România, țara cu cele mai nesigure drumuri din UE. Șoferii vor putea semnala online „gropile din asfalt” și „conducătorii recalcitranți”

În fiecare an, mii de oameni își pierd viața sau sunt răniți grav în accidente pe șoselele din Uniunea Europeană (UE). Cu toate acestea, cifrele preliminare raportate de Comisia Europeana (CE) arată că 18 state UE au înregistrat cele mai scăzute cifre în privința accidentelor rutiere soldate cu victime, doar ca Romania nu se regăsește printre aceste tari.

Dacă Suedia are în continuare cele mai sigure drumuri (18 victime la 1 milion de locuitori), România a înregistrat cel mai ridicat procent (85 de decese la 1 milion de locuitori), potrivit cifrelor preliminare raportate de CE, pentru anul 2020.

clasament accidente

Pe fondul traficului restrâns din perioada pandemiei, România a raportat în 2020 cifre cu 12% în mai mici, ajungând la cel mai scăzut nivel din istoria tării. Insă această performanță are legătură cu restricțiile de circulație din perioada de carantină. Datele de anul acesta arată o creștere alarmantă a numărului de morți români în accidente rutiere. Aproape 900 de români și-au pierdut viața pe șosele în primele 7 luni ale acestui an.

Pe acest fond, la jumătatea lunii august, Ministerul Transporturilor a pus un proiect în dezbatere publică, care va avea ca finalitate creșterea gradului de siguranță rutieră.

Participanții la trafic vor putea raporta online problemele observate pe șoselele din România.

Observațiile conducătorilor auto vor putea fi făcute prin intermediul unui sistem național de raportare voluntară a problemelor. Acest sistem de raportare destinat în exclusivitate șoferilor va ajuta autoritățile să colecteze informații privind eventuale pericole (existente deja sau potențiale) pentru siguranța infrastructurii rutiere.

Aici poate fi vorba despre parapete lipsă sau distruse, lipsa marcajelor sau a indicatoarelor de existența gropilor pe un segment de drum, șoferi recalcitranți care pun în pericol siguranța participanților la trafic etc.

În esență, proiectul de ordonanță de la Ministerul Transporturilor vizează modificarea și completarea Legii nr. 265/2008, privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră.

În plus, prin acest proiect de OG se extinde obligația autorităților de a realiza evaluarea de impact pentru siguranţa rutieră şi auditul de siguranţă rutieră pentru proiectele de infrastructură rutieră și asupra drumurilor județene, având în vedere numărul foarte mare de accidente care se produc pe acest tip de drum.

Se introduce conceptul de inspecţie de siguranţă rutieră specifică

Totodată, proiectul introduce conceptul de inspecţie de siguranţă rutieră specifică, care se refera la analiza bazată pe inspectarea la fața locului a unui drum sau tronson de drum existent, pentru a identifica condițiile periculoase, deficiențele și problemele care cresc riscurile de producere a accidentelor grave.

Apoi, se introduce evaluarea siguranței rețelei rutiere pe categorii de siguranță. Autoritatea Rutieră Română (ARR) va trebui să facă prima evaluare a siguranței rețelei rutiere, pe cel puțin trei categorii, în funcție de nivelul de siguranță al fiecărui tronson, până, cel târziu, la sfârșitul lui 2024, actualizând datele cel puţin o dată la cinci ani.

Proiectul de ordonanță mai are în vedere următoarele schimbări:

  • realizarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere şi auditului de siguranţă rutieră pentru proiectele de infrastructură rutieră care vizează şi drumurile judeţene, având în vedere numărul foarte mare de accidente care se produc pe această categorie de drumuri.
  • eliminarea noţiunii de inspecţie de siguranţă rutieră suplimentară.
  • efectuarea inspecţiei de siguranţă rutieră periodică în regim de liberă practică de către auditorii de siguranţă rutieră desemnaţi de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
  • implementarea ratingului de siguranţă rutieră pentru întreaga reţea rutieră în exploatare si întocmirea unui plan de acţiune privind organizarea şi efectuarea inspecţiei de siguranţă rutieră specifică pe tronsoanele rutiere cu niveluri scăzute ale ratingului de siguranţă identificat.
  • nu în ultimul rând, va apărea ratingul de siguranță rutieră pentru întreaga rețea rutieră din România și se va întocmi un plan de acțiune privind organizarea și efectuarea inspecției de siguranță rutieră specifică pe tronsoanele rutiere cu niveluri scăzute ale acestui rating.

Proiectul se va aplica după ce va fi aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here