TERIBIL: un sucevean şi-a mutilat concubina însărcinată, la 25 de ani după ce şi-a măcelărit soţia

Poză simbol
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din oraşul Broşteni, judeţul Suceava, a fost arestat preventiv pentru „tentativă de omor”, fapta comisă fiind terifiantă: acesta este acuzat că şi-a înjunghiat concubina în cavitatea abdominală, şi a tăiat-o de mai multe ori pe braţul drept. Femeia în vârstă de 34 de ani este însărcinată în luna a V-a, agresiunea indicând faptul că autorul a încercat să omoare fătul, transmite evz.ro.

Victima tentativei de omor, Mădălina B,., în vârstă de 34 de ani, din Broşteni, a ajuns la spital încă de luni, 8 februarie, însă a susţinut că şi-a provocat singură leziunile, accidental. Concubinul ei, Melu Goleanu, a fost cel care a sunat la 112 şi a sesizat că a găsit-o în locuinţă pe concubina sa, sub influenţa alcoolului şi cu o plagă tăiată, după ce „a căzut într-un cuţit”. Anchetatorii şi-au dat seama în scurt timp că este vorba de o agresiune.  Femeia a continuat să-şi apere concubinul, deşi până la urmă a spus că el a înjunghiat-o, după un scandal pe fondul consumului excesiv de alcool.

 

Vineri, în timp ce era dus în faţa magistraţilor de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă, individul nu a avut nici o remuşcare: “Întrebaţi-o pe ea ce s-a întâmplat, nu pe mine, nu e adevărat că am înjunghiat-o eu”, a spus individul.

 

Goleanu Melu a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru că şi-a omorât soţia, fapta fiind comisă în 1991. Atunci, Goleanu şi-a înjunghiat de mai multe ori soţia, de faţă cu copiii săi. El a fost eliberat condiţionat în 2006.

 

 

(Sursa: evz.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here