BREAKING | PSD a votat ieșirea de la guvernare. Partidul NU va susține un candidat în turul 2

Partidul Social Democrat a decis, în unanimitate, să iasă de la guvernare, potrivit unor surse politice participante la ședința conducerii partidului. Premierul Marcel Ciolacu urmează să demisioneze, în timp ce miniștrii PSD ar putea rămâne pe poziții, în regim de interimat, pentru o perioadă de maximum 45 de zile, conform prevederilor constituționale.

Potrivit surselor din cadrul ședinței, premierul Marcel Ciolacu le-a spus colegilor de partid că nu poate să fie „spectator la o încercare a unora de a pasa eșecul Coaliției doar pe PSD”.

O a doua decizie importantă luată în cadrul aceleiași ședințe privește poziționarea partidului în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Conducerea PSD a hotărât să nu susțină niciun candidat rămas în cursă. În cadrul votului intern, europarlamentarul Victor Negrescu s-a abținut, iar Victoria Stoiciu a votat împotriva deciziei majoritare.

Oficial, niciuna dintre aceste decizii nu a fost anunțată public deocamdată, însă sursele consultate susțin că ele vor fi comunicate în perioada imediat următoare. Premierul Ciolacu ar urma să meargă la Cotroceni, să-și depună demisia.

Anterior, în ședința PNL, s-a decis în unanimitate susținerea necondiționată a lui Nicușor Dan în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Rezultatele alegerilor

George Simion și Nicușor Dan sunt în turul 2 al alegerilor prezidențiale care se vor desfășura pe 18 mai, după centralizarea tuturor proceselor verbale ale alegerilor pentru primul tur.

După ce procesele verbale ale alegerilor au fost centralizate în proporție de 100%, cei calificați în turul doi sunt naționalistul George Simion și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

George Nicolae Simion a obținut 3.862.403 voturi, ceea ce reprezintă 40,96%.

Pe locul al doilea, la o diferență mare, este Nicușor Daniel Dan, care a fost votat de 1.979.711 persoane, respectiv 20,99%.

Pe locul al treilea s-a clasat George Crin Laurențiu Antonescu. El a obținut 1.892.925 de voturi, respectiv 20,07%.

Urmează, în ordinea voturilor obținute:

Victor Viorel Ponta – 1.230.143 de voturi (13,05%);

Elena Valerica Lasconi – 252.708 voturi (2,68 %);
Marcela Lavinia Șandru – 60.679 de voturi (0,64 %);

Petru Daniel Funeriu – 49.602 voturi (0,53%);
Cristian Vasile Terheș – 36.442 de voturi (0,39 %)

Sebastian Constantin Popescu – 25.993 de voturi (0,28%)
John Ion Banu Muscel – 22.020 de voturi (0,23 %);
Silviu Predoiu – 17.185 de voturi (0,18 %).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here