Drept la replică Copou Garden Residence

Faţă de informaţiile apărute constant în presă în ultimul timp, potrivit cărora Studio Casa Consult SRL şi dl Daniel Niculiţă ar fi întârziat în mod deliberat încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare pentru a evita plata unor taxe şi impozite,

 

DREPT LA REPLICĂ

 

Acuzaţia porneşte de la o premisă greşită, respectiv aceea că societatea ar fi putut vinde apartamentele, dar a ales să nu o facă. În realitate, vânzarea lor este, în acest moment, imposibilă din punct de vedere legal — nu din voinţa societăţii, ci pentru că lucrările sunt încă în desfăşurare, în termenul legal de execuţie.

Or, atâta vreme cât construcţia nu este finalizată şi recepţionată, apartamentele nu pot fi intabulate, iar fără intabulare nu pot fi vândute. A reproşa societăţii că „nu a vândut” înseamnă a-i reproşa că nu a făcut un lucru pe care legea îi interzice să îl facă.

Sumele primite de la cumpărători au la bază promisiuni de vânzare, iar nu contracte de vânzare-cumpărare. Ele au fost înregistrate corect ca avansuri, întrucât legea prevede expres că o promisiune de vânzare nu generează venituri. Până la încheierea contractelor finale, proprietatea şi riscurile rămân la societate, iar cumpărătorii păstrează dreptul de a se răzgândi, cu restituirea sumelor plătite. Veniturile vor fi înregistrate şi impozitate integral atunci când vânzarea va deveni, legal, posibilă.

Aceeaşi interpretare a fost deja confirmată definitiv de instanţele române, inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Studio Casa Consult SRL îşi desfăşoară activitatea cu respectarea legii şi colaborează deschis cu autorităţile. Prezentarea publică a unei activităţi pe deplin legale drept tentativă de fraudă este nedreaptă şi prejudiciază imaginea societăţii.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here