Călăii de la Antifraudă: 45.000 lei, amendă și bani confiscați pentru „o eroare de contabilitate, care nu a prejudiciat bugetul de stat”

Un control al Direcției Antifraudă din cadrul ANAF a provocat o gaură de 45.000 de lei în bugetul unei firme ieșene de închirieri auto, deși faptele pentru care au fost aplicate sancțiunile nu au provocat și un prejudiciu bugetului de stat. De altfel, chiar inspectorii Antifraudă au recunoscut în procesul-verbal că pentru suma de 15.432 lei, „au fost emise chitanțe care se regăsesc înregistrate în registrul de casă”. Însă pentru aceste sume nu au fost eliberate bonuri prin casa electronică de marcat, conectată la serverul ANAF. Amenda aplicată pentru această neregulă a fost de 30.000 lei, fără dreptul de a plăti jumătate din suma minimă, iar 15.000 de lei au fost confiscați. Metz Cars SRL, societatea amendată de Antifraudă, a contestat sancțiunile în instanță și susține că pedeapsa primită este disproporționată în raport cu gravitatea faptei, care nu a condus la vreun prejudiciu. ANAF rămâne fermă pe poziție: „Voința legiuitorului a fost de a sancționa pecuniar gradual asemenea contravenții săvârșite, având în vedere pericolul social”

Conform inspectorilor fiscali, timp de mai multe luni, societatea Metz Cars SRL a emis doar chitanțe pentru serviciile prestate, sumele nefiind înregistrate în aparatele conectate la server-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Societatea administrată de Wilhem Alexandru Metzak și Marina Mihaela Metzak se ocupă cu închirierea de autoturisme, vânzarea de piese auto și accesorii.

Marina si Wilhem Alexandru Metzak

„Suma nejustificată a fost încasată de la persoane fizice pentru care au fost emise chitanțe”

În prima jumătate a acestui an, societatea Metz Cars SRL a fost controlată de trei ori de Direcția Generală Antifraudă Fiscală Suceava. Conform raportului făcut de inspectorii fiscali, între februarie și iunie 2025, firma a încasat nejustificat suma de 15.432 lei, sumă pentru care nu au fost emise bonuri fiscale prin casele de marcat. ANAF a arătat că nu a fost respectată OUG 28/1999:

„Se interzice operatorilor economici care, potrivit legii, au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clienților documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale”.

Conform raportului întocmit de inspectorii fiscali, între februarie și iunie 2025, firma a încasat nejustificat suma de 15.432 lei, sumă pentru care nu au fost emise bonuri fiscale prin casele de marcat:

„Se constată că aparatul de marcat este instalat la punctul de lucru din bulevardul Metalurgiei, nr.4. Fapta are caracter continuu, iar suma nejustificată a fost încasată de la persoane fizice pentru care au fost emise chitanțe care se regăsesc înregistrate în registrul de casă. În perioada 3 februarie-18 iunie 2025, AMEF (aparatul de marcat electronic fiscal-n.r.) a fost funcțional. Fapta a fost constatată și sancționată în 31 iulie 2025”, arată ANAF în ultimul control”.

Inspectorii au mai menționat că în cazul în care în următoarele 12 luni de la această sancțiune, firma este prinsă din nou pe picior greșit, riscă dublul amenzii încasate.

Administratorul firmei: „Am plătit taxe la stat”

Reprezentantul societății susține că suma considerate nejustificată a fost introdusă în contabilitate, pentru aceasta plătind și taxe la stat.

„Întreaga sumă de 15.432 lei considerată nejustificată prin procesul-verbal contestat a fost înregistrată în contabilitatea petentei. Pentru încasarea acesteia am emis chitanțe, de asemenea înregistrate în contabilitate. Sumele de plată către bugetul de stat – taxe și impozite – au fost achitate. Inexistenta în cauză a acestei urmări este consemnată inclusiv de către agenții constatatori, în procesul-verbal contestat, care arată că pentru aceste sume au fost eliberate chitanțe, care au fost înregistrate în registrul de casă”, susține administratorul societății.

