Mafia Imobiliară la poarta lui Harabagiu

Autorizație pentru un bloc în Cantemir, în baza unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) în Tătărași @ Grozăvia se petrece pe strada Romană, într-o zonă de case, chiar peste drum de domiciliul viceprimarului Gabriel Harabagiu @ Aici se ridică un bloc cu patru nivele (S+P+2E) pe un teren achiziționat de la o bătrână care a decedat de curând @ Autorizația de construire nr. 481 din mai 2018 pentru imobilul din strada Romană nr. 14 a fost emisă în baza PUD aprobat prin hotărârea 233 din 2001, care se referă la un teren de pe strada Vasile Lupu nr.19 @ Cum se poate ca așa ceva să se întâmple chiar peste drum de domiciliul viceprimarului Harabagiu, care păstorește Urbanismul în Primăria Iași? @ Toate indiciile conduc către Florin Boca, consilier municipal PSD, apropiat al lui Harabagiu și sponsor principal al lui Mihai Chirica în campania electorală @ Terenul a fost cumpărat cu apartamente date la schimb în blocul ridicat de Florin Boca pe șoseaua Nicolina, la capăt CUG @ Florin Boca este unul dintre cei mai importanți jucători imobiliari din oraș, afacerile sale fiind derulate prin intermediul mai multor firme paravan, date în vileag de presa locală @ Vizavi de casa lui Harabagiu construiește firma Areal Investment Construct, deținută în acte de Aurel Huțanu, un „no name” printre dezvoltatori @ Ancheta 7IAȘI dezvăluie tranzacții suspecte cu terenuri și apartamente care își schimbă proprietarul și valoarea de la o zi la alta, dar și autorizații emise în mod dubios de primăria lui Mihai Chirica

Tentaculele Mafiei Imobiliare din Iași au ajuns până la poarta viceprimarului Gabriel Harabagiu. Pe strada Romană, chiar peste drum de casa în care locuiește Harabagiu, într-o zonă de case, se ridică un bloc cu patru nivele.

Autorizația este scandaloasă, deoarece a fost emisă în baza unui PUD care se referă la un teren din alt colț al orașului, din Tătărași, de pe strada Vasile Lupu, în vreme ce imobilul se află în cartierul Cantemir.

Peste drum de casa viceprimarului, de a cărui semnătură și decizie depinde Urbanismul din Primăria Iași, nu putea să construiască oricine. Informațiile și documentele aflate în posesia 7IAȘI arată că această afacere se derulează în sfera de influență a lui Florin Boca, consilier municipal PSD, jucător important pe piața imobiliară și sponsor al primarului Mihai Chirica.

Presa locală a dezvăluit că Boca coordonează afacerile imobiliare prin intermediul unor firme paravan, favorizate de aparatul Primăriei atunci când vine vorba de autorizarea blocurilor ori recepționarea acestora.

Apartamente în blocul lui Boca, în schimbul terenului

Peste drum de casa viceprimarului Harbagiu, locuia o bătrână, Margareta Haidamac. Aceasta stăpânea o suprafață de teren de aproximativ 500 metri pătrați, cu o casă bătrânescă și o magazie. Investitorii imobiliari o curtau pe bătrână, dar aceasta nu a cedat.

La sfârșitul lunii mai a anului trecut, Margareta Haidamac a murit.

După numai câteva luni, în septembrie 2017, un investitor fără portofoliu în afacerile imobiliare, reușește să-i aducă pe moștenitori în fața notarului și să semneze contractul de vânzare-cumpărare pentru proprietatea de pe strada Romană nr. 14.

Firma Areal Investment Construct SRL, înființată cu numai două luni înainte de către Aurel Huțanu, cumpără terenul și cele două imobile edificate pe acesta. Numele lui Huțanu nu are rezonanță printre dezvoltatorii din Iași.

Povestea începe însă să prindă contur. Firma lui Huțanu plătește terenul de pe strada Romană cu bani pe care-i virează în cont, dar și cu două apartamente în blocul ridicat de Florin Boca pe șoseaua Nicolina.

Apartament în parcarea subterană. Autorizația a venit după o lună

Areal Investement Construct SRL a oferit la schimb un apartament de 55 metri pătrați la etajul 1 și unul de 35 metri pătrați la subsol, ambele în blocul ridicat de Boca pe șoseaua Nicolina 165.

Blocul din Nicolina a fost construit de firma Darcilo SRL, reprezentată în acte de Gabriela Lăcrămioara Ioniță, o fostă angajată a lui Florin Boca.

Contractul de vânzare a terenului de pe strada Romană denunță o posibilă înțelegere ascunsă între Huțanu și Boca.

Firma reprezentată de Huțanu, Areal Investment Construct SRL oferă în cadrul tranzacției două apartamente pe care nu le avea în proprietate. În contractul semnat în septembrie 2017, acestea sunt identificate, apartamentul 18 de la etajul 1 și unul la subsolul blocului de pe șoseaua Nicolina 165. Abia în noiembrie 2017, acestea intră în proprietatea Areal Investment Construct SRL, în baza unui contract de vânzare-cumpărare semnat cu Darcilo SRL, care a ridicat blocul din Nicolina. În plus, prețul la care a achiziționat Areal Construct Investment SRL cele două apartamente este mult mai mare decât prețul la care au fost evaluate la momentul realizării schimbului cu terenul de pe strada Romană.

Mai mult, la momentul schimbului, apartamentul de la subsol, în acte, era de fapt parcare subterană. Vânzarea s-a făcut în septembrie 2017, iar abia în octombrie 2017, Primăria Iași a emis autorizația de schimbare a demisolului din parcare în apartamente.

Primăria tace, Huțanu nu se pricepe

Atât Primăria Iași cât și beneficiarul nu pot explica cum a fost emisă autorizația pentru blocul de pe strada Romană în baza unui PUD realizat pentru un teren de pe strada Vasile Lupu.

7IAȘI a cerut în mod oficial reprezentanților municipalității să formuleze un punct de vedere ori o explicație pentru această situație. Deși aparatul de comunicare a lui Chirica este supraîncărcat, un răspuns, fie el și în doi peri, nu a mai venit.

Viorel Huțanu, beneficiarul din acte al autorizației și reprezentantul firmei Areal Investment Construct SRL, a „driblat” la rândul său răspunsul.

„Eu nu pot să vă explic. Eu sunt cu munca, altcineva s-a ocupat de acte. Vă trimit numărul de telefon al persoanei”, a spus telefonic Aurel Huțanu.

Acesta nu a mai trimis nici un număr de telefon și nici nu a revenit cu explicații.

Tudor LEAHU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here