Planul complex presupune 11 pași concreți, care au fost detaliați, prin care se poate atinge succesul unei asemenea inițiative. Pentru ca transportul public să devină opțiunea numărul 1 a tuturor ieșenilor, pe lângă gratuitate, acesta trebuie să ofere o viteză superioară de deplasare autoturismelor, o frecvență ridicată, să aibă unități de transport moderne climatizate și ecologice, iar traseele să fie extinse pentru a acoperi întreaga zonă urbană și suburbiile.
Vezi AICI integral Planul Bodea pentru un Transport Public GRATUIT!
„Este o soluție care poate părea surprinzătoare sau populistă, dar, în realitate, modelul a fost deja aplicat cu succes în multe locuri din această lume și, pe termen mediu și lung, a adus plusvaloare comunităților locale – a dublat numărul călătorilor cu mijloacele de transport în comun, a suplinit investiții costisitoare în infrastructură, a scos poluarea din orașe și a adus noi rezidenți și noi business-uri care plătesc taxe și impozite. Investiția într-un transport public gratuit, confortabil și eficient se întoarce multiplicată la bugetul local prin efectele pe care le produce. Este momentul să fim vizionari, să luăm la Iași decizii curajoase care să ne diferențieze. Să ajungem să fim, în sfârșit, cu un pas înaintea altora!“, explică Marius Bodea.
Senatorul USR a prezentat studiul de caz al orașului estonian Tallin, unde gratuitatea pe transportul în comun se aplică deja de 9 ani cu succes. De la 35% din populația locală care îl folosea inițial, astăzi a ajuns să fie preferat de 70% din populație, în contextul în care 25.000 de noi rezidenți s-au înregistrat cu domiciliul în Tallin ca urmare a acestei revoluții a transportului în comun.
„Planul meu este ca Iașul să devină primul mare oraș din România în care transportul în comun să fie gratuit în totalitate. Emulația creată, cu un efort bugetar de 15-20 de milioane de euro anual peste suma alocată în prezent, va aduce beneficii mult mai mari în ansamblu. Angajații cu cele mai mici venituri sunt cei care astăzi plătesc la Iași acest serviciu, sunt oameni care nu au beneficiat niciodată de nici o gratuitate. Anual, aceștia vor economisi pentru gospodăriile lor, în care sunt doi salariați, soț și soție, circa 730 de euro pe an, o sumă importantă. Pe lângă aceștia, orașul va câștiga în imagine, prin soluția inovativă, pe lângă celelalte câștiguri care privesc economia, mobilitatea, protecția mediului“, întărește senatorul USR.
Marius Bodea consideră că alternativa la planul său îl reprezintă investiții de 1,5 miliarde de euro în infrastructura rutieră a Iașului, o sumă colosală, care însă nu va rezolva pe termen lung problema ambuteiajelor, deoarece abordarea va încuraja și mai mult ieșenii să investească în mașini personale. În schimb, principala problemă care trebuie țintită printr-un plan curajos privind transportul public este descurajarea folosirii autoturismelor și reducerea poluării.
Beneficiile vizate pe termen scurt și mediu sunt reprezentate de atragerea de noi rezidenți tineri (gratuitatea este un argument esențial pentru aceștia), atragerea de noi investiții ca urmare a stabilirii tinerilor rezidenți, creșterea veniturilor la bugetul local prin dezvoltarea economiei și crearea de noi locuri de muncă. Aplicarea planului aduce imediat și economii importante la Compania de Transport Public, unde vor avea loc o reorganizare pe criterii de performanță, desființarea serviciului de emitere de bilete și abonamente și, pe cale de consecință, dispariția controlorilor din mijloacele de transport.
1. Realizarea unei consultări publice în rândul ieșenilor cu privire la Planul propus.
2.Creșterea flotei CTP la 500 de mijloace moderne de transport în comun, într-un program de investiții de 100 de milioane de euro întins pe durata a 4 ani.
3. Finanțarea de 20 de milioane de euro anual suplimentară poate fi realizată din reforma cheltuielilor inutile din Primăria Iași. Senatorul USR Marius Bodea a prezentat deja public în numeroase ocazii acest calcul, iar 20 de milioane de euro reprezintă, la minimum, risipa actualei administrații publice.
4. Accesarea tuturor liniilor de finanțare europene pentru flote verzi și a altor granturi ale guvernelor UE.
5. Extinderea liniilor de tramvai actuale.
»în Bucium (pe Bd. Socola, până la fostul Punct de Control),
»Lunca Cetățuii (în dreptul cartierului de blocuri), Complex ERA, Breazu, Aleea Sadoveanu până în dreptul restaurantului
» La Castel și vom închide inelul Tomești-Holboca-Dancu.
Acolo unde este posibil va fi lărgită strada pentru a crea bandă dedicată cu separator pentru transportul public.
6. Introducerea axelor unice de tramvai Nord-Sud și Est-Vest prezentate în cadrul unui Plan anterior.
7. Introducerea de benzi dedicate autobuzelor în zona centrală și pe bulevardele pe care nu există linii de tramvai.
8. Digitalizarea completă a transportului public ieșean.
9. Creșterea taxelor de parcare în zonele centrale și a marilor bulevarde, după punerea la punct a transportului public. Din banii obținuți, de ordinul milioane de euro, va fi finanțat transportul public.
10. Prelungirea programului transportului public până la 1 noaptea. Acest fapt va determina venituri importante suplimentare pentru industria distracției și domeniul retail-ului.
11. Realizarea de Park&Ride la toate intrările din oraș.