Primăria Podu Iloaiei a făcut praf un proiect de peste 11 milioane de lei cu fonduri PNRR pentru construcția a 11 km de piste de biciclete.
În zonele unde pista trebuie să aibă o lățime 2,4 metri, de-a lungul Drumului Național, aceasta are doar 1,2 metri, jumătate din dimensiunea proiectată.
Pe străzile adiacente investiția nu este finalizată în totalitate, deși constructorul a avut la dispoziție 14 luni să termine lucrarea.
Primarul Ioan Alexa a tras de timp și a lungit proiectul până la termenul limită impus pentru proiectele finanțate prin PNRR în lipsa unor avize de la Poliție și Drumuri Naționale.
Proiectul a fost realizat de firma care a făcut lucrări la proprietățile primarului.
Consiliul Local Podu Iloaiei a aprobat cheltuieli neeligibile de 3 milioane de lei, în condițiile în care proiectul inițial prevedea doar 72.000 lei. Practic, de la bugetul local al orașului Podu Iloaiei sunt suportate cheltuieli de 40 de ori mai mari, din cauza modului defectuos în care a fost gestionat proiectul.
Primăria orașului Podu Iloaiei, condusă de liberalul Ioan Alexa, a făcut praf un proiect cu fonduri prin PNRR pentru înființarea unor piste de biciclete pe mai mulți kilometri de-a lungul drumului național DN 28 și pe unele străzi adiacente.
Conform proiectului, valoarea lucrărilor a fost calculată la suma de de 11,5 milioane de lei, acestea fiind executate de asocierea Bogdy Trans SRL- Geo Myke SRL.
Proiectul prevedea piste de biciclete cu o lățime de 2,4 metri pe tronsoanele de pe drumul național DN 28 și de 1,2 metri pe străzile adiacente, pe o lungime totală de 11,457 km.
Lista traseelor pentru biciclete din Podu Iloaiei. 5.323 km cu o lățime de 2,4 metri
Conform proiectului a fost vorba de trei tronsoane pe DN 28, pe ambele părți ale drumului. Tronsonul 1 are o lungime de 2,347 km, pe DN 28, pista fiind trecuta cu 2,4 metri lățime pe dreapta drumului. Tronsonul 1 pe stânga are o lungime de 0,421 km. Tronsonul 2 dreapta pe drumul național are o lungime de 0,397 km, iar pe stânga are 0,330 km. Tronsonul 3 cuprins în proiect are pe dreapta 0,775 km și 0,427 km pe stânga. Toate sunt trecute în documente cu 2.4 metri lățime.
Urmează piste pe străzile Matei Ganea, Duzilor, Nicolae Iorga, Matei Corvin, Neagoe Basarab, Vlad Țepeș, Mihai Viteazu, Cuza Vodă, Dimitrie Cantemir, 1 Decembrie și Petru Rareș, toate cu 1,2 metri lățime. Pe Petru Rares este și un tronson de 0,338 km cu lățime de 2,4 metri incluși în proiect. Pe cele 15 străzi sunt 6,134 km lungime.
Din punct de vedere constructiv, pista ar trebui să aibă o structură rutieră formată din 3 cm îmbrăcăminte asfaltică, 10 cm beton de ciment și 10 cm fundație de balast, încadrată cu borduri și proiectată pentru o viteză de circulație de 30 km/h. Lucrările includ și elemente conexe: un podeț prefabricat din beton armat, ziduri de sprijin, parapet metalic de protecție și ridicarea la cotă a rețelelor de utilități (gaz, electrice).
Proiectul pistelor a ieșit mai mic. Măsurătorile arată zone cu 1,10 metri în loc 2,4 metri
Doar că în mai multe zone din drumul național DN 28 lățimea nu corespunde cu datele tehnice din proiect. Măsurătorile realizate în teren arată ca lățimea este de 1,1 metri în unele zone sau 2,4 metri cu tot cu pavaj. Cele de 1,1 metri se află de la Centrul de Servicii Sociale Budăi până la spălătoria familiei primarului, aflată la ieșirea din oraș spre Iași, adică circa 2,3 km pe partea dreapta. Pe partea opusă, lățimea pistei este tot de 1,1 metri.
