O, ce vestă minunată

despre micile bune-vestiri, simple, anonime și frumoase 

Era sîmbătă, Bunavestire, și tocmai mîncaseși la o crîșmă decentă din tîrg o saramurî di crap, cu mămăligî, mujdei ș’oleacî di brînzî săratî, cî ci fel di mămăligî îi așeea fărî oleac’ di brînzî saratî ? Cî cicî di Bunavestire ,, sî mînîncî pește ,, , ca ș’ cum peștili ‘ceala din farfurie are v’o legătură cu peștii lui rabi Ieșua din Nazaret, cei înmulțiți sau cei de pe pereții locurilor unde se ascundeau, după o anume lună Nisan, cei care credeau că nu va trăi omul numai cu pîine.

Și cum stăteai așa, ca un ateu ghiftuit, uitîndu-te la afișele ca de cămin cultural de pe gardul din stația de tramvai de la presupusa filarmonică, zbang, de după colțul dinspre Golia al filărmonicii dărăpănate apare deodatî un băiețaș di v’o 9 ani, fujind în șort, cu chelea goală ș’ chicioarili tot goali, pi lîngî filarmonică, c-o sticlî di cola în mînă, alăturea di un pr’etenaș de-o samî cu el, fujind tot ca la gîrlă.

,, Nu țî-i cald, ‘ăi ? ,, , i-am strigat io, surprins și amuzat de furtunoasa apariție din senin, care trecea pe lîngă mine ca o mini-herghelie compusă din doi mici mînji umani de oraș. ,, Ba da ,, , mi-o răspuns iel, serios, din fugă, dar întorcîndu-se politicos spre mine, o secundă, șî fujind apoi reb’de după tramvai, cu sticla di cola în mînă, alăturea di pr’etenu’ lui di acee’ș’ vîrstă. Și apoi fereastra s-a închis, la fel de brusc cum se deschisese, și a dispărut, odată cu tramvaiul, ca și cum n-ar fi fost.

Precizare : băiețașu’ cu chelea goală ș’ pr’etenașu’ lui nu păre’u diloc de-a’ lu’ domnu’ Louie ,, Satchmo ,, Armstrong sau de-a lu’ dom’ Wynton Marsalis. Ca s’ n-avem vorbi cî mai știu io ci. Da’ ci-i drept, îi drept : după ci tramvaiu’ s-o pornit înspri îndepărtata stație din Piața Unirii ( 200 di metri ), în minte mi-o vinit deodatî vocea lu’ domnu’ Louie cîntînd cîntecu’ ista, pi cari l-am șî ascultat pi o bancî din fața maternității ,, Cuza Vodă ,, , cu difuzorul telefonului dat la maxim, com le peizan :

Săptămîna ‘iasta ave’m di gînd s’ scriu dispri al’șeava, chestii serioasi, profundi, planetare … da’ băietu’ ‘ista mititel, cari fuje’ cu chelea, pi lîngî filarmonicî, o rupt perdeaua serioasă ș-o adus deodată, în fața ochilor și a minții, vremea domnului învățător Creangă. Adică a elevului Ion Ștefănescu, zis Creangă. Și sunetul altor vremi. Ce niciodată n-or să vie iară. Sau cine mai știe, la cum ne întoarcem spre vremea holerei oblojite cu său di oaie … Sau cu ce l-au mai oblojit, cînd era mititel, pi domnu’ învățător Creangă.

Acum, cînd scriu vorbele astea cam cețoase, probabil, ascult, probabil de vreo jumătate de oră, cîntecul domnului Louie. Și nu e nici un fel de problemă că se tot repetă. Deși probabil că un specialist în cititul semnelor ascunse ar pute’ zîce cî nu pre-i în regulî s-asculț’ de-atîtea ori la rînd un cîntec. Me moa, com an peizan di pi valea Prutulu’, vă pot spune atîta : cî domnu’ Louie îi ca un fel di Fărîmiță Lambru de-a’ nostru, doar cî oleacî mai șelebru. Lambru, nu lambriu, mai darlingilor clemăntaini & clemăntaine. Pacat cî s-o dus amîndoi, ș’ domnu’ Louie ș’ domnu’ Fărîmiță, ș’ nu mai putem cinsti cu ii un pahar di jin roș’, di butuc, rășe ș’ aghe’ scos din beci. Ș’ la jin disigur cî merje ș-o saramurî di crap, cu mămăligî, mujdei ș’oleac’ di brînzî saratî. Cî ci fel di mămăligî îi aceea fărî oleac’ di brînzî saratî …

În rest, rămîne cum o zis rabi Ieșua : bunele vestiri pot fi aduse nu doar de arhangheli serioși, ci și de copchii în chicioarili goali.

Cînd a zis rabi asta ? Ca să nu greșesc cumva răspunsul, o să-l întreb pe băiețașul cu chelea din stația de la filarmonică. Credeți sau nu, el știe mai bine.

Lucian Postu