Veolia asigură fluxul normal de furnizare a energiei termice

În pofida vremii nefavorabile, nu există probleme deosebite în ceea ce priveşte alimentarea cu apă caldă şi căldură a clienţilor Veolia Energie Iaşi. Au fost semnalate la Centrul de Apel non-stop mai multe avarii la instalaţiile interioare de la câteva blocuri în ultimele 48 de ore, însă echipele Veolia de permanenţă au sprijinit asociaţiile de proprietari respective să le soluţioneze.
La Centrala de la Holboca a fost pusă în funcţiune şi cea de-a doua turbină (se funcţionează cu cazanul pe cărbune K1 şi cu ambele turbine), iar la centrala de producţie CET Tudor a fost pornit cazanul de apă fierbinte CAF 3 de 116 MW termici pentru a asigura întreg necesarul de energie termică cerut de clienţi.
Toate echipele de intervenţie, atât cele de pe reţelele primare – magistrale, cât şi cele de pe reţelele secundare şi pentru intervenţiile la clienti, funcţionează în regim de permanenţă.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here