despre alienata și alienanta necrofagie endemică, cu ramă pseudo-umană
O tînără doctoriță de la Spitalul de Copii din Iași a murit zilele acestea, după cum am putut afla ieri de pe site-ul unei televiziuni locale, care citează din postarea funerară, cu franjuri cabotinoizi ( în stilul casei ) a doctorului Burlea junior. Ieri a fost duminică, pare-se, dar moartea e o marfă care se vinde bine, oricînd, mai ales în zilele de odihnă. Și mai ales cînd procentele de audiență sînt cam singurul criteriu, iar foamea morbidă a publicului majoritar pentru asemenea subiecte e printre puținele pîrghii care pun în mișcare promptitudinea jurnalistică. Oricît de patologic ar fi izul greu care emană din asemenea preferințe, fie ele și general-umane. Sau cu atît mai mult.
Și postarea funerară a doctorului Burlea junior ( dincolo de accentele siropoase caracteristice ), și știrea duminicală de televiziune, dincolo de dubiile privind relevanța jurnalistică a decesului, par însă niște monumente de echilibru și bun simț, în comparație cu comentariile feisbucale de pe o pagină de care am aflat cu acest funebru prilej, pagină care se ocupă ( ca să vezi … ) cu morți subite. În ciuda invitației inițiale a administratorului paginii ( nu știu dacă sinceră ori ipocrită ) ca publicul comentator să păstreze un minim echilibru, o seamă de vajnici anti-vacciniști au ținut să verse peste amintirea recent decedatei reziduurile lor mentale, mai rămînînd doar să scrie că se bucură din plin, cu lăutari, de moartea tinerei doctorițe. Pe alte pagini feisbucale, torentul de mizerii aruncate spre mormîntul pediatrei ieșene a avut un debit și mai mare, motivul principal fiind faptul că decedata pusese la un moment dat, pe pagina sa de Facebook, un desen din care reieșea că susține vaccinarea anti-Covid. Hîrdaie de vomă mentală, de o patologie abjectă, zeci de bipezi șobolanoizi care au simțit nevoia irepresibilă să scuipe înspre un mort, pornind de la un desen și legîndu-se de numele celei decedate, de inteligența ei și alte asemenea lucruri, cu o violență ce părea a fi generată de un criminal, violator sau pedofil.
Nu, nu e un fragment din vreun grotesc film distopic, ci o bucată patologică din realitatea virtuală a Iașului, în septembrie 2023. Am făcut print screen cu cîteva tranșe din șuvoiul cu patologie, ca să am dovada că nu inventez ( cum ar zice, desigur, destui înțelepți patrioți ), dar mi s-a întors stomacul pe dos, după cîteva poze din astea, așa că las pe seama specialiștilor în patologie socială inventarierea acestei incredibile țîșnituri masive de puroi mental.
Ca să fie clar : nu m-am vaccinat deloc anti-Covid, nu fiindcă n-aș avea încredere în vaccinuri, ci fiindcă prea multe lucruri dubioase au fost și sînt legate de mega-golănia penală numită, generic, ,, pandemia Covid 19 ,,. Pe doctorița care a devenit, după moarte, ținta abjecției digitale am cunoscut-o absolut tangențial, anul trecut, cînd am însoțit un pacient la Spitalul de Copii din Iaşi. Purta masca impusă de minister și de conducerea spitalului, așa că n-aș fi putut s-o recunosc pe stradă. Îi știam numele, mai știam că e asistentă universitară la UMF Iași și faptul că tot anul trecut îi murise tatăl. A, și încă un detaliu : lucra în secția de oncologie-hematologie. Adică locul unde copiii bolnavi de cancer și de leucemie, împreună cu părinții lor, vin cu ultimele speranțe.
Acea secție este, în prea mare măsură, și în ciuda eforturilor medicale zilnice, o antecameră a morții. Oricît ar suna de dramatic, de tragic sau de altfel. Trecînd doar pentru niște minute prin acea secție și doar văzînd micii pacienți, cu perfuzii sau fără păr pe cap, nu mi-a fost deloc ușor. Și am înțeles ce povară zilnică, grea cît toate zilele, duc cu ei, acasă și peste tot, cei care lucrează într-o asemenea secție. Mai ales după ce am aflat că sprijinul psihologic e încă mult prea insuficient pentru micii pacienți și aproape inexistent pentru cei care încearcă să îi ajute în drumul spre vindecare.
N-am avut niciodată vreo problemă în a scrie despre mizeria din lumea medicală, despre infractori de tipul infecționistei universitare Dorobăț, despre inculpați de tipul profesorului doctor Tinică sau despre șefa Spitalului de Copii Iaşi, Alina Belu, cu riscul asumat de a-mi lungi lista de dușmani și de a-mi închide niște uși medicale, în cazul ( complicat în Romînia ) cînd ar fi apărut necesitatea unei consultații de nivel superior . Dar despre doctorița pediatră recent decedată nu știu să fi existat vreun dubiu profesional. Dimpotrivă, am auzit lucruri bune despre ea, de la colegi și părinții micilor ei pacienți, iar după anunțarea decesului unii părinți au scris cuvinte calde și pline de regret. Asta face ca torentul de mizerie revărsat împotriva ei, după moarte, pe baza unui desen de pe Facebook, să fie și mai abominabil. Și mai definitoriu pentru alienarea endemică în care trăiește toată lumea.
Nu, nu internetizarea și facebookizarea lumii sînt de vină. Internetul, Facebook-ul și restul listei doar au scos la lumină mizeria patologică din mintea oamenilor. Ea exista și înainte de internet, Facebook & co, doar că nu îi știam proporțiile exacte. E drept, expunerea publică și masivă a mizeriei mentale le dă recipientelor bipede ale acestor reziduuri senzația legitimării. Care mărește volumul și viteza noilor deversări. Da, ăsta e un efect clar al democratizării internetului. În rest, nimic nou sub soare : intestinele care se cred sinapse fac aerul greu respirabil.
Cu cîțiva ani în urmă, unul dintre cei mai onești și profesioniști medici de la Spitalul de Copii din Iaşi era ținta unui fel de semi-linșaj public, venit din tabăra vaccinistă, cu articole procuroriale și ,, colegi ,, care mai nu făceau exorcizări anti-Covid, pe bază de cruci din seringi și căldări cu clor. Acum, istoria se repetă, dar dinspre patologia bipedă anti-vaccinistă, iar victima acestui nou jet de puroi mental e o doctoriță moartă, care a comis păcatul suprem și de ne-iertat de a-și fi pus pe Facebook un desen cu vaccinul anti-Covid. Și de a fi încercat, pînă a murit, să ajute, în drumul lor spre vindecare, niște copii bolnavi de cancer.
Nu, acesta nu e doar un caz cu niște tîmpiți care vomează pe Facebook și trebuie ignorați. E o infecție mentală generalizată, care trebuie numită cu numele ei patologic și tratată ca atare. Altfel, distopia în care deja trăim va fi și mai bolnavă, și mai grotescă, și mai sufocantă.
Și atunci, nici măcar perfuziile nu ne vor mai ajuta.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )
