Mihai Chirica, primarul care nu a construit nicio școală, dar a închis două și le-a abandonat, așteptând în zadar fonduri pentru renovare, se plânge de situația educației din România.
Nu am mai văzut de mult o asemenea comedie: individul anchetat în multiple dosare privind gestionarea banului public reclamă că nu mai există profesori competenți și „trage un semnal de alarmă” că 26% dintre elevi nu cunosc limba română.
Spune aceste lucruri un om care a lipsit de la ora de istorie și a instalat în Iași bustul unui poet nazist, îndepărtat abia după proteste îndelungate ale societății civile.
Iar aceasta a fost, probabil, cea mai puțin costisitoare dintre prostiile făcute de Mihai Chirica de când este primar.
Hai să le reamintim ieșenilor cine este, de fapt, responsabil pentru starea educației din Iași:
* A alocat aproape zero lei din bugetul local pentru investiții în școli. Am ajuns la nivelul unei comune: aproape toate investițiile importante sunt finanțate din fonduri europene sau guvernamentale. Primăria Iași cheltuie banii proprii aproape exclusiv pe consum. În schimb, la lauda de sine este campion: prezintă ca fiind a lui munca de finanțare depusă de alții.
* Este primar de 12 ani. A avut timp și resurse să construiască nu una, ci mai multe școli. Nu a construit niciuna. Zero.
* A început lucrările de renovare la Liceul Pedagogic abia după patru ani în care sute de elevi au protestat în stradă, pentru că nu mai suportau bătaia de joc a Primăriei.
* Cheltuie, în schimb, aproximativ 30 de milioane de euro pe an pentru un sistem de termoficare ineficient, care deservește un număr tot mai mic de apartamente și generează pierderi de aproximativ 10 milioane de euro anual. Banii provin din credite luate în cascadă, cu dobânzi consistente, pe care le vor plăti inclusiv nepoții noștri.
* A alocat 8 milioane de euro din bugetul local pentru un campionat de sporturi electronice fără impact real. Aproape un milion de euro a ajuns la un ONG ilegal.
* A cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro pentru echipa de fotbal a orașului, care a trecut deja prin două falimente, fără ca ieșenii să primească explicații despre unde au dispărut banii.
* A organizat festivaluri și concerte la prețuri umflate, până când DNA a început să cerceteze modul în care au fost atribuite contractele și l-a liniștit. Câți bani, care puteau ajunge în educație, s-au risipit în aceste paranghelii fără utilitate publică?
* Cheltuiește aproximativ 10 milioane de euro pe an pentru Poliția Locală și alte 20 de milioane de euro pentru întreținerea spațiilor verzi. Costul aparatului administrativ depășește 2.500 de euro pe angajat în fiecare lună, dar nu vorbește niciodată despre o reformă bugetară care să elibereze resurse pentru educație.
* A pierdut aproximativ 50 de milioane de euro în doar șase luni prin „Afacerea Cărbunele”, alt caz aflat în atenția DNA. Cu toate acestea, vorbește despre cât de slabă este educația și le dă lecții noilor generații. Alea pe care tot el le-a îndatorat, fără a le cere acordul.
În fine, Mihai Chirica deplânge starea educației din România, dar este același om care și-a pus angajații să semneze în locul lui documente privind edificarea unor blocuri ilegale și din timpul căruia au dispărut din arhiva Primăriei 20 de dosare imobiliare, cercetate de DNA.
Un politician implicat în atâtea controverse imobiliare nu are autoritatea morală să le țină lecții tinerilor despre responsabilitate și educație.
Educația nu se măsoară în discursuri filmate. Se măsoară în bugete, în investiții, în școli moderne, în profesori sprijiniți, în copii care învață în condiții decente.
Cu un singur lucru sunt de acord din tot ce a spus Mihai Chirica: „Trebuie să ne trezim.”
Așa este. Trebuie să ne trezim și să trimitem acasă pe acest impostor.
Marius BODEA
Senator USR de Iași