Șefii Iașului, inculpați de DNA pentru selfie-urile unei pițipoance. Alexe, Chirica și Baba apar pe interceptări

Stenogramele DNA arată cum șmecherii Iașului se dădeau de ceasul morții să aranjeze angajarea unei pițipoance @ Andreea Popovici, angajată ilegal la Școala Populară de Arte, și-a făcut poze chiar în timp ce i se truca concursul @ În zeci de mesaje, trimise de către aceasta părinților, bunicilor și confidentelor sale, Andreea Popovici se lăuda cum sunt trucate procedurile de angajare @ DNA a interceptat timp de șase luni aceste convorbiri și mesaje în care se pomenesc nume sonore, primari, rectori, directori și oameni de afaceri @ „Este evident și faptul că demersul numitei Popovici Andreea are sprijinul lui Alexe Costel, președinte al Consiliului Județean Iași, sprijin manifestat prin intermediul lui Baba Vlad Corneliu”, se arată în rechizitoriul DNA @ Pentru angajarea tinerei Andreea Popovici s-au schimbat regulile, s-au furnizat pe ascuns subiectele de concurs și au intervenit cei mai influenți oameni din Iași: Costel Alexe și Mihai Chirica @ S-a mers până într-acolo încât a fost trucat și concursul unui muncitor necalificat @ Acesta era figurant în filmele produse de Vlad Baba, dar era plătit din banii Școlii Populare de Arte

În dimineața zilei de 23 septembrie 2021, DNA descindea la Consiliul Județean Iași și la Școala Populară de Arte Titel Popovici într-un dosar de corupție apărut ca din neant. Președintele CJ, Costel Alexe, luat pe nepusă masă, a încercat să minimalizeze importanța investigației procurorilor anticorupție, însă în spate s-a dovedit a fi o muncă de monitorizare, de peste șase luni, care a scos la iveală cele mai josnice apucături ale unei clase politice putred de corupte.

Dosarul vizează angajările ilegale de la Școala Populară de Arte, plecând de la înscăunarea lui Vlad Baba ca manager interimar și până la angajarea unor muncitori necalificați. Un fâs!, au zis cei vizați de anchetă. În realitate, interceptările și probele administrate de DNA descriu tabloul corupției din Iași: toți, primar, președinte și vicepreședinte de CJ, directori și funcționari au pus umărul la trucarea unor simple concursuri de angajare. Urmarea a fost simplă: președintele CJ Iași, Costel Alexe, directorul Școlii Populare de Artă, Vlad Baba, și alte patru persoane au fost inculpate de DNA în acest dosar. Informațiile pe care le prezentăm mai jos se regăsesc în acordurile de recunoaștere a vinovăției pe care Andreea Popovici, Vintzi Ilie, Cucoradă Mihaela și Zugravu Nina le-au încheiat cu procurorii DNA, scăpând astfel de o pedeapsă cu închisoarea. Pentru toți cei patru inculpați, DNA a convenit aplicarea unei pedepse de doar 1 an cu suspendare și o perioadă de încercare de 2 ani de zile.

Rețeaua Alexe-Afloarei-Baba se pune în mișcare

Potrivit rechizitoriului DNA, începând cu  noiembrie 2020, în baza relațiilor cu președintele CJ, Costel Alexe, dar și în baza relațiilor de prietenie și colaborare cu Vlad Baba, Andreea Popovici a inițiat demersuri pentru a se angaja în cadrul Școlii Populare de Arte. În primă instanță s-a urmărit detașarea de la Teatrul de Copii Botoșani, folosindu-se aceeași schemă ca și în cazul detașării lui Vlad Baba de la cabinetul președintelui CJ Iași la Școala Populară. Inițial, cu ”rezolvarea” problemei a fost însărcinat vicepreședintele CJ, Sorin Afloarei, finul lui Costel Alexe. Acesta trebuia să rezolve angajarea Andreei Popovici la Teatrul Luceafărul, însă ulterior s-a schimbat destinația către Școala Populară de Arte. În prima zi în care Vlad Baba a preluat funcția de manager al Școlii Populare, Andreei Popovici i s-a cerut să trimită CV-ul pentru un post în această instituție, iar Sorin Afloarei a dat asigurări că proaspătul manager va rezolva problema. Pe data de 10 decembrie, Vlad Baba a trimis la CJ noua organigramă a Școlii Populare în vederea aprobării acesteia în plenul Consiliului Județean. După mai multe convorbiri cu Andreea Popovici, Vlad Baba s-a întâlnit cu aceasta pe 14 decembrie la sediul Școlii Populare de Arte. După discuția cu aceasta, în aceeași zi, Baba a întocmit o nouă notă de fundamentare, fără număr și fără dată, pe care trimis-o la Consiliul Județean. Prin acest nou document, numărul de posturi a fost majorat de la 23 la 24 și a fost înființată o nouă funcție de Șef Serviciu Artistic, postul special pregătit pentru Andreea Popovici.

