O tonică POVESTE DE AMOR, cum rar v-a fost dat să citiţi

Glasul pământului, glasul iubirii: o „franţuzoaică” şi un „american” fac nuntă mare la Iaşi. Liana şi Alex aşteaptă cu nerăbdare căsătoria: abia atunci vor face dragoste pentru prima dată

 

S-au cunoscut anul trecut la nunta unui prieten comun, iar în august Liana şi Alex vor fi protagoniştii propriei nunţi. De orientare adventişti, cei doi tineri aşteaptă cu nerăbdare căsătoria: abia atunci vor face dragoste pentru prima dată. Luni, 3 iunie are loc cununia civilă la care vor participa doar prietenii. Părinţii vor putea veni din America şi Franţa în august, la nunta lor.

 

„Autograf” pe mână

 

Foto: Liana şi Alex în parc

 

De origine american, dar născut din părinţi români, Alex a venit în România la îndemnul mătuşii lui care şi-a deschis un centru de sănătate în Bacău. Pentru că nepotul avea probleme cu stomacul, l-a chemat să urmeze un tratament în ţară. Fire veselă, sociabilă şi uşor adaptabilă schimbărilor, Alex s-a împrietenit imediat cu terapeutul lui care l-a invitat la nuntă. A acceptat fără să ezite, însă nici prin gând nu i-a trecut că la petrecere îşi va întâlni viitoarea soţie. Liana recunoaşte că este selectivă cu băieţii şi a fost reticentă la început. După o discuţie de cinci ore, tânăra i-a lăsat pe mână un “autograf” cu adresa ei de mail. “Nu ştiu cum de am avut curajul să fac asta. Mi-am dorit ceva care să mi se potrivească perfect. Şi aşa a şi fost”, spune acum tânăra în timp ce-şi priveşte viitorul soţ. În privirea şi pe chipul tânărului american se citeşte fericirea. Cu zâmbetul larg spune că s-a adaptat fără probleme vieţii din România. Americanul-ieşean vorbeşte foarte bine româna, însă accentul îl dă de gol. “Părinţii mei au vorbit cu mine, cu fratele şi sora mea în limba română. Însă la şcoală, cu prietenii, noi vorbeam doar în engleză. Îmi este greu să citesc sau să scriu în română. Se amuză foarte tare prietenii mei de aici pe seama asta. Ştiu şi cuvintele «prăvălie» şi «îndărăt»”, spune tânărul zâmbind.

 

A renunţat la Franţa

 

 

Foto: Împreună la Turnul Eiffel

 

La o săptămână după ce s-au întâlnit în Iaşi, Alex a luat avionul pentru a o revedea pe Liana care era la părinţii ei în Franţa. Tânăra a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, iar examenul de rezidenţiat l-a susţinut în Franţa. Dragostea pentru copii a făcut-o să se specializeze în pediatrie. Însă chemarea inimii a fost mai puternică. După ce a susţinut rezidenţiatul în Franţa unde a luat examenul cu brio, a renunţat la un salariu de 1.800 de euro pentru a se stabili pentru următorii ani în Iaşi alături de viitorul ei soţ. A reuşit să-l convingă să dea la Medicină anul acesta. Liana a mai susţinut o dată examenul de rezidenţiat de data aceasta în Iaşi şi a prins un post de pediatru la Moineşti, însă şi-a dat demisia pentru că nu concepe să stea departe de viitorul soţ. “Vreau ca şi Alex să facă Medicina. În America a învăţat biologia şi ştie foarte multe noţiuni. Va face facultatea în limba engleză deoarece e mult mai uşor pentru el”, afirmă Liana.

Taxa anuală de şcolarizare la UMF i se pare un fleac. “În America am dat 26.000 de dolari pentru un an de şcoală. Aici, 5.000 de euro e foarte puţin”, spune Alex, zâmbind.

 

Cuscrii nu s-au cunoscut

 

Foto: Toujours l’amour

 

Distanţa dintre familia Stan şi Constantinescu a făcut ca părinţii celor doi tineri să nu se cunoască până acum. Au vorbit doar la telefon. Părinţii lui Alex s-au stabilit împreună cu majoritatea rudelor în America, în urmă cu 40 de ani. De atunci, nu au mai venit în România. Părinţii Lianei au mai bine de zece ani de când sunt plecaţi în Franţa, unde tatăl ei a reuşit să-şi deschidă propria firmă de construcţii. “Părinţii ne-au anunţat că vor sta o lună la noi. Aşa vor avea şi ei timp să se cunoască. Mama-soacră este foarte încântată de mine. Spune că sunt o binecuvântare pentru ea. Părinţii mei îl iubesc foarte mult pe Alex”, spune viitoarea mireasă.

 

Cererea, la Paris

 

Foto: „Vive la France!” 

 

În februarie anul acesta, Alex şi-a sunat părinţii să le spună că vrea să o ceară pe Liana de soţie. Căutarea inelului de logodnă i-a dat ceva bătăi de cap, dar a reuşit să găsească “piesa” care să se potrivească perfect pe degetul viitoarei mirese. Cererea în căsătorie a avut loc la Paris pe 2 martie, la nici un an de când s-au cunoscut. “M-am aşezat în genunchi, am întrebat-o dacă vrea să se căsătorească cu mine, iar ea mi-a răspuns după vreo cinci – şase minute. Nu se aştepta”, spune Alex. La nuntă sunt aşteptaţi să participe 300 de invitaţi, atât din ţară cât şi din străinătate. Pentru că nu crede în superstiţii, Liana şi-a luat rochia de mireasă împreună cu viitorul soţ. “Alex are foarte mult bun gust”, îşi laudă partenerul. 

 

Alex, bucătarul

 

Foto: La un profiterol, pe plajă

 

Momentan, cei doi locuiesc într-un apartament împreună cu fratele Lianei, student şi el la Medicină. După nuntă, se vor muta în apartamentul lor din Piaţa Unirii, situat deasupra apartamentului fratelui Lianei. Pentru a face rost de bani, tânărul este încurajat de parteneră să predea lecţii particulare de limbă engleză. “E mult mai uşor de lucrat cu adolescenţii decât cu cei mici. Sunt mai uşor de modelat şi asimilează cunoştinţele mai uşor”, spune tânărul american.

În casă, Alex este bucătarul şef. Spune că îi place foarte mult să gătească, iar preferatele lui sunt sarmalele care nu vor lipsi din meniul de la nuntă. Liana se ocupă de curăţenie. Distribuţia muncii în familie. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here