Sute de mii de lei din bugetul comunei Ciurea s-au scurs în ultimii ani în conturile unei asociații care-i are ca membri fondatori pe primarul Cătălin Lupu, pe soția acestuia dar și pe actualul viceprimar al comunei.
Asociația Cultural – Umanitară „Fiii Satelor” primește de la bugetul local bani publici pentru organizarea unor evenimente „culturale și artistice”, însă de achizițiile publice se ocupă tot primăria. Cu toate acestea, cheltuielile făcute de ONG nu sunt făcute publice de către instituție.
Primarul Cătălin Lupu este membru fondator, iar viceprimarul Mihai Pătlăgică este vicepreședinte al asociației. Acesta votează toate proiectele de hotărâre care implică finanțările acordate către asociație.
Un consilier local din Ciurea a depus plângere penală pe numele primarului pentru folosirea funcției în interes personal, dar și către Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese.
„În exercitarea atribuțiilor sale de ordonator principal de credite și inițiator de proiecte, Cătălin Lupu a direcționat sume din bugetul local către asociația privată din care face parte. Calitatea de membru a fost asumată și recunoscută public de primar în ședința de Consiliu Local din data de 20 mai 2026”, se arată în plângerea penală.
„Să răspundă ANI. Nu bag în seamă toate inepțiile”, a fost replica primarului Lupu la întrebările adresate de 7IAȘI.
Asociația Cultural – Umanitară „Fiii satelor” a fost înființată în anul 2014, organizația fiind controlată de familia primarului și apropiații acestuia. An de an, prin această asociație, primăria a organizat evenimente culturale și artistice pentru care a direcționat fonduri din bugetul local.
Numai din 2024 și până în prezent, de la bugetul comunei s-au dus peste 500 mii lei către asociația înființată de primărie pentru organizarea unor evenimente din localitate.
Primarul cu soția și viceprimarul sunt membrii ai asociației
Din asociația „Fii Satelor” fac parte zece persoane ca membri fondatori. Este vorba de primarul Cătălin Lupu, Luminița Lupu, soția primarului și directoarea școlii din localitate, viceprimarul PSD Mihai Pătlăgică, consilierul local PSD Ioan Brumă (fost președinte al asociației până în 2021), dar și Maria Arnăutu, Ioan Buștiuc – fost consilier local, Teodora Gălățanu, poetul Vasile Proca, membru al Uniunii Scriitorilor, Elena Toma- fost viceprimar PSD în Ciurea și Maria Zamfirache- bibliotecar în comună. Asociația este reprezentată de Maria Zamfirache, iar viceprimarul Pătlăgică este vicepreședinte al acesteia. Viceprimarul Pătlăgică și consilierul Brumă continuă să voteze proiectele de hotărâre care implică alocarea de fonduri și parteneriatele Consiliului Local cu asociația.
Primăria plătește, asociația organizează. Cheltuielile nu sunt transparente
Dacă Primăria Ciurea ar organiza direct aceste evenimente ar trebui ca fiecare cheltuială să fie transparentă, să apară costurile de organizare, onorari artistice, etc. Prin intermediul asociației nu există însă control și nimeni nu știe cum se cheltuie banii.
Nici pe rețelele sociale asociația nu a avut activitate în ultimul an. Însă a continuat să beneficieze de fonduri de la bugetul local.
În proiectele de hotărâre prezentate Consiliului Local, primarul nu prezintă și anexele defalcate pe cheltuieli. De exemplu, la ultimul eveniment organizat de primărie la începutul verii, s-au alocat 170.000 lei pentru manifestări. Banii s-au dus către asociație pentru organizarea serbărilor comunei din perioada 30 mai – 1 iunie.
Consiliul Local a votat alocarea a 170.000 lei pentru organizarea Serbărilor comunei Ciurea. Din acești bani 100.000 lei s-au dus către manifestări, 20.000 lei pentru organizarea evenimentelor de ziua copilului. 50.000 lei au fost alocați pentru premierea celor 10 cupluri de vârstnici care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Doar că achiziția pe platforma SICAP nu a fost făcută de asociație, așa cum ar fi trebuit, ci direct de primărie.
