@ Ieri, Consiliul de Administrație al Spitalului Sf. Maria a decis declanșarea procedurilor de revocare a Alinei Belu din funcția de manager @ Motivul: Belu a refuzat să ducă la îndeplinire mai multe decizii adoptate de Consiliul de Administrație @ Însă, managerul de la Sf. Maria ascultă doar de Costel Alexe @ Legea Sănătății și contractul de management prevăd că, în cazul nerespectării deciziilor Consiliul de Administrație, autoritatea tutelară, respectiv Consiliul Județean Iași, trebuie să destituie managerul din funcție @ Alexe are doi oameni în Consiliul de Administrație de la Sf. Maria: Dănuț Pilă și Marian Uscatu – ambii de la PMP, aliații din „guvernarea locală” @ Uscatu este coada de topor și l-a amenințat pe președintele Consiliului de Administrație, Lucian Nedelciuc: „să-și revizuiască statutul până la următoarea ședință” @ Managerul Belu a concediat și a transferat medici deși Consiliul de Administrație a votat împotriva acestor decizii
Ieri, 28 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al Spitalului de Copii Sf. Maria a trimis o notificare președintelui CJ Iași, Costel Alexe, prin care cere declanșarea procedurilor de revocare a Alinei Belu din funcția de manager al unității medicale. Belu a refuzat să ducă la îndeplinire mai multe decizii adoptate de Consiliul de Administrație. Legea Sănătății și contractul de management prevăd că, în cazul nerespectării deciziilor Consiliul de Administrație, autoritatea tutelară, respectiv Consiliul Județean Iași, trebuie să destituie managerul din funcție. Oamenii plantați de Costel Alexe în Consiliul de Administrație al Spitalului Sf. Maria, consilierul județean Marian Uscatu și fostul director al DRDP Iași, Dănuț Pilă, fac scut în jurul lui Belu. Pilă și Uscatu au blocat mai multe luni dezbaterile în Consiliul de Administrație cu privire la modul în care sunt duse la îndeplinire deciziile forului de către managerul Alina Belu.
Consilierul Marian Uscatu l-a amenințat pe președintele Consiliului de Administrație, transmițându-i „să-și revizuiască statutul până la următoarea ședință”. Cu toate acestea, în ședința din septembrie s-a produs inevitabilul: CA-ul a fost nevoit să constate negru pe alb că Belu nu a respectat mai multe hotărâri ale CA comițând în același timp mai multe fapte de abuz în serviciu.
Multiple încălcări ale hotărârilor CA
Pe 22 septembrie 2022, în sedința Consiliul de Administrație s-a discutat, după multe luni de amânări, modul în care managerul Alina Belu a pus în aplicare mai multe decizii ale CA-ului. Procesul verbal al ședinței arată că managerul Belu nu a respectat cel puțin trei hotărâri adoptate de Consiliul de Administrație.
Pilă și Uscatu au încercat din nou să o acopere pe Belu susținând că CA-ul nu se poate amesteca în managementul spitalului, deși legea prevede contrariul. În ciuda opoziției celor doi, procesul verbal al ședinței conține referirile la încălcarea hotărârilor CA. În aceste condiții, președintele Consiliului de Administrație, Lucian Nedelciuc, a fost obligat, în conformitate cu atribuțiile prevăzute în sarcina CA, să notifice Consiliul Județean cu privire la apariția situațiilor care impun revocarea din funcție a managerului Alina Belu. Legea sănătății prevede că nerespectarea deciziilor CA este caz de încetare a contractului de management. Procedura prevede obligația CA-ului de a sesiza autoritatea publică, în cazul nostru Consiliul Județean Iași, iar acesta trebuie să destituie managerul.
