România și Republica Moldova vor lansa pe piaţă produse turistice comune

Republica Moldova şi România ar putea lansa produse comune, care să se afirme pe piaţă turistică şi să fie solicitate atât de turişti interni cât şi de cei din exterior. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia jurnaliştilor şi scriitorilor de turism din România, Uniunea ziariştilor profesionişti din România şi Mişcarea Ecologistă din Moldova. Participanţii au remarcat necesitatea perfecţionării legislaţiei în domeniul industriei turismului, dar şi racordarea acesteia la standardele europene, inclusiv sub aspectul protecţie consumatorilor de produse turistice, transmite IPN, citează Timpul.md.

 

 Director general-adjunct al Agenţiei turismului din Moldova, Stanislav Rusu, a spus că Moldova dispune de potenţial în acest sens, de locuri interesante, care merită să fie vizitate. De asemenea, ar putea să fie extinse unele circuite turistice transfrontaliere pentru a atrage un număr mai mare de turişti. Deşi în ultimii ani numărul vizitelor în Republica Moldova s-a majorat, totuşi Moldova rămâne cel mai puţin vizitată ţară din Europa. Mihai Ogrinji, preşedintele Asociaţiei jurnaliştilor şi scriitorilor de turism din România a menţionat că Republica Moldova este puţin cunoscută pentru publicul din România. Potrivit lui, este necesară promovarea în rândul populaţiei a locurilor frumoase şi interesante din Republica Moldova ce ar putea fi vizitate.

 

Vasile Arhire, jurnalist de la Radio Iaşi şi vicepreşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor de Turism din România, dar şi mai mulţi turoperatori, prezenţi la colocviu au spus că Moldova necesită să să-şi îmbunătăţească infrastructura, inclusiv drumurile, care constituie o barieră pentru toate formele de turism , în parte pentru turismul familial. Referindu-se la produsele comune turistice, care ar putea fi lansate, George Sorin Nicolescu, vice preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a apreciat că aceste produse comune trebuie să transmită identitatea naţională. În opinia sa, doar în acest caz ele vor prezenta interes pentru turiştii din alte ţări, mai arată sursa citată.

 

Elena Scobioală de la Mişcarea Ecologistă din Moldova a făcut o prezentare a principalelor obiective turistice şi rute turistice, pe care le propune Moldova, inclusiv ruta vinului, care ar putea fi extinsă, devenind rută turistică comună. Potrivit datelor Agenţiei Turismului din Moldova, pe parcursul anului trecut, Republica Moldova a fost vizitată, prin intermediul agenţiilor de turism, de circa 15 mii de turişti străini, cei mai mulţi din România. Numărul total al vizitatorilor străini se ridică la 2,8 milioane, dintre care o treime sunt cetăţeni români.

 

 

(Sursa: timpul.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here