„Visul meu este ca această afacere să reușească să susțină un proiect social”

Pentru cei mai mulți dintre părinți modul în care copilul își poate petrece timpul liber reprezintă o problemă cu multe variante de răspuns. Fie că vorbim de vacanță ori de puținul timp rămas după școală și teme, „ăl mic” trebuie să facă ceva, iar acest gol trebuie umplut într-un mod cât mai sănătos și mai creativ, cu distracție și educație. Raluca Vasiliu se pricepe la copii, iar cei mici o adoră. Care sunt secretele acestei rețete de succes, în rândurile de mai jos…

  1. Cum a luat naștere Căsuța Fermecată? Cum au fost începuturile?

 

Căsuța Fermecată s-a născut ca răspuns la o nevoie identificată în rândul micuților din Iași, cea de căldură, apropiere, de a doua casă unde să își trăiască frumos copilăria când nu sunt împreună cu părinții/familiile lor.

Conceptul de familie a fost cel de la care pornit acest vis minunat.

Începuturile nu au fost tocmai ușoare, dar au fost încărcate de speranță datorită copiilor care ne-au încurajat la fiecare pas.

Cred că toți cei care ne înconjurăm zilnic de micuți suntem binecuvântați și norocoși datorită energiei minunate și lecțiilor pe care le primim, dar în egală măsură suntem și responsabili în a le crea o lume mai frumoasă și a le ocroti puritatea.

De aceea, am parcurs un drum plin de provocări până ne-am stabilizat ca echipă, până am devenit un nume demn de încrederea părinților și prichindeilor din Iași.

 

  1. Ce fel de servicii oferiți?

 

Serviciile pe care le oferim sunt:

Afterschool

Club de vacanță

Ateliere de creație (pictură, desen, muzică, confecționat obiecte decorative etc.)

Ateliere de știință

Curs de gătit și bune maniere

Atelier de parenting, comunicare și inteligență emoțională

Evenimente private: petreceri aniversare și serbări

  1. Care sunt ultimele tendințe în acest domeniu?

 

Una dintre tendințe, pe care o consider foarte benefică, este promovarea din partea spațiilor de joacă a unui stil de viață sănătos și responsabil de la cele mai fragede vârste, prin sublinierea necesității activităților sportive și recreative în aer liber, prin informare și suport cu privire la un tip echilibrat de alimentație și prin oferirea unor alternative interesante de petrecere a timpului.

Este important ca activitățile să fie adecvate vârstei copiilor și ca supravegherea lor să fie impecabilă.

Din fericire, în Iași sunt multe spații de joacă în care se ține cont de aceste aspecte, au dotări interesante, echipe dedicate și susțin mișcarea și activitățile în aer liber.

O altă tendință se referă la jocurile video, foarte atractive pentru copiii cu vârsta peste 7 ani.

 

  1. Care a fost cel mai memorabil eveniment?

 

În 2 ani jumătate am organizat în jur de 1000 de evenimente private, fiecare dintre ele cu o emoție specială, fiecare memorabil. Cred că cel care m-a impresionat cel mai mult a fost o petrecere caritabilă pentru un grup de copii din mediul rural. De ce acel eveniment? Pentru că am simțit cu toții – colegi și organizatori, bucuria constantă a acelor micuți, bucuria aceea cu lacrimi în ochi, îmbrățișări nesfârșite și zâmbete care nu au părăsit deloc chipurile mici. Îmi amintesc că înainte de a pleca, ne-au binecuvântat căsuța cu o rugăciune.

 

  1. Ce planuri de viitor aveți?

 

Visul meu este ca această afacere să reușească să susțină un proiect social: un centru de zi pentru 20 din ciclul primar cu risc de abandon școlar și fără posibilități materiale. Îmi doresc să putem să oferim o masă caldă, servicii de ajutor la teme și burse școlare.

Având acest scop în minte și în suflet, muncim în fiecare zi să dezvoltăm activitățile pe care le propunem, să îmbunătățim comunicarea cu părinții și copilașii, să învățăm de la cei mici cum să fim oameni mai buni.

Și având o echipă cu adevărat fermecată, formată din tineri speciali și talentați, cu siguranță vom ajunge unde ne propunem!

 

  1. Cum puteți fi contactați?

 

www.littledisney.ro

 

www.facebook.com/littledisney

 

0740352806  –  Raluca Botez, manager

Andrei VILICHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here