Pe 11 mai 2026, comuna Ciurea a făcut o achiziție directă de 105.000 lei, fără TVA, pentru contractarea artiștilor care au cântat la eveniment. Banii s-au dus către Asociația „Plaiurile Moldovei” Dancu, care i-a adus pe cântăreața Lora sau pe Aurel Moldoveanu și alții.
În aceeași zi, comuna a plătit 4.000 lei către Radio M Plus pentru realizarea unei emisiuni privind ziua comunei.
În 27 mai 2025, a mai achitat 5.000 lei către Compania Andrino pentru aducerea unor animatori la evenimentul dedicat Zilei Copilului.
La Ziua comunei Ciurea au fost alocați în 2025 suma de 150.000 lei pentru organizarea evenimentului.
Pentru 14 iunie 2026, Consiliul Local Ciurea a aprobat deja alocarea a 10.000 lei către asociație pentru organizarea evenimentului de folclor „Când vii bade pe la luncă”, organizat în parteneriat cu asociația „Fiii Satelor”. Aceeași sumă a fost alocată și în 2025 pentru festivalul de folclor. Pentru festivalul Zăpezii, au fost alocați prin asociație 20.000 lei în 2024 și 30.000 lei în 2025.
Plângere penală pentru primarul Lupu. A fost sesizată și Agenția Națională de Integritate
Consilierul local Monica Buiceag a arătat că a depus plângere penală împotriva primarului Cătălin Lupu pentru devalizarea bugetului local. „În exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință și în mod repetat, făptuitorul a îndeplinit acte administrative (referate de aprobare, inițieri de proiecte de hotărâri, ordonanțări de plată) prin care a direcționat fonduri masive din bugetul local către asociația privată din care face parte, obținând astfel un folos patrimonial direct pentru aceasta”, se arată în plângerea penală.
Pe numele lui Lupu a fost depusă o sesizare și la Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese. Cu aceeași sesizare s-a ales și viceprimarul Mihai Pătlăgică.
„Subliniez faptul că aceste practici administrative nelegale nu sunt recente, ci datează încă de la înființarea acestei asociații private în anul 2014. Făptuitorul Lupu Cătălin a folosit exact același tipar de parteneriate și alocări bugetare pe parcursul tuturor mandatelor sale anterioare. Având în vedere că documentele din perioada 2014–2024 se află exclusiv în arhiva internă a Primăriei Ciurea și nu au fost puse la dispoziția actualilor consilieri, solicit în mod expres organelor de cercetare penală extinderea verificărilor și ridicarea tuturor fișelor de cont și a hotărârilor de alocare bugetară emise către Asociația Fiii Satelor încă de la înființarea acesteia. Sumele totale rulate și devalizate din bugetul public în toți acești ani sunt considerabil mai mari decât cele probate din mandatul curent”, se mai arată în plângerea depusă.
Acuzații de modificare a anexelor financiare
Alesul local a menționat și că la evenimentele „Trail la cabană” din 2025 și Festivalul de Folk „Radu Ștefan” din același an, primarul Lupu a înaintat proiecte de hotărâre având anexele financiare complet libere/albe în materialele distribuite consilierilor, sumele fiind modificate ulterior consultării. Mai mult, la evenimentul „Trail la cabana”, taxele de înscriere colectate de la participanți au fost virate direct în contul bancar privat deținut de Asociația „Fiii Satelor”.
În plus, această asociație beneficiază de fonduri și prin Grupul de Acțiune Locală „Colinele Iașilor”, care reunește 14 comune din Iași și una din Neamț.
„În exercitarea atribuțiilor sale de ordonator principal de credite și inițiator de proiecte, Cătălin Lupu a direcționat sume din bugetul local către asociația privată din care face parte. Calitatea de membru a fost asumată și recunoscută public de primar în ședința de Consiliu Local din data de 20 mai 2026. Acesta activează ca reprezentant legal și președinte al GAL „Colinele Iașilor”, structură partenerială din care face parte direct, ca membru decizional cu drept de vot, aceeași Asociație Fiii Satelor”, mai menționează consilierul local.

Primarul: „Să răspundă ANI”
Contactat de 7IAȘI, primarul Cătălin Lupu a susținut că în acest caz trebui să verifice Agenția Națională de Integritate dacă a greșit.
„Să răspundă ANI. Nu bag în seamă toate inepțiile”, a spus Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.
Vlad ROTARU