Totodată, proiectul nu este finalizat pe străzile adiacente. Pe strada Duzilor proiectul are 0,762 km de piste cu lățime de 1,2 metri. Nu a fost făcută nicio lucrare. Pe strada Nicolae Iorga lucrarea este făcută parțial, ca și pe strada Matei Corvin.
Surse din Primăria Podu Iloaiei arată că proiectul a fost întârziat din lipsa unor avize necesare de la Poliția Rutieră și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Termen de finalizare depășit. Proiectul trebuia să fie gata în vara lui 2025
Mai mult, termenul de finalizare este depășit cu cel puțin un an, șantierul a fost abandonat de constructor, lucrările nefiind finalizate. Contractul cu asocierea Bogdy Trans- Geo Myke a fost semnat în martie 2024, termenul de implementare fiind de 14 luni. Practic, lucrarea trebuia finalizată până în mai- iunie 2025.
Astfel, există riscul ca Primăria Podu Iloaiei să fie obligată să returneze întreaga sumă primită până acum ca finanțare nerambursabilă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin PNRR.
Primăria a gestionat defectuos proiectul. Cheltuieli neeligibile au crescut de 40 de ori
În cursul zilei de 15 septembrie 2026, Consiliul Local al orașului Podu Iloaiei a aprobat un proiect de hotărâre privind cheltuielile neeligibile în cadrul proiectului de realizare a pistelor de biciclete. La mijloc a fost vorba de 2.855.775 lei, sumă cu tot cu TVA. Asta, deși în documentele inițiale suma considerată neeligibilă era de doar 71.692 lei. Valoarea neeligibilă a crescut astfel de 40 de ori.
Conform documentelor supuse votului CL Podu Iloaiei, Primăria a gestionat defectuos proiectul și trebuie să suporte din bugetul local plata cheltuielilor declarate ca neeligibile.
Primarul Ioan Alexa nu a atașat însă toate documentele, a ascuns aleșilor locali documente esențiale care descriu cheltuielile neeligibile.
Ori lucrările sunt executate în baza unui contract încredințat de Primăria Podu Iloaiei asocierii Bogdy Trans- Geo Myke. De precizat că Bogdy Trans este o societate abonată la contracte cu autoritatea locală și care a executat chiar lucrări la proprietatea primarului și la societatea administrată de fiica acestui. (https://www.7iasi.ro/flagrant-muncitorii-si-utilajele-care-amenajeaza-pistele-de-biciclete-lucreaza-in-secret-pe-mosia-primarului/).
Primarul Ioan Alexa în 2023: „termen limită până pe 30 iunie 2026”
Într-o postare din ianuarie 2023, primarul Ioan Alexa susținea că primăria trebuia să închidă proiectul prin PNRR până la finalul lunii iunie 2026 cu totul, acesta fiind termenul limită stipult în contract. Însă, în loc să absoarbă bani europeni, edilul a ajuns să-i dea de la bugetul orașului pentru a masca probleme apărute la proiect.
„Încă 3,5 milioane de euro, fonduri europene, accesate prin PNRR, ajung în orașul nostru! Practic, ca să fie clar pentru toată lumea, primul contract se referă la amenajarea de piste pentru bicicliști în zonele unde avem deja asfalt. Astfel reușim să închidem tot ce înseamnă parte de utilități în acele zone. De asemenea, piste pentru biciclete vor fi amenajate și de la Budăi, sensul spre Iași, pe parte dreaptă, tot în cadrul acestui proiect. Avem la dispoziție 36 de luni pentru implementarea ambelor proiecte, termenul limită fiind 30 iunie 2026”, spunea Ioan Alexa în ianuarie 2023.
Cu toate acestea, prelungirea acordată de Guvern până 31 august 2026 nu a fost respectată. Legea arată că dacă proiectul nu este finalizat sută la sută până la 31 decembrie, primăria ar trebui să returneze întreaga sumă din proiect.
7IAȘI a încercat să ia legătura cu Dragoș Ciopate, administratorul Geo Myke SRL, firma care a făcut studiul și proiectarea, pentru a explica detalii privind lățimea pistei de biciclete care nu este conformă. Acesta nu a răspunsul însă apelurilor telefonice.
Nici primarul Ioan Alexa nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a comenta situația.















