All in one pentru care s-au plătit peste 172 mii de lei.

Măsuri după incendiul din iulie 2025. Investiții de 2.2 milioane de lei

În vara anului trecut un incendiu izbucnit într-o cameră tehnică a afectat activitatea maternității ieșene pentru câteva zile.

Managerul Robert Dâncă a explicat ce măsuri au fost luate de spital pentru remedierea problemelor și modernizarea sistemelor.

După producerea evenimentului de acum un an am relocat secția de neonatologie de la etajul șase la etajul trei, unde deja funcționa parțial, nu că nu erau îndeplinite condițiile cerute de ISU, ci că la etajul trei sunt mai multe căi de evacuare. Recomandările specialiștilor spun că o secție cu acest nivel de risc nu e recomandat să fie la ultimul etaj. Ne-am permis să luam o asemenea decizie având deja circuitele făcute la etajul trei. Imediat după incendiu, pentru a putea funcționa la regim normal, s-a refăcut instalația electrică, sistemul de defumare și ntr-o lună s-a făcut o altă cameră a bateriilor, foarte importantă pentru reducerea riscurilor. Este cea mai modernă la nivelul Iașului”, a precizat managerul Robert Dâncă.

Circa 1,3 milioane de lei au fost investite pentru refacerea instalațiilor afectate de incendiu, la care s-au adăugat 900 mii de lei pentru proiectarea unor lucrări privind secția de neonatologie.

„Suntem în faza de aprobare pe lista de investiții a proiectării refuncționalizării și repartajării a secției de neonatologie, în valoare de 900 mii de lei. Sunt proiecte asigurate din venituri proprii. Costurile se ridică la trei milioane de euro. Ne dorim să fie un proiect de suflet pentru comunitate, va fi cea mai mare din Moldova. Au fost tratați mii de copii prematuri”, a mai spus managerul spitalului ieșean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here