Politica din Iași, faza „cafteală generală”. Conflicte interne cumplite pentru un loc eligibil la alegerile din noiembrie

Pe 14 locuri eligibile la toamnă sunt 30 de candidați de la cele două partide. Rămase fără lideri autoritari, cele două filiale se consumă în războaie interne, fără să le mai pese de agenda publică. Dacă se ajunge la lupta corp la corp, parlamentari vor fi cei cu mai puține zile de spitalizare.

 

Apropierea alegerilor parlamentare determină reașezări importante pe scena politică locală. Lupta pentru putere din principalele partide, PSD și PNL, a atins punctul fierbinte în ultimele săptămâni. În culise se fac deja liste cu propuneri pentru parlamentare, iar strategii partidelor fac calcule privind locurile eligibile. Șefii ambelor filiale sunt contestați de structuri ale organizațiilor și ambele filiale se află la mâna conducerilor centrale. Principala problema este lipsa liderilor, după ce „tătucii” Relu Fenechiu și Cristian Adomniței la PNL, iar Gheorghe Nichita la PSD și-au condus organizațiile cu mâna de fier. Cei trei s-au retras forțat din politică, toți din cauza problemelor penale, iar în urma lor s-au format „bisericuțe”, fiecare dintre acestea căutând să-și impună autoritatea.

 

Confruntarea continuă în PSD Iași

Disputele în PSD au început odată cu plecarea lui Nichita (mai 2015) și nici până astăzi nu au fost tranșate. Recent, Mihai Chirica, cel care ocupă nu mai puțin de trei funcții în PSD (vicepreședinte la nivel național, președinte executiv al organizației județene și șef al organizației municipale a PSD Iași), a revendicat șefia filialei și i-a cerut președintelui Victorel Lupu să se retragă. Acesta din urmă beneficiază de o largă susținere din partea primarilor din județ, fapt pentru care a refuzat să facă un pas în spate. Mai mult, voci din PSD spun că ar vrea să fie senator.
De partea cealaltă, din tabăra lui Chirica, Adrian Boca (constructor de meserie și cocoțat în fruntea Comisiei de Urbanism a Primăriei) exercită cea mai mare influență asupra lui Chirica, iar surse din PSD spun că el va fi cu siguranța pe lista pentru parlamentare. „Eu cred că taberele acestea care s-au conturat într-adevăr nu prea mai au cum comunica asupra unor propuneri și va fi o singură tabără, ca să o numesc așa, o tabără unică, va fi tabăra Chirica”, a declarat recent Chirica.

 

PSD și PNL au uitat de lupta politică, războiul s-a mutat în interior. Până la parlamentare, s-ar putea să iasă toți șifonați la propriu

La PSD sunt doi pe loc

Acesta, împreună cu susținătorii lui, vor să determine alegeri interne la PSD în luna septembrie în urma cărora Lupu să fie înlăturat. Până acum, liderul PSD Liviu Dragnea a intervenit prudent în problemele filialei ieșene, în încercarea de a nu provoca nemulțumiri la „baza partidului” (primarii din județ). Deocamdată, singurul nume la care ambele tabere s-au pus tacit de acord să-l sprijine pentru dechiderea listei de deputați este Camelia Gavrilă.
Din „aripa Chirica”, printre doritori se mai numără Tudor Ciuhodaru, Cătălin Bulgariu, Sorin Iacoban, Vasile Câtea, Florin Constantinescu și Gabriel Surdu. De cealaltă parte, Cristian Stanciu, Silviu Macovei, Mihaela Ivancia, Ovidiu Laicu și Lupu sunt printre cele mai vehiculate nume. Estimările arată că PSD va avea 5-6 deputați și 2-3 senatori după alegerile din toamnă. Pe lista PSD pentru parlamentare ar mai putea apărea surprize ca Marin Burlea.

 

 

PNL, nou lider săptămâna viitoare?

Aparent, față de PSD, apele în PNL Iași s-au mai liniștit: organizația municipală este dominată de deputatul Anton Doboș, după ce contestatarii Marius Dangă și Dragomir Tomașeschi au fost trași pe linie moartă. Problema este la organizația județeană, condusă acum ad-hoc de prim-vicepreședintele Dumitru Oprea (ex-PDL). După demisia lui Marius Bodea, pe fondul unui control strict de la București, liberalii se află în căutarea unui lider. Unele surse spun că o decizie va veni săptămâna viitoare, la ședința Biroului Politic Național al partidului.
„Trebuie astăzi să recunosc că îmi lipsește pare-se acel ingredient ce mai toți liderii politici îl au și anume puterea de a accepta compromisuri”, a spus Bodea când și-a înaintat demisia, adăugând că PNL Iași „nu are nevoie de suport tehnic din partea nimănui, nu este o filială ce trebuie ținută de mână”.

 

Liviu Brătescu (PNL)

Măcel liberal pe locurile eligibile

În ultimele luni, filiala ieșeană a avut parte de un supraveghetor numit de București, în persoana suceveanului Ioan Bălan, personaj provenit din PDL și care a îndeplinit un rol identic pentru PDL Iași cu ani în urmă. Monitorizarea dispusă de București i-a nemulțumit pe liberalii din garda lui Bodea într-atât încât, la ultima ședință a conducerii filialei, PNL Iași a luat o decizie „istorică” prin faptul că a transmis șefilor de la centru că nu trebuie „ținut de mână”.
La parlamentare, liberalii pot spera la maximum 2-3 deputați și 1-2 senatori. În context, cei mai vocali în partid sunt Costel Alexe, Eduard Boz și Doboș. Printre pretendenții la un fotoliu de parlamentar se mai numără Liviu Brătescu, Daniel Minciună, Dumitru Oprea și Dragomir Tomașeschi. Până în prezent, un nume sigur pentru lista PNL este cel al lui Cătălin Moroșan, o „locomotivă” a liberalilor mai ales în mediul rural, notorietatea acestuia asigurându-i un sprijin pe măsură din partea conducerii centrale.

 

 Cătălin Bulgariu (PSD)

Cine rămâne dintre actualii parlamentari?

În 2012, Iașul numără nu mai puțin de 23 de parlamentari, grație sistemului de vot uninominal făcut de deputatul PSD Anghel Stanciu. Dintre aceștia, patru și-au încheiat prematur mandatul (Relu Fenechiu, Constantin Adăscăliței, Neculai Rățoi și Vasile Mocanu).
După 27 noiembrie 2016, Iașul va avea 17 parlamentari: 12 deputați și 5 senatori, toți aleși pe liste de partid. Dintre actualii deputați au șanse să mai prindă un mandat Mugurel Cozmanciuc (pe lista PNL Neamț), Petru Movilă (cap de listă la PMP Iași), Costel Alexe (PNL), Sorin Iacoban (PSD) și Anton Doboș (PNL). Adică 5 din 12.

 

Citește și Cum dă Iașul cu piciorul la un munte de bani. Afacerea parcărilor, gaură de 30 de milioane de euro

La senatori, trei dintre cei șapte parlamentari pot spera la un nou mandat: Florin Constantinescu (PSD), Dumitru Oprea (PNL) și Varujan Vosganian (ALDE). Astfel, mai puțin de jumătate dintre actualii (o treime din totalul parlamentarilor ieșeni aleși în 2012) ar putea fi prezenți din nou la tribuna Parlamentului în perioada 2016 – 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here