Viaţa şi patimile domnului Eminovici Mihail

despre o zi perpetuă și o noapte continuă, cu sclipici solemn

 

Oamenii ştiutori ne spun că, într-o zi de 28 iunie, dl Eminovici Mihail , zis ” Eminescu „, era legat în cămaşă de forţă şi internat într-un spital de psihiatrie.
Acesta pare să fie un fapt oarecum indubitabil, afară doar de cazul în care procesul verbal al poliţiei nu a fost scris de marţianul YK 372, de vreun mare mason liberal ori de şeful agenturii austro-ungare la Bucarest.
Dar nu despre teoria complotului vreau să vă zic acum nişte vorbe. Nici despre nepotrivirile dintre memoriile d-lui Titu Maiorescu şi scrisorile d-lui locotenent Matei Eminovici / Eminovitz. Sau alte asemenea nepotriviri.
Viaţa e, desigur, plină de tot felul de nepotriviri. Zi de zi, continent cu continent. Desigur, pentru unii, potrivire ar fi fost ca dl Mihail Eminovici să fi fost înalt, blond, sănătos tun, milionar şi trăitor 95 de ani. Pentru alţii, potrivire ar fi fost ca din textele lui publicistice să lipsească unele pasaje, care azi nu încap în socotelile corect-politice care guvernează lumea.
Desigur, ideal ar fi fost ca marele P.P. Carp să nu-i ceară şi mai marelui Maiorescu să-l ” potolească ” pe Eminescu. Dar cîte n-ar fi fost ideale, de la Adam încoace … ? Problema esenţială, dincolo de teorii, ipoteze şi comploturi, e alta : că n-am învăţat mai nimic din acest caz, la o sută şi ceva de ani de la legarea în cămaşă de forţă a domnului Eminovici Mihail , zis ” Eminescu ” . Cum n-am învăţat, desigur, nici din altele.
Atunci, după ce a fost internat cu poliţia la psihiatrie, dl Eminovici a primit măcar, într-un tîrziu, o rentă viageră. Pentru vremurile ‘celea, tot e ceva. De unde să înţeleagă oamenii ‘ceia că nebunul ‘cela apucat a lăsat pentru copiii lor o rentă viageră uriașă, transmisibilă perpetuu ? Doar dl Maiorescu zisese clar : ” pe cît se poate omeneşte prevedea … ” .
După atîta vreme, s-ar părea că sîntem mai sălbateci decît în vremea cămeşii de forţă a domnului Mihail Eminovici. Și nu e vorba de nici un paseism, e doar realism sumbru. Şi sîntem mai sălbateci din mai multe motive.
Sălbateci cu renta viageră lăsată de nebunul mort. Şi cea culturală, şi cea morală, şi cea românească.
Sălbateci cu urmaşii drepţi, de sînge mental, ai mortului pe care îl moştenim cu toţii, la grămadă, ca nişte rude îndepărtate şi sleite ce sîntem.
Sălbateci de stepă, cu năzăreli de ceahlăi.
De asta contează aşa de puţin că dl Carp era filo-german, ori că dl Maiorescu avea o doză de ardelenism cu nuanţe austro-ungare. Sau alte asemenea lucruri.
Ceea ce contează e o ipoteză tare tristă : azi, în zilele noastre, dl Eminovici Mihail, zis ” Eminescu ” , ar fi putut avea o soartă mai sumbră decît în îndepărtatul an 1883.
Dacă o să spuneţi că asta e doar paseism retoric, mai am numai o rugăminte : spuneţi-i lui YK 372 că vreau şi eu să merg cu el.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here