Șeful de la Filaj a făcut praf mașina DGA, un BMW X3. „Misiune specială” la 500 de metri de domiciliu, la ora 21.00

Schița accidentului: ofițerul DGA se îndrepta înainte, către casă. În raport a scris că mergea la sediul DGA, către care ar fi trebuit însă să vireze dreapta
Schița accidentului: ofițerul DGA se îndrepta înainte, către casă. În raport a scris că mergea la sediul DGA, către care ar fi trebuit însă să vireze dreapta

Accidentul provocat de comisarul-șef Ciprian Samson, șeful de la acea vreme al Centrului Operațional 1 Moldova Iași din cadrul Direcției Generale Anticorupție, a avut loc în luna mai a anului 2024. La un an distanță, după ce acesta a ieșit la pensie, instituția l-a dat în judecată pentru a recupera banii plătiți pentru reparațiile mașinii, aproape 60.000 de lei. În schița evenimentului din „constatarea amiabilă” realizată la momentul producerii accidentului alături de celălat șofer implicat în accident, comisarul-șef a indicat că se deplasa pe direcția „înainte” către strada pe care locuiește, la o casă aflată la mai puțin de 500 de metri de intersecție. Însă, în rapoartele întocmite ulterior și prezentate șefilor săi, ofițerul DGA a susținut că a pătruns în intersecție și a virat stânga pentru a ajunge la sediu, unde trebuia să predea mașina. O nouă neconcordanță: pentru a ajunge la sediul DGA, Ciprian Samson ar fi trebuit să vireze dreapta către municipiul Iași. În procesul deschis de DGA împotriva fostului angajat, apărătorul acestuia insinuează că la mijloc ar putea fi vorba despre o răzbunare.  

„Misiune specială” la 500 de metri de casă. Neconcordanțe în documente

Accidentul s-a produs la mai puțin de 500 de metri de casă. Ofițerul Ciprian Samson susține că se afla în „misiune specială”
Accidentul s-a produs la mai puțin de 500 de metri de casă. Ofițerul Ciprian Samson susține că se afla în „misiune specială”

Evenimentul rutier s-a petrecut s-a petrecut într-o zi de vineri, 17 mai 2024, la ora 21.00. Ciprian Samson, șeful Centrului Operațional 1 Moldova Iași, structura care se ocupă în special cu acțiunile de filaj în cadrul DGA, se afla la volanul autoturismului de serviciu destinat misiunilor, un BMX X3. Intersecția în care s-a produs accidentul se află la mai puțin de 500 de metri de domiciuliul comisarului-șef Ciprian Samson, care locuiește într-o casă din comuna Ciurea. Cu toate acestea, în raportul pe care l-a înaintat șefilor săi, Samson a susținut că se întorcea dintr-o „misiune specială” și se deplasa către sediul DGA Iași, care se află în zona Canta – Gară.

Există mai multe neconcordanțe între documentele pe care acesta le-a întocmit pentru a da socoteală conducerii DGA pentru avarierea autoturismului de serviciu și actele încheiate la fața locului cu șoferul care a fost implicat în accident.

În raportul oficial, Samson a susținut că „la intersecția DJ 248 cu DJ 248C, pe raza localității Lunca Cetățuii, aflându-mă la volan singur în autoturism, deplasându-mă de pe DJ 258C, drum fără prioritate cu intenția de a vira la stânga, pe DJ 248, drum cu prioritate, am pătruns în intersecție fără a observa dacă din partea dreaptă vine vreun autoturism și când am intrat pe DJ 248, din partea dreaptă, de pe drumul cu prioritate, autoturismul pe care îl conduceam a fost lovit în partea dreaptă-față de autoturismul VW Golf cu nr. de înmatriculare IS XXX, condus de către C.I.M.”

Pe de altă parte în schița accidentului pe care a completat-o împreună cu celălalt șofer, modul în care s-a produs accidentul a fost relatat în mod diferit. Desenul arată că Samson se deplasa de pe DJ 248C, însă direcția de mers nu era către stânga, ci înainte, către strada Principală, unde acesta își are domiciliu, la o casă aflată la mai puțin de 500 de metri de intersecție.

O altă neconcordanță privește destinația spre care Samson susține că se deplasa în acel moment, anume sediul DGA Iași. Dacă ofițerul DGA se ducea într-adevăr spre sediul instituției, în intersecția din Lunca Cetățuii, acesta ar fi trebuit să vireze la dreapta, spre Iași, și nu la stânga, așa cum a susținut în raport, sau înainte, cum este descrisă coliziunea în schița din „constatarea amiabilă”.

