Război imobiliar. Copcea, pe cale să piardă cel mai vechi bar din Tudor

Război în justiție între omul de afaceri Ștefan Mihai Copcea, patronul SC Compact Grup SA Iași, firmă care administrează locația în care a funcționat pe vremuri fostul Club Estudiantina, din Tudor, și conducerea Universității Tehnice Ghe, Asachi. Miza procesului o reprezintă chiar fostul bar frecventat de studenți, plus terenul aferent, doar clubul având în total 207 mp. Proprietatea lui Copcea ar fi fost intabulată abuziv și ’’la grămadă’’, împreună cu toate spațiile și terenurile UTI, în urma unui ordin din 2002, venit din partea Ministerului Educației Naționale, în acest moment locația fiind trecută ilegal în două Cărți Funciare distincte. Speriat că ar putea pierde clubul amplasat în inima campusului studențesc, afaceristul a acționat în judecată Universitatea Tehnică și pe șefii acesteia, pe care îi acuză de abuz și intabulare nelegală a proprietății pe care o stăpânește cu acte în regulă.  

Universitatea Tehnică vrea să pună mâna pe o proprietate situată în buricul Campusului studențesc Tudor Vladimirescu. Acuzația a fost lansată pe piață de cunoscutul om de afaceri Ștefan Mihai Copcea, și familia acestuia, care se ocupă de bunul mers al societății Compact Grup SA. Firma familiei Copcea deține mai multe proprietăți în oraș printre care și fostul Club Estudiantina, amplasat pe artera laterala, la parterul Caminului T17, locație foarte apreciată și frecventată în trecut de studenți. Deși este proprietar cu acte în regulă locației respective precum și a terenului aferent, în total aproximativ 210 mp, afaceristul este speriat că ar putea pierde clubul din cauza unor interese ascunse din partea actualei conduceri a instituției de învățământ superior tehnic, la cîrma universității aflîndu-se rectorul Dan Cașcaval.

Două Cărți Funciare distincte

Disensiunile dintre firma lui Copcea, SC Compact Grup SA și șefii UTI, au început după ce afaceristul a aflat că proprietatea sa figurează în două Cărți Funciare distincte aparținînd UAT a Municipiului Iași, locația fiind trecută și în scriptele și documentele aparținînd universității. Mai precis, locația a fost intabulată de instituția de învățămînt tocmai din 2002, în urma unui ordin venit din partea oficialilor Ministerului Educației Naționale, tot atunci fiind intabulate la grămadă toate spațiile, terenurile și activele UTI. Cu alte cuvinte, a apărut o suprapunere de proprietate care apare acum în două Cărți Funciare distincte. Speriat de faptul că această situație juridică a proprietății din Tudor i-ar putea crea probleme pe viitor, dar și bănuind un interes ascuns al șefilor universității, Copcea și-a angajat avocați și a dat în judecată UTI.

Copcea: ’’O intabulare ilegală și abuzivă’’

În plângerea adresată Judecătoriei Iași, patronul SC Compact Grup SA, prin intermediul apărătorului Vasile Cojocaru, arată că este proprietar cu acte în regulă a fostului Club Estudiantina, plus terenul aferent. Doar locația în care a funcționat fostul club studențesc are o suprafață totală de 207,05 mp. Avocatul lui Copcea le solicită magistraților să constate că intabularea proprietății amplasate la parterul Căminului T17 ar fi fost făcută ilegal și se impune acum radierea acesteia din Cartea Funciară înscrisă în favoarea instituției de învățămînt superior. În acțiune se mai arată că locația (Clubul Estudiantina) ar fi fost dobîndită în mod legal printr-un act de vînzare-cumpărare perfect legal, autentificat la Biroul Notarului Public Raluca Andriescu. ’’Proprietatea a fost cumpărată printr-un act de vînzare-cumpărare de la societatea Gastroinvest SA, care a avut intabulată locația. Ulterior intabulării dreptului de proprietate al vînzatoarei Gastroinvest, UTI și-a constituit la rîndul său dreptul de proprietate asupra tuturor terenurilor și spațiilor deținute în Campusul Tudor, iar mai apoi și-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară a Municipiului Iași, acest lucru avînd loc în cursul anului 2002. Considerăm că intabularea acestei suprafețe a fost o eroare. Aceasta apare deci în două cărți funciare distincte. Altfel spus, s-a produs o suprapunere reală ce trebuie corectată cît mai repede. Conform Ordinului 700/9 iulie 2014 a președintelui ANCPI, suprapunerea reală este suprapunerea efectivă în teren, datorată existenței a mai multor acte juridice diferite pentru același amplasament. Noi am aflat de această suprapunere în cursul anului 2017’’ susține familia Copcea.

