Nepoata unui MARE ACTOR român a ajuns BOSCHETARĂ. Doarme în parc, sub cerul liber

Elena Ciubotăraşu şi-a pierdut apartamentul din Dacia în 2001, după ce l-a depus garanţie pentru plecarea concubinului la muncă, în Israel. De-atunci, trăieşte pe unde apucă, ultimii cinci ani petrecându-i pe stradă. „Oare este normal ca toţi cei care nu au muncit o zi în viaţa lor să locuiască prin toate casele alea din centru, aproape gratuit, şi un om care chiar are nevoie de un acoperiş să stea pe străzi?”, se întreabă Ciubotăraşu.

 

 

Într-o margine a esplanadei Oancea, în apropierea scărilor ce duc spre căminele din Tudor Vladimirescu, ca într-o peşteră formată din vegetaţie, închisă cu o pătură, îşi duce traiul o bătrână de 65 de ani. Are câteva boli grave şi se gândeşte cu groază că în faţa ei se află deja a cincea iarnă pe care o va petrece pe stradă. Nu cere nimănui nimic şi, în fiecare seară, intră disciplinată şi resemnată în peştera care-i slujeşte drept culcuş. Elena Ciubotăraşu, căci aşa se numeşte femeia, este nepoata actorului Ştefan Ciubotăraşu. Tatăl său, Ion, născut la Lipovăţ – Vaslui a fost fratele actorului.

 

A pierdut tot

Apartamentul l-a pierdut dintr-o greşeală pe care nu ar mai repeta-o: a avut încredere în prietenul concubinului său şi l-a pus gaj pentru ca cei doi să plece în Israel, la muncă. Elena Ciubotăraşu susţine că a crezut că nu se va ajunge la o situaţie disperată dintr-un gest altruist. „Aşa era procedura la vremea respectivă. Pentru că firmele de recrutare pentru Israel doreau să aibă siguranţa că cel angajat nu va face acolo probleme şi nici nu va încerca să o apuce prin ţară de capul lui, cereau garanţie imobiliară. Aveam apartament în Dacia şi i-am ajutat pe amândoi să plece, în 2000. Soţul meu s-a întros acasă după un an, în 2001. Prietenul său nu a vrut să plece. A rămas acolo şi am pierdut casa”, spune Elena Ciubotăraşu. Din 2001 până în 2008 au mai avut câte un acoperiş deasupra capului. După 2008, însă, cerul liber le-a stat mereu deasupra capului. „Asta ar fi a cincea iarnă pe care o petrec pe stradă. Am avut o gheretă făcută din nişte uşi, tot în Tătăraşi. Dar au dărâmat-o anul acesta, vor să construiască un bloc pe acel teren”, explică femeia.

 

 

Elena Ciubotăraşu trăieşte ca într-o peşteră, în dosul unui gard cu vegetaţie bogată. Femeia nu cere mila nimănui, ar da bucuroasă o parte din minuscula pensie de 240 de lei pentru o cămăruţă

 

Pensie de 240 de lei

Bătrâna spune că, deşi are o pensie pe caz de boală foarte mică, de 240 de lei, este dispusă să sacrifice o parte pentru un acoperiş deasupra capului. „Oare este normal ca toţi cei care nu au muncit o zi în viaţa lor să locuiască prin toate casele alea din centru, aproape gratuit, şi un om care chiar are nevoie de un acoperiş să stea pe străzi? Eu nu am fost boschetar dintotdeauna. Am avut un apartament, am avut un serviciu. Am avut o casă părintească prin zona Fabricii Nicolina, dar a fost dărâmată de comunişti. Eu chiar n-am loc într-o casă a Primăriei, spre exemplu? Nu cer de pomană o cameră, vreau să plătesc pentru ea”, mai spune femeia. Bărbatul i-a murit şi-i dă târcoale un boschetar aciuat în Tătăraşi. La ea mai vine, când şi când, băiatul. Are 39 de ani şi, deşi lucrează, are o situaţie financiară dezastruoasă. „El lucrează dar nu are unde sta. Locuieşte pe unde apucă, mai vine şi la mine când şi când. Îşi caută o cameră, are nevoie să se oprească undeva”, povesteşte Elena Ciubotăraşu.

 

 

Listă lungă de boli

Deşi a locuit patru ierni în aer liber, încălzindu-se cu ce apuca, Elena Ciubotăraşu nu este mai grav bolnavă decât era înainte de a ajunge pe străzi. Dar lista bolilor de care suferă este cutremurătoare. „Am glaucom. Cu ochiul stâng nu mai văd deloc. Am insuficienţă renală. Ar trebui să fac dializă, dar în halul în care sunt acum nu cred că mă primeşte niciun spital. Am probleme grave la coloană, am reumatism. Dacă pic pe stradă, nici salvarea nu mă ia. Pentru că pensia de boală o primesc când şi când. Neavând o adresă, am de multe ori probleme cu actele”, afirmă Elena Ciubotăraşu.

Ca un argument în plus că n-a trăit toată viaţa în mizerie, femeia aminteşte, în treacăt, că este nepoata marelui actor Ştefan Ciubotăraşu. „Tata a fost fratele lui. Tatăl meu a fost un om normal, a lucrat 40 de ani la Nicolina. Unchiul meu a fost cine a fost şi eu am ajuns boschetar”, mai spune femeia.

Elena Ciubotăraşu nu mai crede demult în minuni. Aşteaptă resemnată venirea iernii. Dar frunzele tufelor se vor scutura până la prima zăpadă, iar ea va rămâne doar c-o pătură, ce-i serveşte şi ca uşă, şi ca perete şi pentru a se înveli.

 

Ştefan Ciubotăraşu a jucat de-a lungul carierei în peste 300 de roluri

 

O viaţă de artist: conservator, poezie, istorie şi teatru

Actorul Ştefan Ciubotăraşu, unchiul femeii, s-a născut la Lipovăţ, Vaslui, într-o familie de ţărani săraci. În anul 1921, a plecat la Bucureşti pentru a învăţa meseria de pantofar, potrivit hotărârii luate de părinţi. A încercat asta trei ani, dar a avut primele contacte cu teatrul pentru că primea bilete gratuite în schimbul unor comisioane. A lucrat ulterior, timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme. În 1924, a hotărât să se întoarcă acasă. La îndemnul mamei, s-a înscris la liceul particular „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, sărind peste câte două clase. În 1929 a absolvit liceul şi s-a hotărât să plece la Iaşi, unde s-a înscris la Conservatorul de muzică şi artă dramatică. În 1932 şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de puşcaşi mitraliori. S-a înscris la facultatea de istorie, însă preocuparea de bază i-a fost poezia şi publicarea în revistele locale la care contribuiau scriitori şi poeţi marcanţi, între care George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu. Acesta din urmă l-a remarcat la o sărbătoare a conservatorului, în cadrul căreia Ciubotăraşu a recitat o poezie. Debutul ca actor a avut loc în 1934 şi a fost angajat al acelui teatru timp de 14 ani. Piesa de debut a fost Macbeth. În 1948, teatrele au fost restructurate, iar Ciubotăraşu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din ţară. Aici a desfăşurat şi o activitate de instructor artistic. În 1950 a revenit la Bucureşti, unde a fost solicitat la Teatrul Naţional. A jucat de-a lungul carierei în peste 300 de roluri. A murit pe 27 august 1970, când se pregătea să plece la filmările pentru “Aşteptarea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here