Un selfie din biroul lui Baba: ”problema se rezolvă”

După aprobarea noii organigrame, Baba i-a spus lui Popovici că va cere detașarea acesteia de la Teatrul de Copii Botoșani la Școala Populară și i-a cerut acesteia să poarte discuții preliminare cu directorul Teatrului, Marius Rogojinschi, pentru a-i explica situația și a-i accepta detașarea. Pe 14 ianuarie 2021, Andreea Popovici și-a făcut o fotografie „selfie”, în timp ce se afla chiar în biroul lui Vlad Baba, pe care a trimis-o părinților săi, însoțită de textul „problema se rezolvă”. În fotografia obținută de către DNA la percheziția informatică, Vlad Baba este surprins în plan îndepărtat, la birou, întocmind niște documente. Imediat după, Popovici i-a trimis mamei sale o poză după cererea de detașare semnată de către Vlad Baba și datată 14 ianuarie 2021. Practic, Andreea Popovici supraveghea și transmitea în timp real către părinții ei toate informațiile și demersurile pe care Vlad Baba și angajații Școlii Populare de Arte le făceau pentru angajarea sa.

Operațiunea detașarea a eșuat

Pe 20 ianuarie, Andreea Popovici a fost chemată la serviciul de resurse umane al Teatrului Botoșani, unde i s-a comunicat că solicitarea de detașare venită de la Școala Populară de Arte Iași este neclară. Detașarea nu poate fi aprobată deoarece în adresă nu se precizează postul pe care aceasta urma să-l ocupe și nici care dintre instituții urma să-i plătească salariul. Imediat, Andreea Popovici l-a contactat pe Vlad Baba, căruia i-a transmis problemele pe care le-a întâmpinat la Botoșani. La rândul său, Baba a făcut mai multe demersuri și a anunțat-o pe Popovici că, a doua zi, la ora 8.30, trebuie să se prezinte la sediul CJ Iași, la șeful Resurselor Umane, pentru a găsi o soluție în privința detașării. Zis și făcut, la data stabilită Popovici s-a prezentat la CJ Iași, iar în urma discuțiilor Baba a făcut o nouă adresă către Teatrul de Copii Botoșani. În noul document a fost menționat că postul rezervat pentru Andreea Popovici este cel de șef Serviciu Artistic, salariul urmând a fi suportat din bugetul instituției ieșene. Pe 26 ianuarie 2021, Consiliul de Administrație al Teatrului de Copii Botoșani a decis să refuze detașarea Andreei Popovici.

Singura soluție: un concurs trucat

Refuzul conducerii Teatrului i-a determinat pe Baba și Popovici să recurgă la o nouă strategie, respectiv organizarea unui concurs de angajare. Timp de mai multe luni s-au purtat zeci de discuții între Popovici și Baba cu privire la concursul ce urma a fi aranjat, acestea fiind interceptate de către DNA sau descoperite în urma perchezițiilor informatice. Conform celor consemnate la dosar, de fiecare dată, Baba îi spunea Andreei Popovici că este nevoie de acceptul lui Costel Alexe pentru demararea concursurilor și că mai întâi va trebui să „rezolve postul său și abia după pe al ei”. Accept care nu a întârziat să apară, Alexe deblocând concursurile imediat după aceste discuții. De altfel, concluzia procurorilor privind influența și presiunile exercitate de șeful CJ este sintetizată perfect într-o frază: „Este evident și faptul că demersul numitei Popovici Andreea are sprijinul lui Alexe Costel, președinte al Consiliului Județean Iași, sprijin manifestat prin intermediul lui Baba Vlad Corneliu”.

Popovici dicta condițiile de concurs

Din nou, zis și făcut! După ce Baba s-a văzut cu sacii în căruță și și-a ”rezolvat” concursul pentru funcția de manager, au început procedurile pentru angajarea Andreei Popovici. În iunie 2021, Andrea Popovici a mers la Școala Populară de Arte, unde Vlad Baba i-a făcut cunoștință cu Nina Zugravu, funcționarul care urma să se ocupe de organizarea și aranjarea concursului. La DNA, Zugravu a recunoscut totul și a relatat cum au decurs evenimentele. Astfel, la începutul lunii iulie 2021, Baba și Zugravu au colaborat la redactarea condițiilor de concurs. Aceștia i-au cerut Andreei Popovici să prezinte documentele de studii pentru a plia condițiile de participare după CV-ul ei. Deși vechimea minimă pentru un astfel de post era de șase luni, în anunțul de concurs a fost trecută vechimea minimă de 2 ani, exact cât avea Andreea Popovici. De asemenea, la studiile superioare absolvite, a fost trecută și mențiunea „actorie”, exact profilul absolvit de candidata favorizată. Ba mai mult, din discuțiile interceptate de DNA, reiese că Baba și cu Zugravu au convenit ca disciplina actorie să fie trecută pe poziția a treia, „ca să nu bată la ochi”. Înainte de publicarea anunțului, Zugravu i-a trimis Andreei Popovici, prin whatsapp, fișierul cu condițiile de concurs și a întrebat-o dacă este OK sau mai vrea să facă modificări. Toate aceste convorbiri purtate cu Baba și Zugravu, referitoare la aranjarea concursului, erau ulterior expediate de către Andreea Popovici părinților ei, pentru a le arăta cum evoluează cariera sa.

