Trei arbori din centrul Iașului au fost tăiați pentru a face loc terasei ilegale ridicate de patronul de la Mamma Mia. Copacii vechi de zeci de ani au fost tăiați pe rând. Doi arbori au dispărut în jurul anului 2023, odată cu extinderea terasei, iar ultimul a fost tăiat zilele trecute.
Imaginile surprinse pe platforma Google Maps arată cum era zona ocupată abuziv de firma lui Florin Marcu. Din 2011 și până în 2023, cei trei copaci erau incluși în terasa adiacentă restaurantului. Ulterior, odată cu extinderea spațiului exterior, Marcu a dispus tăierea acestora.
O expertiză tehnică judiciară realizată la solicitarea Tribunalului Iași arată că restaurantul Mamma Mia de la parterul blocului Casa Modei a fost extins ilegal atât pe un teren aflat în co-proprietate cât și pe domeniul public.
Extinderea restaurantului a fost realizată ilegal, fără autorizație de construire, fără acordul celorlalți proprietari ai terenului din jurul clădirii.
Masacru ecologic în centrul Iașului. Florin Marcu, patronul de la Mamma Mia, a tăiat trei arbori care îi încurcau afacerea de pe strada Costache Negri. Restaurantul Mamma Mia ocupă abuziv terenul din jurul localului, în acest sens fiind depusă o expertiză la instanță într-un dosar deschis de Fundația Ecologică Green, proprietarul unor spații de la Casa Modei.
După ce a ocupat trotuarul de lângă Casa Modei, Marcu a extins în timp terasa din jurul restaurantului. Terasa a fost extinsă înglobând inițial și trei arbori plantați în urmă cu zeci de ani. Însă, odată cu modificările structurale ale terasei, Marcu a decis și tăierea copacilor.
O demonstrează imaginile de pe Google Maps. Între 2011 și 2023, cei trei arbori au rezistat, fiind incluși în terasa extinsă pe trotuar. Din 2023, doi din cei trei arbori au fost însă tăiați, odată cu modificarea structurii terasei de la Mamma Mia.
Administratorul de la Mamma Mia nu a fost tras la răspundere pentru distrugerea copacilor de nicio instituție din Iași pentru distrugerea și tăierea ilegală a copacilor care erau
Ultimul arbore a fost tăiat zilele trecute
Ultimul copac care era inclus în terasa construită ilegal a fost tăiat zilele trecute. Ulterior, acoperișul a fost reconstruit, de parcă arborele nu ar fi existat vreodată.
Faptul că în acel loc s-a aflat un copac este surprins printr-un element grafic și într-una din planșele desenate care fac parte din raportul de expertiză tehnică depus la dosar.
Mamma Mia s-a extins ilegal. Construcția a fost realizată pe un teren aflat în coproprietate
Extinderea ilegală a restaurantului Mamma Mia de la Casa Modei a fost atacată în instanță de către FEG (Fundația Ecologică Green), proprietara a mai multor spatii din blocul din centru, deoarece construcția de la parter fost realizată pe un teren aflat în coproprietate, adică în indiviziune. Este aceeași formă juridică prin care locatarii unui bloc dețin în coproprietate casa scării, subsolurile sau acoperișurile.
În cadrul unui proces deschis de FEG la Tribunalul Iași în martie 2023, magistrații au dispus efectuarea unei expertize judiciare de către un expert cadastral care să stabilească regimul juridic al terenului pe care a fost extins restaurantul Mamma Mia. Conform Raportului de Expertiză Tehnică Topo-Cadastrală realizat de către expertul tehnic judiciar Claudiu Viorel Cristache și depus la dosar în luna mai a anului trecut, terasa construită ocupă nu doar parte din terenul deținut în coproprietate, ci și domeniul public. Mai precis, „101 mp din terenul aflat în indiviziune” și „suprafață de 4 mp din domeniul public al UAT municipiul Iași”.
Procese vechi la Casa Modei. Terasă construită fără autorizație
FEG este patronată de omul de afaceri Cristian Stanciu, care deține și cea mai mare suprafață din clădirea Casa Modei. FEG l-a dat în judecata pe Marcu, în calitate de proprietar al firmei Maf Force SRL, cea care administrează Restaurantul Mamma Mia.
„Pe acest teren aflat în coproprietate pârâtele au edificat fără drept o serie de amenajări constând într-o construcție de tip terasă/restaurant, formată din structură de aluminiu și sticlă adăugată pe exteriorul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fără a avea acordul reclamantei și fără autorizație de construire. Procedând în acest fel, practic pârâta Maf Force uzurpă în interes propriu o parte din proprietatea comună”, se arată în cererea de chemare de la Tribunalul Iași.
Totodată, FEG reclamă și faptul că această construcție este una ilegală deoarece, potrivit legii care reglementează autorizarea construcțiilor (Legea 50/1991), orice intervenție, extindere, reparații, consolidare, la o clădire aflată în centrul istoric, zone de protecție a monumentelor istorice, se face doar în baza unei autorizații de construire. Pentru obținerea unei autorizații de construire este necesară obținerea acordului tuturor coproprietarilor, ceea ce Marcu nu are.
Vlad ROTARU

