„Invederez că ne aflăm în situația prevăzută la art 184 aln 1 care descrie situațiile care duc la încetarea contractului de management, respectiv litera n – ”nerespectarea măsurilor dispuse de ministrul sănătăţii în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice sau, după caz, a măsurilor dispuse de ministrul/conducătorul instituţiei pentru spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie”din Legea 95/2006, motiv pentru care vă solicit să analizați/dispuneți asupra aspectelor semnalate.” se precizează în notificarea transmisă Consiliului Județean de către președintele Consiliului de Administrație, Lucian Nedelciuc.
Prima decizie din 2022 – primul abuz în serviciu
Pe 20 decembrie 2021, Consiliul de Administrație a analizat propunerea Alinei Belu de a desface contractul de muncă a doctorului Smaranda Diaconescu, cea care o contracandidase în cadrul concursului pentru postul de manager. CA-ul decide că desfacerea contractului de muncă a doctorului Diaconescu nu este oportună. Belu ignoră hotărârea CA și în aceeași zi o concediază pe Smaranda Diaconescu. În prima ședință din 2022, pe 6 ianuarie, CA-ul ia din nou în discuție cazul Diaconescu și decide modificarea deciziei de concediere. Belu refuză din nou să se supună deciziei CA, pentru a doua oară în decurs de câteva zile. Astfel, pe lângă aspectul administrativ de nerespectare a contractului de management, Belu se înscrie lejer și în sfera penală a unui abuz în serviciu. Spitalul a fost dat în judecată de medicul Smaranda Diaconescu și riscă acum daune și plata salariilor retroactiv.
Abuz în serviciu la indigo– cazul doctorului Ștefana Moisă
Pe 8 iunie 2022, șefa Clinicii de Cardiologie, dr. Alina Luca, sesizează CA-ul cu privire la încălcarea regulamentului intern și a legislației de către managerul Spitalului. Petiție vorbește despre decizia managerului Alina Belu de a transfera pe medicul Stefana Moisă de la Clinica I Pediatrie Generală la Clinica de Cardiologie fără acordul șefului de secție. Regulamentul intern și ordinul MS nr 320 acordă responsabilitatea și competența șefilor de secție în a stabili numărul necesar de posturi în secțiile pe care le conduc. Astfel, pentru ca un medic, asistent sau infirmier să poată fi transferat între secțiile aceluiași spital este necesar acordul șefilor clinicilor în cauză. În aceste condiții, Consiliul de Administrație i-a pus în vedere lui Belu să respecte legea și a hotărât că transferul nu se poate efectua decât după ce se obține acordul scris al șefei Clinicii de Cardiologie, Alina Luca. Belu a ignorat decizia CA și faptul că mutarea s-a făcut cu încălcarea legii, iar medicul Moisă a fost transferat la Cardiologie fără acordul șefei de clinică.,
Ascunderea achizițiilor publice – cazul 7IAȘI
7IAȘI a cerut Spitalului de Copii Sf. Maria să prezinte informații și documente despre patru achiziții publice realizate în 2021. Pentru a ascunde modalitatea de sifonare a banilor publici, Alina Belu a refuzat să comunice informațiile solicitate. Legea prevede că orice instituție publică este obligată să pună la dispoziția oricărui cetățean sau a presei informațiile de acest gen. 7 Iași a sesizat Consiliul de Administrație și a cerut, prin prisma atribuțiilor prevăzute în legea sănătății, să oblige managerul să respecte legea. Pe 9 iunie 2022, CA-ul a emis hotărârea nr 7 prin care s-a cerut managerului Belu să respecte legea și să transmită informațiile solicitate. Belu a refuzat să pună în aplicare și această hotărâre!
7IAȘI a cerut din nou CA-ului să verifice cum a fost dusă la îndeplinire această decizie. În cadrul ședinței Belu a susținut în fals că a soluționat cererea 7IAȘI și că a pus în practică decizia CA, dar a recunoscut în același timp că Spitalul a fost dat în judecată tocmai pentru că ea a refuzat să furnizeze informațiile solicitate!
Rareș Neamțu