Paul Nicolau, cunoscut și sub numele de Pescobar, patronul restaurantului Taverna Sârbului, a avut permisul de conducere suspendat pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de 15 noiembrie 2023, după ce a fost prins conducând cu o viteză de 245 km/h pe străzile Capitalei.
Anunțul suspendării a fost făcut de Pescobar pe platforma TikTok, unde a transmis că renunță la condus și că va adopta mersul pe jos pentru următoarea perioadă. El și-a exprimat intenția de a face mai multă mișcare, precizând că își va dedica timpul și altor activități, precum flotările și abdomenele.
„Gata cu zona de confort, cu mașina și condusul. Dăm drumul la instalație: mersul pe jos. Am cam uitat de el. Când stai cu fundul în mașină, cobori în parcare, pac… nu-ți mai trebuie mers pe jos.
Să vezi ce pătrățele face Pescobar. Bine, de dimineață mi-am făcut flotările – 257 și 195 de abdomene, am citit, sunt treaz de la ora 4.
Acum mă duc să iau micul dejun… sunt pe jos, după mă duc la un masaj și după la birou, zic să mai și muncim. Atât s-a putut.„, a spus Pescobar
Recent, Pescobar a informat urmăritorii săi de pe rețelele de socializare că a pus în vânzare două dintre mașinile sale de lux, un Lamborghini Urus și un Ferrari Roma, întrucât va rămâne fără permis pentru următoarele trei luni. Mesajul său sugerează că decizia de a-și vinde mașinile este legată de suspendarea permisului de conducere.