’’Șefii UTI au promis dar n-au rezolvat nimic’’

De asemenea, omul de afaceri cere instanței de judecată efectuarea unei expertize topocadastrale care să identifice pe baza documentațiilor existente la OCPI Iași – suprafața de teren în litigiu astfel încît magistratul să constate suprapunerea reală asupra locației cu pricina, suprafață existentă în cele două Cărți Funciare distincte. ’’Deși UTI a comunicat, prin mai multe răspunsuri, că înțelege situația și că o va rezolva, nici pînă la acest moment nu a soluționat litigiul. Avînd în vedere că noi, în calitate de proprietari tabulari, înscriși primii în Cartea Funciară, avem la acest moment posesia acestei suprafețe, nu putem formula o acțiune în revendicare, ci doar o acțiune în constatare. În fapt, pîrîta UTI nu ne tulbură posesia dar a înscris această proprietate în Cartea Funciară proprie. Noi am fost primii proprietarii de drept al imobilului și suntem primii înscriși. Universitatea nu poate fi proprietara aceleiași suprafețe de teren astfel că înscrierea pe care ei au făcut-o în Cartea Funciară nu corepunde situației juridice reale. Solicităm radierea dreptului de prioprietate al UTI. E inadmisibil să existe două cărți funciare’’ a explicat Copcea, prin intermediul avocatului său, Vasile Cojocaru.

Patronul de la fosta Estudiantina, lăsat în stand-by

După numeroase discuții și tatonări, conducerea UTI, prin rectorul Dan Cașcaval a recunoscut această suprapunere de terenuri și a promis  rezolvare rapidă însă aceasta întîrzie. Șeful instituției de învățămînt a spus, într-o întîmpinare, că va forma o comisie care se va ocupa exclusiv de dezmembrarea terenului respectiv care îi aparține lui Copcea, dar, pe parcurs a uitat. ’’Această suprapunere a fost posibilă întrucît la data intabulării Campusului studențesc –respectiv 2002, Oficiul Județean de Cadastru Iași a admis documentația topocadastrală a Universității, fără a ne informa că există, pe terenul în  suprafață de 207 mp, de pe latura de est a Căminului T17, un alt proprietar. În aceste condiții, în perioada următoare vom solicita OJPCI rectificarea corespunzătoare a Cărții Funciare’’, susțin reprezentanții UTI Iași, prin juristul Maria Mirela Troia. Ulterior însă, pe parcursul procesului, șefii UTI și-au schimbat complet opiniile. Într-o întîmpinare, aceștia au solicitat magistraților să respingă acțiunea lui Copcea ca nefondată. ’’Terenul în litigiu a trecut în patrimoniul statului și a intrat în planul de sistematizare. În acest moment, imobilul respectiv este afectat de construcții civile astfel că deținerea lui de către stat pe motivul pentru care a fost expropriat și-a atins finalitatea. Acel Ordin (n.r. – 3250 din 1 martie 2002) emis de  Ministerul Educației Naționale nu a fost desființat nici pînă în prezent printr-o hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă’’, au conchis juriștii UTI. Altfel spus, războiul juridic dintre părți e departe de a se fi terminat, familia Copcea fiind lăsată în ceață, fără un răspuns tranșant și clar din partea rectorului Cașcaval.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here