Unifarm este la un pas de insolvenţă din cauza măștilor neconforme

Compania Națională “Unifarm” S.A. este foarte aproape de insolvență, din cauză că nu poate rambursa un împrumut de 1,15 miliarde lei care a fost luat pentru a achiziționa materiale sanitare în pandemie, sumă la care s-au adăugat dobânzi și penalități.

În total, Unifarm avea de rambursat 1,172 miliarde lei la 31 decembrie 2020, în contextul în care compania nu a putut achita la timp împrumutul și a acumulat penalități de întârziere de 230.000 de lei pe zi, adică un total de 22,31 milioane lei până la finalul anului trecut.

Unifarm atrage atenția că are o relație dificilă cu Ministerul Sănătății, care nu a cerut restructurarea creditului și nu a răspuns solicitărilor companiei.

De asemenea, din cauza achizițiilor fulger făcute în pandemie și pentru că spitalele au ales să cumpere din alte surse, compania a rămas, potrivit calculelor economedia.ro, cu stocuri enorme, produse în valoare de peste 50 de milioane de lei expirând până la jumătatea acestui an.

„Unifarm a intrat în atenția publică in anul 2020, în timpul pandemiei, când a devenit cumpărătorul centralizat al statului de echipamente medicale. Companiei i-a fost acordat atunci un împrumut de 1,15 miliarde de lei, pentru a finanța achiziția de urgență de materiale și echipament sanitar, în contextul asigurării stocurilor necesare de produse farmaceutice și materiale sanitare pentru gestionarea epidemiei de gripă și a pandemiei cu COVID-19”.

În acest context, presa a descoperit că Unifarm a derulat o serie de contracte păguboase, cumpărând mai scump și de la intermediari dubioși. Adrian Ionel, cel care a condus Unifarm în plină pandemie, a fost pus sub acuzare în două dosare legate de achiziții medicale. Într-un dosar el este acuzat că a cerut mită 760.000 de euro în plină pandemie pentru o achiziție de măști neconforme. Într-un al doilea dosar el ar fi plătit 3,6 milioane lei unei firme pentru măști care nu au fost livrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here