Șapte ani de pușcărie pentru o proxenetă din Chișinău. Angaja chelnerițe pentru Cipru pe care le obliga să se prostitueze

O femeie din Chişinău a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane în scop de exploatare sexuală. Sentinţa este cu drept de atac.

 

Procurorii au demonstrat în instanţa de judecată că în luna aprilie 2012, femeia în vârstă de 45 de ani a recrutat o tânără din raionul Ştefan Vodă pentru a lucra în calitate de chelneriţă în Cipru.

 

Când tânăra a ajuns la destinaţie, i-au fost luate actele de indentitate şi a fost pusă să presteze servicii sexuale într-un club de noapte din Cipru, timp de patru luni. Serviciul de presă al Procuraturii Generale informează că în anul 2006 femeia a mai fost condamnată pentru proxenetism.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here