Au antedatat documentele

Toate aceste „raportări” către părinți au devenit probe în dosarul DNA. Aceste convorbiri și mesaje arată că Andreea le spunea părinților că ține permanent legătura cu ”doamna care se ocupă de concurs” și că va trebui să o recompenseze pentru sprijinul primit. Pe 7 iulie 2021, Popovici i-a spus tatălui că a luat masa cu Zugravu și că „i-a dat ceva”. După întâlnirea de la restaurant, pe 9 iulie 2021, după ce Baba, Zugravu și Popovici au convenit asupra condițiilor de concurs și a calendarului acestuia, Școala Populară de Arte a făcut public anunțul de angajare. În scriptele Școlii Populare de Arte, dosarul depus de Andreea Popovici apare ca fiind înregistrat pe 16 iulie, dar procurorii DNA au demonstrat că în realitate acesta a fost depus patru zile mai târziu, pe 20 iulie.

Baba: ”Se fac presiuni asupra mea!”

Comisia de Concurs desemnată a fost formată din Delia Roșu, angajată la Ateneul Iași, Elena Mihăilă de la Colegiul Octav Băncilă și Gheorghe Ștefan Neagu, profesor al Școala Populară de Arte. După desemnarea comisiei, Vlad Baba a contactat-o pe Delia Roșu pentru a purta o discuție referitoare la concurs. Delia Roșu a povestit procurorilor DNA cum a fost abordată de Vlad Baba în sediul Ateneului din Tătărași. Baba a profitat de faptul că se cunoștea cu Delia Roșu din colaborări anterioare și a încercat să o convingă să participe la trucarea concursului pentru Andreea Popovici. Din declarația dată de Delia Roșu reiese că Baba i-a spus că asupra lui se fac presiuni pentru ca o anumită persoană să câștige și că ar fi bine ca acea persoană să fie favorizată. Delia Roșu nu a vrut să achieseze la propunere și i-a spus lui Baba că îi este frică.

Subiectele sustrase și servite la portieră, în Copou

Pe 26 iulie, la sediul Școlii Populare, a avut loc analiza dosarelor persoanelor înscrise la concurs, ambii candidați îndeplinind condițiile din anunț. Verificarea dosarelor s-a făcut de către președinta comisiei, Delia Roșu, și secretarul Nina Zugravu. După această procedură, Delia Roșu a întocmit trei variante de subiecte pentru proba scrisă a concursului.  Cele trei variante au fost redactate pe laptop-ul pus la dispoziție de Nina Zugravu. Conform investigației DNA, Baba și Zugravu au premeditat acest moment pentru a putea intra în posesia subiectelor care ar fi trebuit să fie secrete. Astfel, Baba i-a spus lui Zugravu să meargă la comisie cu un singur laptop și să spună că nu poate pune la dispoziție alte stații de lucru. Astfel, subiectele au fost concepute și salvate pe laptop-ul lui Nina Zugravu. Delia Roșu a cerut ca documentele să fie păstrate până a doua zi, când urmau să se întâlnească toți membrii comisiei pentru a valida cele trei variante, pentru a stabili punctajul și pentru a fi introduse ulterior în plicuri sigilate. După ce Delia Roșu a părăsit sediul Școlii Populare, Zugravu s-a dus și i-a predat Andreei Popovici subiectele pe o stradă lăturalnică din Copou. La perchezițiile domiciliare efectuate în septembrie 2021, DNA a găsit acasă la Andreea Popovici hârtiile listate de Nina Zugravu care conțineau cele trei variante de subiecte.

