RATP nu moare, RATP se transformă: personalul şi patrimoniul regiei vor fi preluate de Compania de Transport Public SA

Regia Autonomă de Transport Public (RATP) va deveni Compania de Transport Public SA, societate care va prelua întregul personal şi patrimoniu al vechii regii. Conform unui anunţ al primarului interimar Mihai Chirica făcut ieri, în cadrul unei conferințe de presă, modificarea va fi efectuată până la vară.

 

Edilul a adăugat că, în paralel, municipalitatea ieşeană va continua procesul de înfiinţare a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară – Zona Metropolitană Iaşi, demers care va permite conectarea celor 13 localităţi din jurul Iaşului la serviciul de transport local.

„În prezent RATP se află în insolvenţă. De aceea, am propus un plan de reorganizare a regiei prin care creditorul principal, în speţă ANAF, putea să facă o reducere de creanţă în vederea recuperării unei alte creanţe care este exigibilă. Pe de altă parte, profitam şi de pe urma faptului că regia a reuşit să-şi îmbunătăţească starea economică, să realizeze profit şi chiar să-şi propună un plan propriu de dezvoltare. ANAF nu a înţeles acest lucru şi de aceea vom aplica planul B: am înfiinţat şi vom activa cât de curând Compania de Transport Public. Avem deja aprobat contractul de delegare a gestiunii acestui serviciu. Urmează să transferăm toată partea de personal şi de contractare. Mijloacele de transport, cu excepţia câtorva autobuze şi tramvaie vechi, sunt ale noastre. Serviciul public ne aparţine, la fel şi partea de depouri, terenuri, zone de garare, staţii, infrastructura de stâlpi şi reţeaua fir contact, şine şi celelalte sunt proprietatea Municipiului Iaşi. Cetăţenii municipiului Iaşi nu vor simţi absolut niciun prejudiciu în calitatea serviciului public. Din contră, sperăm să fie un nou început şi pentru transportul public din Iaşi”, a declarat Mihai Chirica.

 

Judecătorii Tribunalului Iaşi au declarat, ieri, falimentul regiei. Decizia instanţei poate fi contestată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here