Bubuie un dosar cu ramificații uriașe: Percheziții de amploare ale polițiștilor

Zeci de percheziţii au loc luni dimineaţă, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, falsificare de produse, înșelăciune, fals, spălarea banilor, obținere ilegală de fonduri și delapidare, anunță IGPR.

„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează o amplă operațiune de combatere a infracțiunilor economico-financiare. Astfel, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 86 de percheziții domiciliare, în cadrul a 15 acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”, anunță IGPR.

Suspecții au încălcat jumătate din Codul Fiscal

Polițiștii anunță că activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, falsificare de produse, înșelăciune, fals, spălarea banilor, obținere ilegală de fonduri, delapidare, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, potrivit comunicatului.

Perchezițiile au loc în București și în mai multe județe

În acelaşi timp, operaţiuni împotriva evaziunii fiscale s-au desfăşurat în Bucureşti, Dolj şi Constanţa, fiind derulate 43 de percheziţii..S-au emis 10 mandate de aducere pentru persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul estimat în urma activităţilor ilegale este de peste 5.600.000 de lei

Pe lângă acestea, operaţiunile au vizat şi infracţiunile de înşelăciune, cu acţiuni desfăşurate sub coordonarea PICCJ de procurori si de poliţişti în Gorj, Botoşani şi Harghita.

În Gorj, PJ Târgu-Jiu şi SICE Gorj au efectuat 9 percheziţii şi au emis 3 mandate de aducere într-un caz de înşelăciune, fals informatic şi fals în înscrisuri oficiale, soldat cu un prejudiciu estimat la 860.000 de lei, o angajată a unei asociaţii întocmind în fals contracte de împrumut.

În Botoşani, PT Botoşani şi SICE Botoşani au desfăşurat 5 percheziţii şi au emis 2 mandate de aducere într-un caz de obţinere ilegală de fonduri, unde un suspect a falsificat documente pentru a obţine subvenţii ilegale, aducând un prejudiciu bugetului de stat.

În Harghita, PJ Miercurea Ciuc şi SICE Harghita au efectuat 3 percheziţii şi au pus în executare un mandat de aducere într-un caz de delapidare, în care un funcţionar a încheiat contracte de împrumut fără consimţământul beneficiarilor, generând un prejudiciu de 330.000 de lei.

În ceea ce priveşte contrabanda, mai multe acţiuni au avut loc simultan în Suceava, Satu-Mare şi Cluj. Autorităţile au desfăşurat 31 percheziţii, dispunând, punând în aplicare 11 mandate de aducere în faţa justiţiei a unor persoane suspectate de activităţi ilegale de depozitare, transport şi vânzare a unor cantităţi semnificative de ţigări şi alcool de provenienţă extracomunitară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here