ANAF: „Fapta reprezintă pericol social”

În schimb, ANAF arată că administratorul firmei nu a știut să explice în fața instanței situația reală. Conform inspectorilor fiscali, firma nu a fost sancționată pentru neînregistrarea veniturilor în contabilitate, ce ar reprezenta infracțiunea de evaziune fiscală. Societatea a fost amendată pentru că nu a emis bonuri fiscale, condiție obligatorie celor care încasează de la clienți persoane fizice contravaloarea prestării unor servicii/ livrării unor bunuri. În acest fel, cei 15.432 lei au fost trecuți ca sume nejustificate.

Voința legiuitorului a fost de a sancționa pecuniar gradual asemenea contravenții săvârșite, având în vedere pericolul social și nicidecum nu se poate aplica o amendă contravențională mai mică sau avertisment. Pentru interesului social și a ordinii de drept se adoptă măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care genereaza sau ar putea genera fenomene economice negative cum ar fi evaziunea fiscală”, mai arată ANAF.

Societatea: „Nu am ascuns aceste sume”

Administratorii firmei susțin că ar putea fi vinovați dacă ar fi căutat să  obțină bani care să nu fie înregistrați în contabilitate, astfel încât aceste sume să nu fie fiscalizate.

„Nu am prevăzut rezultatul acțiunii, întrucât pentru produsele și serviciile prestate și încasate în numerar am emis chitanțe, am fiscalizat încasările și calculat taxele si impozitele aferente. Nu am ascuns aceste sume, nici nu am încercat ascunderea lor, nu am urmărit producerea rezultatului stabilit de legiuitor”, susține Wilhem Alexandru Metzak.

Administratorul dă vina pe erorile de la contabilitate

Metzak a mai susținut că a emis chitanțe care atestă încasarea întregii sume față de care s-a dispus confiscarea.

„Emiterea acestora în locul bonurilor fiscale s-a datorat unei erori a departamentului de contabilitate, însă aceasta nu a condus la prejudicierea bugetului de stat. În atare condiții, raportat la scopul dispozițiilor legale privind utilizarea caselor de marcat, respectiv acela de a combate frauda fiscală și de a reduce evaziunea fiscală, solicităm a se constata că rațiunea textului de lege ce încriminează fapta reținută nu este regasită în cauza aceasta”, a menționat Metzak.

Administratorul firmei cere judecătorilor să anuleze amenda

Mai mult, administratorul firmei susține că amenda de 30.000 lei este prea mare în raport cu ceea ce a fost prins și a cerut. Metzak a cerut judecătorilor fie anularea amenzii, fie sancțiunea doar cu avertisment. Acesta a menționat și că Finanțele nu au dat posibilitatea ca amenda să fie plătită în jumătate, conform legii.

„Având în vedere că sumele de bani care au fost avute în vedere la stabilirea contravenției au fost înregistrate în contabilitate, petenta este la prima abatere, în sarcina sa nu au mai fost reținute fapte de aceeași natură, solicităm a se aprecia că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gradul concret de pericol social al faptei”, susține reprezentantul firmei Metz Cars SRL.

Datorii cât cifra de afaceri! Administratorul deține și o firmă IT

Metz Cars SRL a fost înființată în 2020, are sediul social pe strada Vișan, însă activează pe bulevardul Metalurgiei, în municipiul Iași. În 2024 a avut o cifră de afaceri de peste 2.000.000 lei. Firma a înregistrat însă pierderi. A declarant profit negativ de peste 400.000 lei, datorii de peste 1.900.000 lei și a raportat doar trei angajați. Wilhem Metzak deține și o societate din domeniul IT, Metz Code SRL, cu care a avut o cifră de afaceri de 800.000 lei și un profit de peste 550.000 lei.

 

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here