România 100: Erou, profesia „ţăran”

Că tipologia eroului în abordarea clasică (luptător super-patriot) doar arareori se poate întâmpla să nu aibă legătură cu satul şi cu fiii lui, se ştie. Şi, în plus, despre fapte ieşite din comun, toate în slujba ţării, săvârşite de flăcăi ori gospodari în momente de cumpănă pentru naţie, s-a scris la noi poate mult mai mult decât la oricare alţii. Cu toate acestea, prin rândurile de faţă, aducem în atenţia cititorului povestea reală a unui grup de săteni, care, în primii ani după Marea Unire, mobilizaţi de preotul satului, au ieşit în plină noapte şi pe furtună, înarmaţi ad-hoc, să ţină piept unui atac armat la graniţa de Vest.

Consultând colecţia Monitorului Oficial din anii ce au urmat Războiului Reîntregirii, descoperim că respectiva poveste stă bine pitită, în „spatele” unui Decret Regal (de fapt, în documentele premergătoare Decretului nr. 917/13 Martie 1923, semnat de MS Ferdinand I). Lecturând raportul ministrului de interne, General de corp de armată Artur Văitoianu, către MS Regele, înţelegem că se propune decorarea pentru fapte deosebite (în slujba ţării) a unui grup de săteni, din Şiclău-Arad, cu Medalia Bărbăţie şi Credinţă.

Dar iată despre ce era vorba. La rândul său, ministrul de interne, primise de la prefectul judeţului Arad un raport (No. 272/923), prin care se aducea la cunoştinţă în mod ierarhic faptul că în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 1923, o formaţie numeroasă de militari unguri a atacat pichetul din localitatea de graniţă Şiclău, atac căruia nu i-ar fi făcut faţă grănicerii români dacă nu le-ar fi sărit în ajutor 15 săteni, alarmaţi şi coordonaţi de preotul comunităţii locale, Codrean Nicolae. Chiar dacă aveau casele la cca. 5 km de pichetul grăniceresc, aceştia „auzind schimburi de focuri ce se petreceau la pichet, fără nici un ordin şi din îndemnul numai al preotului satului, anume N. Codrean, s-au înarmat au armele lor de vânătoare şi cu toate că era o vreme ploioasă şi întunecoasă, au alergat imediat la pichetul atacat ca să dea ajutor grănicerilor şi jandarmilor români, unde au stat gata pentru a intra în acţiune până a doua zi dimineata, la ora opt şi jumătate.”

Drept urmare, propunerea făcută de ministrul amintit a fost de „a ruga respeatuos pe Maiestatea Voastră, să binevoiască a semna alăturatul proiect de decret prin care se acordă sătenilor în chestiune Medalia Bărbăţie şi Credinţă, în clasele specificate în dreptul fiecăruia”. Potrivit canoanelor vremii, MS Ferdinand I („Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţă şi viitori, sănătate …”), luând cunoştinţă de cuprinsul raportului menţionat şi invocând dispozţiile art. 7 şi 10 din Regulamentul asupra însemnelor poliţieneşti, decretează că „se acordă de Noi Medalia Bărbăţie şi Credinţă următoarelor persoane: clasa II, Codrean Nicolae, preot din comuna Şiclău, judeţul Arad”.

Apoi, pentru clasa a III-a a decoraţiei, se redă lista celor 15 luptători ad-hoc – începând cu Baltai George şi terminând cu Cadrean Simion, din aceeaşi localitate, menţionându-se după numele fiecăruia, ocupaţia „ţăran” (M.Of. No.269/14 Martie 1923). Evident, nu pentru medalii au sărit cu armele în mâini ţăranii noştri în ajutorul grănicerilor, şi de altfel nici nu se ştie dacă le-a folosit la ceva acestea. Însă ce subliniem este faptul că povestea nu-i tocmai cunoscută, noi neîntâlnind-o consemnată altundeva decât în documentul susmenţionat.

– IONEL BOSTAN –

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here