Senatorul USR Marius Bodea: „Iașul, tăiat de Guvern de la mega-achiziția de trenuri electrice” (P)

Guvernul a semnat achiziția a 58 de trenuri electrice, în valoare de 3,3 miliarde de lei, din fonduri europene. Premierul Marcel Ciolacu a nominalizat și orașele în care vor fi folosite aceste trenuri, iar Iașul nu se numără printre acestea.

Știrea este stupefiantă. Sunt trenuri metropolitane, iar toate orașele care vor beneficia de aceste garnituri sunt din sudul țării și din Ardeal. Iașul nu apare. Conducerile PSD și PNL din Iași ar trebui să-și retragă listele parlamentare. Candidații lor nu au nicio valoare pentru acest oraș. Nu aduc niciun ban, fac doar umbră pământului.

Proiectul de tren metropolitan trenează de șase ani. L-au folosit ca temă electorală în 2020. Nu au constituit nicio structură după aceea, nu au făcut studiu de fezabilitate. L-au reactivat în 2024 doar pentru a avea ce spune în campania electorală, dar l-au abandonat din nou. Proiectul nu are documentații realizate după șase ani de inactivitate.

Iașul a ajuns un oraș de mâna a doua. Guvernul PSD-PNL achiziționează trenuri de 660 de milioane de euro și șterge Iașul de pe listă. Alte orașe mari din țară finalizează deja centuri ocolitoare cu bani europeni, în timp ce noi nu am accesat încă niciun euro. Ciolacu, Ciucă și slugile lor credincioase din Iași au exclus practic acest oraș din Uniunea Europeană. Noi doar cotizăm. Banii se opresc la București, Cluj și Oradea.

Ieșenii trebuie să schimbe direcția. Avem nevoie de oameni care știu să facă proiecte, care nu fură și care știu să atragă fonduri. 10 ani de minciuni la Iași, 10 ani în care PSD și PNL nu au făcut nimic. USR va schimba direcția. Vom construi toată infrastructura de care avem nevoie și vom atrage 500 de milioane de euro la Iași din fonduri europene.

Marius BODEA
Senator USR de Iași

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here