Mircea Lucescu a făcut infarct! Fostul selecționar urma să fie externat din spital

Veste groaznică de ultimă oră despre Mircea Lucescu: surse medicale susțin pentru ProSport că fostul selecționer a suferit un infarct în această dimineață, la spital!

Nefericitul eveniment a avut loc chiar în dimineața zilei în care Lucescu senior urma să fie externat din spital, după problemele medicale din ultima perioadă.

Mircea Lucescu a făcut infarct!

Problemele medicale nu se mai termină pentru Mircea Lucescu. Antrenorul în vârstă de 80 de ani fusese internat în spital duminică, după ce a leșinat la Mogoșoaia, în fața jucătorilor echipei naționale, iar apoi, săptămâna aceasta, i s-a montat un defibrilator.

În această dimineață, fostul selecționer urma să fie externat și chiar a fost surprins de ProSport la prima oră, mergând pe propriile sale picioare pe holurile spitalului, alături de doctori, în jurul orei 8:15, pentru a mai face câteva controale înainte de a fi trimis acasă.

Numai câteva momente mai târziu însă, în jurul orei 9:30, tragedia a lovit din nou. Mircea Lucescu a suferit un infarct, susțin surse medicale pentru ProSport, și a fost transportat cu targa de urgență. Cu doar 10 minute înainte, asistentele medicale de la spital au discutat despre situația antrenorului, care avea o tensiune alarmantă: „Avea 18 cu 10, dar e de la nervi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here