Încă un selfie compromițător

Pe 2 august, în ziua probei scrise, la 8.30 dimineața, Andreea Popovici și-a făcut un nou selfie din biroul lui Vlad Baba, având pe brațe fișa postului pentru care candida. Poza a fost expediată mamei sale însoțită de mesajul „s-a rezolvat, nu s-a mai prezentat nimeni la concurs”. Comportamentul afișat de Baba și Popovici arată că toate mersurile erau făcute pentru ca actrița de la Botoșani să ocupe postul de la Școala Populară cu orice preț. Un dispreț față de procedurile legale și o disponibilitate de a face orice pentru a-și îndeplini scopul. Popovici și Baba făceau documentele de angajare, respectiv fișa postului și programul de lucru al Andreei Popovici, când nici măcar nu începuse concursul. Nu a fost să fie! La 8.55, în sală s-a prezentat contracandidatul.

Alexe intervine când se corectau tezele

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 12.00, Baba a intrat peste comisie, chiar în momentul în care erau notate lucrările de la proba scrisă. Conform mărturiilor din dosarul DNA, acesta a făcut presiuni asupra membrilor comisie. „Acesta, cu nonșalanță, ne-a comunicat nouă, membrilor comisiei, că tocmai a primit un apel telefonic prin care i s-a cerut să se asigure că lucrurile merg în direcția care trebuie”, se arată în declarația depusă la DNA de către Delia Roșu, membru al comisiei. Afirmația este confirmată de interceptarea realizată de DNA, care a surprins o convorbire dintre Vlad Baba și Costel Alexe, purtată la ora 11.47, în care președintele CJ transmite un mesaj codificat: „Succes acolo! Da?!”. La acest mesaj, Baba răspunde: „Da, da!”

Trei zile mai târziu, are loc proba interviului. Elena Mihăilă, alt membru al comisiei de concurs, a povestit procurorilor DNA cum a intervenit Baba pentru aranjarea rezultatului: „În ziua probei interviului, Vlad Baba ni s-a adresat nouă, membrilor comisiei, cât și secretarei, spunându-ne că se află într-o situație dificilă, în sensul că le cunoaște personal pe ambele candidate, dar că cineva sus-pus ar prefera-o pe domnișoara Popovici pentru câștigarea concursului”. Această declarație a fost confirmată pe parcursul anchetei și de către ceilalți membri ai comisiei.

Un figurant din filmele lui Baba angajat muncitor necalificat

Ilie Vintzi a fost angajat pe un post de muncitor necalificat, deși nu îndeplinea condițiile de participare la concurs. Vintzi avea o vechime în muncă de un an și două luni, iar prin anunțul de concurs se stabilise o experiență de minim trei ani. Ideea aranjării concursului pentru Vintzii i-a picat prea târziu lui Baba, după ce fusese publicat anunțul. Astfel Vlad Baba nu a putut aplica aceeași metodă ca și în cazul Andreei Popovici. În ultima zi de înscriere la concurs, Nina Zugravu l-a sunat pe managerul Vlad Baba să-i spună că Vintzi nu îndeplinește condițiile pentru admiterea în concurs.

Așa apare în peisaj Mihaela Cucoradă, colegă de birou cu Vlad Baba și Nina Zugravu. Aceasta s-a oferit să întocmească în fals, o adeverință de vechime fictivă, care atesta că Vintzi ar fi lucrat la o firmă de transport în perioada 2016 – 2018. La concurs, Vintzi a avut un contracandidat, care însă a fost eliminat la proba practică deoarece managerul Vlad Baba le-a transmis membrilor comisiei cine este preferatul său. După angajare, Vintzi a fost folosit de către Vlad Baba în proiectele personale, ca figurant în filmele pe care acesta le produce. În virtutea bunelor relații, Baba îl ponta pe Vintzi la Școala Populară de Arte, deși acesta presta activități în privat pentru firma managerului. Baba dădea mesaje subordonaților prin care le spunea că l-a învoit pe Vintzi de la serviciu întrucât acesta fusese la filmări de dimineață până noaptea. În fața procurorilor DNA, Vintzi a recunoscut că a fost folosit de Baba în proiectele personale drept răsplată pentru job-ul oferit la Școala Populară de Arte.

Rareș Neamțu

Tudor Leahu

 

 

3 COMENTARII

  1. De ce nu anchetați și angajarea soției lui Afloroaie la Palatul Culturii care a fost făcută cam pe același scenariu cu o detașare și un concurs trucat!

  2. Luati si angajarile de la Palatul Culturii efectuate pana la inceputul acestui an sa vedeti ce cotuptie exista, conexiuni cu lumea politica sau cu UNAGE, toate dupa interesul propriu al fostei directoare.

  3. DNA ar trebui sa ancheteze toate detasarile facute prin CJ sub mina lui Alexe!Sunt si alte institutii publice unde se angajeaza cu concursuri trucate unde se fac conditiile de concurs exact pe CV candidatului care trebuie angajat.Aveti exemplu concursul lui Iacoban de la Universitatea Tehnica si a lui Tulica de la Universitatea Cuza, a directorului adjunct si a contabilei sefe de la Palatul Culturii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here