Românii au cumpărat 74 de maşini „verzi” în primele două luni din 2016

FOTO: romanialibera.ro

Românii au achiziţionat, în primele două luni din acest an, 74 de autoturisme hibride şi electrice 100%, în creştere cu aproape 90% faţă de acelaşi interval din 2015, arată statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Vânzările de autovehicule ecologice, raportate în perioada ianuarie – februarie 2016, reprezintă echivalentul a 0,6% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel naţional. Potrivit sursei citate, numai la nivelul lunii februarie din acest an au fost vândute 35 de maşini ‘verzi’ noi, mai puţin cu 10,2% faţă de luna anterioară, când se comercializaseră 39 de unităţi. În primele două luni, cifrele arată că au fost achiziţionate 74 de autoturisme hibride/electrice 100%, în creştere cu 89,7% în comparaţie cu acelaşi interval din 2015, când numărul acestora era de 39, transmite Capital.

 

Datele APIA relevă că, pe întreg anul 2015, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 495 de unităţi, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unităţi. La nivel general, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au crescut, în primele două luni din 2016, cu circa 18%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Vânzările din februarie sunt cele mai bune din ultimii şapte ani (2010 – 2016), consemnate în a doua lună a anului, notează APIA.

 

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piaţa cu o pondere de 56%, care este însă mai mică faţă de datele consemnate în aceeaşi perioadă din 2015. Pe de altă parte, statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, relevă că, anul trecut, parcul auto naţional din România însuma aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului anterior, când existau 6,27 milioane de exemplare.

 

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme. La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi, consemnate la categoria autoturisme.

 

La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de maşini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto naţional erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unităţi aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În acelaşi timp, aproximativ 1,20 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here