Accident mortal, în apropiere de Slatina. Doi tineri au murit, iar alți patru sunt grav răniți

Doi tineri, un bărbat şi o femeie în vârstă de 21 de ani, au murit duminică dimineaţa în urma unui accident rutier produs în comuna Curtişoara, la câţiva kilometri de municipiul Slatina.

 

Alţi patru, aflaţi în aceeaşi maşină, au suferit diferite răni şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, scrie Agerpres.

 

Maşina în care se aflau cei şase tineri – cu vârste între 21 şi 28 de ani – s-a răsturnat peste fundaţia unei case şi la sosirea echipajelor SMURD şi Ambulanței două persoane au fost găsite decedate şi alte patru rănite.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, toţi erau în afară automobilului, trei fiind inconştienţi.

 

„În cel mai scurt timp de la apelul la 112 au fost alocate forţe şi mijloace din cadrul SMURD Slatina, un echipaj de prim ajutor şi un echipaj pentru descarcerare, încadrate cu şase paramedici şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă. Echipajele sosite la faţa locului au găsit autoturismul în afara carosabilului, răsturnat, persoane aflate în acesta fiind găsite în afară vehiculului grav avariat. (…) Două dintre victimele accidentului, o femeie şi un bărbat, ambii în vârstă de 21 de ani, au fost găsite decedate. Echipajul SMURD a asistat medical şi transportat la UPU Slatina un bărbat, pasager dreapta-față, în vârstă de 24 de ani, găsit conştient, cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism cranio-facial”, a precizat Băsășteanu.

 

Acesta a adăugat că ambulanțele au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina trei persoane, respectiv o tânără în vârstă de 22 de ani, inconştientă, cu traumatism cranio-cerebral, pe şoferul autoturismului, în vârstă de 28 de ani, din Slatina, conştient, cu traumatism cranio-cerebral, şi pe o altă tânără, în vârstă de 22 de ani, conştientă, cu suspiciune de fractură la gamba stânga.

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here