Complotul mondial anti-ieşean lovește iar

 

Gabriel Andronache e un băiet deja cam bătrîior, cu veleităţi de scriitor şi cu CV de scrib al primarilor Gheorghe Nichita şi Mihai Chirica ( deocamdată, pînă apare în peisaj dosul următorului primar pesedist ). Scrib plătit din bani publici, adică ai fraierilor alegători ( sper să observaţi că am zis ” scrib ” şi nu ” slugă cu pretenţii ritoase ” ; asta e, am şi momente eufemisticoase ).

Ce ne spune nouă, deci, zilele trecute, dl funcţionar cu sarcini de scribuşor al grandiosului primare ? Că Iaşul a ratat şi titlul de capitală a tineretului, din cauza unui fel de complot anti-ieşean. Malefic, feroce și mizerabil, monșer. Bucureştenii ăia parșivi sînt de vină, cu toată haita lor de sudişti cleioşi, fi-r-ar ei a’ dracu’ să fie de fanarioţi ordinari ! Huooo !

Evident, tot din cauza asta a ratat Iaşul şi intrarea în finala pentru titlul de ” Capitală a culturii europene „. Nu din cauza unor lipitori primăristice, cu pretenţii de mari experţi culturali şi prestaţie de lăutari semi-surzi. Nu din cauza unor primari & viceprimari mega-mediocri, dacă nu semi-idioţi. Nu din cauza unei turme cleioase de atîrnători cu lavaliere de Picasso şi creiere de zugravi.

Desigur, cotcodăceala scribuşorului primăresc are un scop : să acopere implicarea primăriei chiriciste în ouarea unui nou găinaţ plătit din bani publici. Ne-a furat ” albitru’ „, cum ar veni. Deci n-au jucat ” ai noştri ” ca pe toloacă, cum s-a văzut şi din satelit. OK, Găbele, dom’ şef a văzut că te agiţi . Ia o pauză, că-i frig afară şi răceşti la talent.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist și consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC și Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova și editorialist al mai multor publicații. Folosește ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iași , cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-ia/ )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here