O singură semnătură pe foile de parcurs. Mașina a circulat doar 3 zile în luna mai: 960 kilometri

Alte documente care ridică semne de întrebare sunt foile de parcurs ale autoturismului pe care doar comisarul-șef Ciprian Samson le-a completat. Astfel, foaia de parcurs a autoturismului BMW X3, aferentă lunii mai, când s-a produs accidentul, are prima mențiune în data de 15, ca și cum până la data respectivă șeful Centrului Operațional sau alt ofițer DGA nu folosise acea mașină. Doar pentru zilele de 15, 16 și 17 mai 2024 sunt făcute mențiuni. Conform acestor mențiuni, mașina fusese folosită doar pentru „misiuni speciale” în afara localității. Conform documentului întocmit pentru justificarea consumului de combustibil și pentru folosirea mașinii, în doar trei zile, autoturismul a parcurs 960 de kilometri. Pe aceleași foi de parcurs, Samson semna la toate rubricile: el preda mașina la sediul DGA, tot el o prelua. Practic nicio altă persoană nu poate atesta că mașina era folosită doar în interes de serviciu și că nu se afla la discreția șefului Centrului Operativ, din moment ce doar ofițerul Samson semna atât pentru „predare” cât și pentru „primire”.

Avocatul lui Samson: „o vendetta administrativă”

Sediul DGA Iași
Sediul DGA Iași

La un an de la producerea accidentului, când Samson devenise între timp pensionar, DGA a deschis un proces împotriva acestuia pentru a recupera sumele plătite pentru reparațiile autoturismului. În total este vorba despre 59.375 lei, costuri care au fost acoperite din fondurile instituției, deoarece autoturismul nu fusese asigurat CASCO, iar vina pentru producerea accidentului i-a aparținut comisarului-șef Ciprian Samson.

Inițial, DGA a interpretat eronat prevederile legale, considerând că paguba produsă de Samson nu poate fi recuperată decât în limita a cinci salarii minime brute pe economie și i-au propus acestuia un angajament de plată pentru suma de 16.500 lei. Fostul ofițer DGA ar fi acceptat inițial această variantă pentru acoperirea pagubei.

Ulterior însă, Biroul Juridic al DGA a formulat un alt punct de vedere aratând că există o deciziei a Înaltei Curți de Casație și Justiție care permite instituției să recupereze întreg prejudiciul dovedit cu documente. Această a doua variantă nu a mai fost însă acceptată de către fostul angajat al DGA.

„Subsemnatul, dând dovadă de bună credință, am răspuns în scris prin e-mail la data de 01.04.2025, arătând expres că sunt de acord cu plata sumei respective către instituție în condițiile propuse. Practic, prin această corespondență a intervenit o convenție de plată amiabilă între părți în sensul recunoașterii și angajării mele de a acoperi voluntar cuantumul de 16.500 de lei. Cu toate acestea, reclamanta nu a dat curs acordului astfel format. La data de 13.06.2025, DGA mi-a transmis o nouă notificare prin care mi s-a cerut achitarea întregului prejudiciu în cuantum de 59.375 lei în termen scurt, fără a ține seama de angajamentul de plată anterior convenit”, susține în documentele înaintate instanței ofițerul DGA trecut între timp în rezervă.

În același timp, avocatul angajat de Ciprian Samson nu exclude varianta ca prin acțiunea deschisă împotriva clientului său se urmărește de fapt plata unor polițe, care nu au legătură cu accidentul rutier produs în primăvara anului 2024.

„Momentul formulării pretențiilor, concomitent cu pensionarea, sugerează un scop ocult. Este notabil că acțiunea DGA a fost inițiată la scurt timp după ce pârâtul Samson Ciprian, comisar-șef de poliție, și-a încheiat activitatea prin pensionare. Acest context temporal ridică întrebarea dacă nu cumva pretenția de prejudiciu a fost motivată de considerente extra-juridice (de exemplu o vendettă administrativă pentru vreo nemulțumire față de fostul angajat ori o încercare de a-l lipsi de anumite drepturi la plecare). Practicile de acest gen, de a identifica brusc pagube la momentul plecării unui angajat, sunt adesea privite cu suspiciune deoarece pot masca o hărțuire sau retorsiune. Dacă într-adevăr intenția reală a fost de a penaliza persoana care părăsea instituția, ne aflăm în fața unui abuz întrucât mecanismele de răspundere patrimonială nu trebuie folosite ca mijloc de coerciție sau răzbunare, ci exclusiv pentru repararea unor pierderi reale suferite de angajator”, susține apărătorul lui Ciprian Samson.

Tudor LEAHU

Rareș NEAMȚU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here