Senatorul USR Marius Bodea: „Chirica îi transformă în sinistrați pe ieșenii din Bucium dacă nu va implementa urgent soluțiile reale care să rezolve problema mobilității!”

Senatorul Marius Bodea solicită de urgenţă implementarea soluţiilor deja prezentate de acesta n ultimii ani privind fluidizarea circulaţiei în Bucium, înainte să înceapă lucrările la pasajul Socola şi la şoseaua Bucium. În opinia sa, fără mai multe investiţii prealabile importante în infrastructura rutieră a acestei zone, odată începute lucrările anunţate şi ţinând cont de propunerile absolut insuficiente prezentate recent de Primărie, toţi locuitorii din acest important cartier al Iaşului vor rămâne, pur şi simplu, sinistraţi.

Primăria şi constructorul propun acum o serie de măsuri insuficiente pentru a devia traficul de pe pasajul Socola, prin traversarea la nivel cu calea ferată, care reprezintă deocamdată doar reţete sigure pentru ambuteiaje în lipsa realizării unor alternative rutiere suplimentare. Cozile care se vor forma pentru trecerea căii ferate, în intervalele probabil foarte scurte când barierele vor fi ridicate, vor avea dimensiuni uriase şi vor perturba şi restul traficului din aceste zone ale oraşului, mult mai mult decât o fac acum. Deja lucrări de mică anvergură, care presupun săparea unor gropi şi mutarea de utilităţi, au nenorocit şi mai tare decât era traficul dinspre şi înspre Bucium. Cum credeţi că vor sta lucrurile atunci când toate maţinile vor fi direcţionate pe sub podul Socola, peste calea ferată?”, se întreabă Marius Bodea.

Senatorul ieşean a propus anterior mai multe soluţii pentru a rezolva problema mobilităţii din Bucium, dintre care unele între timp ar fi putut fi finalizate.

1. Separarea traficului Trei Fântâni-Poitiers de cel principal Granit-Bucium. Este exact ce s-a făcut la Fundaţie, unde s-au separat prin pasaj subteran axele Copou-Piaţa Unirii şi Independenţei-Păcurari. Există această rută clar identificată, nu s-a realizat până acum din nepăsare. Din Trei Fântâni avem o rută la suprafaţă pe sub Pasajul Socola, se iese paralel cu calea ferată. Se poate construi rapid drum cu o bandă pe sens lipită de calea ferată (asemănătoare Şoselei Naţionale în zona Dacia-Alexandru), prin spatele ansamblului Poitiers Towers şi prin spatele ansamblului Continental. Ruta revine apoi în Bd. Poitiers, aproape de Siraj.

„Soluţia de mai sus rezolvă parţial selectarea traficului pe câteva direcţii: o parte din maşini nu mai ajung în intersectia Bucium-Poitiers, trecând pe sub Pasajul Socola, pe o rută paralelă, o altă parte au banda dedicată pentru virajele la dreapta şi sensul giratoriu care oferă timpi de traversare mai buni decât semaforizarea. Banda suplimentară pe Pasajul Socola dinspre Granit spre Poitiers trebuie implementată, ajută, dar nu e suficientă“, explică Marius Bodea.

2. Separarea completă a sensurilor de tranzit prin acest mare nod rutier: şosea paralelă cu Bucium pe albia pârâului Vămăşoaia, pasaj subteran între Trei Fântâni şi Granit (pe sub calea ferată), plus pasaj subteran între Bd. Chimiei (Carrefour) şi str. Mitropolit Varlaam (intersecţia Granit), continuând apoi cu pasaj suprateran peste calea ferată şi iesim în Poitiers, de unde se poate continua drumul spre CUG sau Manta Roşie (Hlincea-Vişani).

Marius Bodea: „Traseul Vămăşoaia scoate traficul din Bucium spre Iaşi de la mijlocul dealului, pe lângă Plopii fără Soţ, prin spatele Lidl, ajungând până în Trei Fântâni, de unde se continuă cu pasajul subteran descris mai sus, care ajunge în intersecţia Granit”.

3. O alta soluţie identificată se referă la reabilitarea a doar 2,5 km de drum, a străzii Gr. T. Popa, care poate fi accesată de locuitorii din Bucium care doresc să ajungă în estul oraşului, făcând legătura dintre Lidl-ul din zona străzii Petre Vancea şi Trei Fântâni. Este un sector de drum folosit şi astăzi de „curajoţi”.

Acesta este deja delimitat, doar trebuie făcut un minim efort de asfaltare. „Eu am parcurs acest drum în 6 minute şi jumătate, în condiţiile n care el este aproape impracticabil. Adus la standarde, timpul de parcurgere a acestei distanţe va fi unul şi mai redus. Azi nu este o soluţie reală, pentru că ar însemna ca oamenii să îşi distrugă în mod conştient maşinile. Primăria poate rezolva în două luni, cu tot cu actele premergătoare întocmite această nouă rută. O puteau face, evident, de acum mai bine de un an de când am prezentat-o public!”, arată senatorul ieşean.

4. Realizarea trecerii la nivel cu calea ferată ca varianta care să rămână definitivă, ca alternativă la trecerea podului Socola la orele de vârf, şi nu provizorie, cum arată astăzi Primăria.

5. La final, după ce vom avea deja trei alternative/drumuri făcute deja, vom putea aborda şi cea mai problematică intersecţie din Iaşi. Am propus şi susţin în continuare înlocuirea semaforizării de la intersecţia Bucium-Poitiers-Trei Fântâni cu un sens giratoriu de mari dimensiuni, în formă eliptică, cu crearea unor benzi suplimentare. Rezultatul imediat ar consta în lărgirea accesului dinspre Poitiers spre Bucium.

Toate soluţiile prezentate mai sus devin rute permanente de trafic pentru Bucium, nu doar devieri temporare, o paradigmă total greşită n care gândeşte la momentul actual Primăria Iaşi.

Marius Bodea consideră că oprirea traficului de pe Podul Socola în acelaşi timp cu demararea lucrărilor de reabilitare ale Şoselei Bucium vor conduce la un adevărat dezastru care va însemna, de fapt, ruperea completă de oraş a locuitorilor din Bucium.

„Îi cer lui Mihai Chirica să implementeze întâi soluţii reale pentru traficul din Bucium, cele pe care deja le-am prezentat în detaliu şi să nu îi reducă pe cei care locuiesc în acest mare cartier al Iaşului la statutul de sinistraţi. Oamenii nu au absolut nici o vină, pentru că nici casele, nici marile aglomerări de blocuri nu au răsărit fără autorizaţii de la Primărie. În Bucium, Chirica a autorizat, practic, construcţia unui oraş întreg la marginea celui existent, fără să fi dezvoltat, ca primar, infrastructura edilitară minimală necesară unei asemenea explozii imobiliare. Acum, înaintea unor lucrări absolut necesare la pasaj şi la drum, le propune câtorva zeci de mii de oameni să îşi petreacă ore în şir zilnic, dus-întors, stând în maşini şi aşteptând să se ridice bariera CF!”, încheie Marius Bodea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here