Prima mutare a managerului de la Ateneu după revenirea pe funcție: aproape 100.000 de euro pentru propriul concert de la Sala Palatului

La cinci zile după ce a revenit la șefia Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei pompează încă 130.000 de lei în propriul spectacol cu Trei Tenori.

Banii sunt pentru promovare, servicii video și management pentru concertul 3 Tenori Ieșeni de la Sala Palatului din București

Anterior, la mijlocul lunii iulie, Ateneul a încredințat un contract de 300.000 de lei pentru același eveniment.

Costurile totale pentru organizarea din bani publici ai concertului depășesc 400.000 de lei.

Directorul interimar Marius Gherman, care a condus Ateneul în perioada în care Apreotesei era detașat la Palatul Culturii, a fost răsplătit cu un post de conducere.

La ultima ședință ordinară de Consiliu Local a fost înființat un post de director administrativ care urmează să fie ocupat de Gherman odată cu întoarcerea lui Apreotesei pe postul de manager.

Contractul pentru serviciile video a fost încredințat firmei A&A Music& Events SRL condusă de Adriana Dinel, persoană care este angajată în firma Music Lover Live Experience SRL, care anterior primise contractul pentru organizarea concertului de la Sala Palatului.

Practic, este vorba de același contract, dar care a fost spart în altele mai mici pentru a se evita organizarea unei licitații.

Prin proceduri de încredințare directă, banii au ajuns la același grup de persoane care controlează cele două firme

Ieri, 18 august 2026, a fost încredințat contractul pentru promovarea evenimentului, servicii video și management legat de concertul „Trei Tenori Ieșeni” de la Sala Palatului din 7 octombrie.

Firma A&A Music& Events SRL, cu care Ateneul Național din Iași a încheiat contractul, este administrată de Adriana Dinel.

Anterior, pe 15 iulie 2025, după cum a relatat 7IAȘI, Ateneul încredințase contractul pentru organizarea evenimentului firmei Music Lover LIve Experience SRL, administrată de Marius Chină.

(https://www.7iasi.ro/conflict-de-interese-si-un-contract-scandalos-la-ateneu-300-000-de-lei-pentru-concertul-sefului-institutiei/)

Contractul a avut o valoare de 259.834 lei.

Adriana Dinel face parte din echipa condusă de Chină, pe site-ul Music Lover aceasta fiind menționată ca deținând funcția de „senior event planer”.

Valoarea cumulată a celor două contracte este de 390.000 lei, sumă care nu include și TVA.

Practic, Ateneul Național din Iași a spart procedura în două achiziții directe. Odată depășit pragul de 270.120 lei, legislația impune organizarea unei licitații publice. Astfel, fondurile Ateneului au fost direcționate către cele două firme prin proceduri de încredințare directă.

Apreotesei a revenit la butoanele Ateneului Național din Iași

Andrei Apreotesei a revenit la șefia Ateneului Național din Iași din 13 august 2026, după ce i-a expirat mandatul de doi ani și jumătate de la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Apreotesei nu a îndeplinit condițiile cerute de Ministerul Culturii pentru ocuparea funcției ți astfel nu s-a înscris la concursul organizat pentru postul de director. În locul acestuia, la șefia CMNM – Palatul Culturii a fost numit ca manager interimar Alexandru Chituță, fostul manager al Muzeului Bruckental din Sibiu.

La cinci zile după ce Apreotesei a revenit la șefia Ateneului, instituția a încredințat contractul către firma din grupul impresarului Marius Chină. Iar Apreotesei este chiar beneficiarul direct al afacerii din bani publici.

Fostul manager interimar, răsplătit cu un post de director

Marius Andrei Gherman a ocupat în ultima perioadă funcția de manager interimar al Ateneului Național din Iași. Anterior, Gherman a fost șef serviciu Achiziții Publice în cadrul Ateneului.

La ultima ședință ordinară de Consiliu Local, din 31 iulie 2026, a fost aprobată o nouă organigramă a Ateneului Național. În documente se specifică înființarea unui post de director administrativ în cadrul instituției, post care va fi ocupat de Gherman. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local, iar Gherman va deveni astfel mâna dreaptă a lui Apreotesei.

Directorul Apreotesei plătește bani publici pentru a-și organiza propriile concerte

La data de 7 octombrie 2026, la Sala Palatului din București va fi organizat un concert al Trei Tenori Ieșeni, trio-ul din care fac parte Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă.

Concertul este organizat de Musiclover Live Experience SRL, firma administrată de Marius Chină.

Concertul este intitulat „Trei Tenori Ieșeni and friends”. În cadrul spectacolului vor concerta Gheorghe Zamfir, Irina Baianț, Monica Anghel, Luminița Anghel și Nico. Evenimentul va fi prezentat de Mircea Radu. Biletele costă între 100 lei și 520 lei.

Vlad ROTARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here