Călin Ciobotari
Lăudabil proiectul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani de a produce, plecând de la opera lui Ion Minulescu, un spectacol de teatru poetic, în cel mai deplin sens al sintagmei. Se întâmplă tot mai rar ca genul acesta teatral să ajungă la public, fie pentru că se crede, nejustificat, că spectatorul contemporan e indiferent la poezie, fie pentru că regizorii preferă alte tipuri de poeticitate, în locul celei rezultate în mod direct dintr-o dramaturgie bazată exclusiv pe poezie. Iată de ce spectacolul Zbor în orb, adaptare după Ion Minulescu, dincolo de orice chestionare prealabilă de tip estetic, mi se pare că e binevenit tocmai pentru că dă satisfacție unor orizonturi de așteptare lăsate în nemeritată suspendare. În plus, reprezintă și debutul ca regizor al lui Valentin Popa, actor de peste două decenii la Teatrul botoșănean, artist cu o sensibilitate aparte, ea însăși de tip poetic.
Concret, Valentin Popa recitește opera lui Minulescu esențializând-o în câteva teme și motive pe care la transfigurează teatral servindu-se de cadrele unei estetici specifice simbolismului. Colajează o serie de poeme pe care le găsește relevante și construiește un univers ce reflectă, pe de o parte, faimosul simbolism minulescian, iar pe de altă pate generează un teatru de tip simbolic. E ca și cum simbolismul lui Minulescu s-ar pune pe sine în scenă, teatrul ajungând să oglindească nu doar lumea exterioară, ci și lumea interioară a unei opere poetice. Scena devine astfel un câmp cu simboluri ce nu se cer atât descifrate, cât trăite. E ca și cum ne-am afla în interiorul poeziei, rămânând simultan într-o zonă exterioară de receptare.
Unul din nivelurile cele mai reușite ale spectacolului ține de o anumită atmosferă pe care actorii, decorul, luminile, muzica și mișcarea reușesc să ne-o procure. E o atmosferă intensă, uneori atonală, alteori cu armonii căutate, structurată pe ruperi de ritm, pe „cardiograme” de stări ce traversează registre foarte diferite, de la exaltări și exasperări existențiale, la reverii, melancolii și reflecții ironice asupra existenței. Valentin Popa reușește astfel să comprime acea diversitate tematică debordantă dintr-un univers liric inegal atât din perspectiva formei, cât și a conținuturilor ideatice pe care le transportă. Vag definite, temporalitățile ne lasă să plutim într-un aer de eternitate sau de prezent continuu. Costumele duale, evocând prin cămășile albe, o anume stare de puritate serafică, iar prin pantaloni o anume condiție de saltimbanc a poetului și a ființei umane în general, deschid apăsat acest subiect secund al teatralității pe care opera minulesciană o manifestă din plin. Somptuozitățile căutate de poet în formă se regăsesc în mărci ale regalității cu care operează scenografia: de la scaunul-tron, la pânzele din înalturile scenei.
Fără îndoială, literatură minulesciană e una ce include erotismul, fie în romanțări delicate și intens culturalizate, fie cu anumite voluptăți ce deschid dragostea către carnal și senzualitate. Regizorul e cât se poate de atent la această componentă și insistă pe ea transformând-o aproape în element central al spectacolului. Cele cinci versiuni masculine ale poetului (Petruț Butuman, Sorin Ciofu, Alexandru Dobynciuc, Bogdan Muncaciu și Valentin Popa) intră în multiple forme de dialog erotic cu o Ea excelent generalizată de Alexandra Acalfoae. Cromatica dominantă roșu-alb intensifică texturile erotice, iar coregrafia Victoriei Bucun face adeseori din dans un ingredient puternic al flirtului, al iubirii, al căutărilor…
Spectacolul se deschide și se închide cu referințe la auctorialitate. Dacă la început, „ploaia” de hârtie ne introduce în atmosferă de creație literară, în final, sub ochii noștri, cu mijloace asumat teatrale, se recompune însăși figura poetului, acompaniată, pe înregistrare audio, de recitarea din propriile versuri – cu o foarte pertinentă reconstituire sonoră și vizuală reușită de Bogdan Muncaciu.
Eclectic pe alocuri, cu un aer ușor vetust, cu unele intervenții regizorale poate prea apăsat arătate, cu mici imperfecțiuni în registrul recitativ, spectacolul Zbor în orb rămâne unul valid: produce emoție și mediază reîntâlnirea cu un poet ce nu merită uitarea…
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani – Zbor în orb. Regia, scenografia și ilustrația muzicală: Valentin Popa. Coregrafia: Victoria Bucun. Distribuția: Alexandra Acalfoae, Petruț Butuman, Sorin Ciofu, Alexandru Dobynciuc, Bogdan Muncaciu, Valentin Popa. Data vizionării: 21 iunie 2026.
