Dialogul de mai jos a fost realizat de Alin Gheorghiu în cadrul unui proiect de licență derulat la Facultatea ieșeană de Teatru, având ca temă istoria post-decembristă a Teatrului de Păpuși „Vasilache” Botoșani, instituție care, anul viitor, va împlini șapte decenii de existență. Mai jos, redăm convorbirea cu actualul director Marius Rogojinschi relevantă pentru istoria recentă a instituției pe care o conduce. (Călin Ciobotari)
Alin Gheorghiu: Prin ce diferă managementul unei instituții teatrale de tip Teatru de păpuși „Vasilache” de managementul unei instituții de teatru dramatic? Ce griji particulare are un manager al unui teatru pentru public tânăr?
Marius Rogojinschi: În opinia mea, managementul unui teatru pentru copii și tineret se deosebește de al unuia de teatru dramatic prin următoarele particularități:
- latura educațională a repertoriului (pentru fiecare din categoriile de vârstă căreia se adresează capitolelor repertoriale);
- caracterul maniheist al repertoriului, prin urmare aducerea spectatorilor în însușirea virtuțiilor și conținerea lor prin care binele învinge răul, adevărul minciuna;
- administrarea eficientă a bugetului de venituri și cheltuieli, avându-se în vedere că acesta este în general mai mic decât necesarul și în special sumele din capitolul colaboratori și drepturi de autor / Legea nr. 8/1996;
- organizarea „dinamicii” activităților artistice, repetiții, spectacole, premiere, deplasări, turnee, festivaluri, având în vedere că personalul artistic este cu mult mai mic decât personalul unui teatru dramatic.
Cum ați descrie, în mod esențializat, istoria Teatrului de păpuși „Vasilache”?
Aș puncta câteva „jaloane”:
- personalitatea întemeietorului teatrului, Max Weber, având în vedere că în același an, 1953 înființează și Filarmonica de Stat Botoșani, conducând ambele instituții ca director trei ani retrăgându-se apoi din teatru la filarmonică, unde rămâne director și dirijor până în anul dispariției sale, 1969;
- generația fondatorilor teatrului: Gabi Nistorică, Sergiu Grigore, Elena Grigore, Alexandru Brumă și Mihai Costăchel;
- generația anilor ‘80, Mihaela Nistorică, Aurica Dobrescu, Ibica Leonte, Mihaela Ștempel, Cristian Onofrei și Liliana Postolache;
- generația primilor colegi titrați în profesie: Valentin Ligi, Marius Rusu, Florin Iftode, Alin Gheorghiu;
- noua generație: Anamaria Chelaru, Andrei Iurescu, Andrei Bordeianu, Cosmin Tănase, Pavel Petrași, Adelina Cojocariu, Renata Voloșcu, Oana Asofiei și Ana Apetrei;
- apoi aș enumera regizorii care au creat momente de referință în spectacolele teatrului „Vasilache”: Puiu Stoicescu, Petru Walter, Liviu Steiciuc, Dan Frăticiu, Valentin Dobrescu, Marius Rogojinschi și Ion Sapdaru;
- în cele din urmă și directorii fondatori de direcții și tendințe artistice: Max Weber, Tache Dobrescu, Gabriela Nistorică, Mihai Elvădeanu, Constantin Ignat, Valentin Dobrescu și Marius Rogojinschi.
Care credeți că ar fi reperele majore ale acestei istorii?
Parcursul celor șaptezeci de ani, incluzând momentele de referință prin care s-a schimbat conceptul artistic instituțional: în 1953, Teatrul de Păpuși „Cravata roșie”, în 1973, Teatrul de Păpuși „Vasilache”, în 2008, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, cât și performanțele artistice atinse prin participarea și premierea la festivalurile naționale și internaționale.
Cum credeți că stă, sub aspectul trupei și al ofertei culturale, teatrul de copii și tineret „Vasilache” din Botoșani în raport cu instituții similare din România?
Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani are foarte bine definit conceptul artistic de teatru pentru copii și tineret:
- cele patru categorii repertoriale;
- definirea și scopul lor;
- faptul că sunt funcționale.
Cât de inovativ ar trebui să fie un teatru pentru public tânăr în secolul XXI? Care credeți că sunt limitele până la care putem merge în a da satisfacție copiilor de astăzi și cum vedeți tensiunea dintre formulele tradiționale și aproape agresivă invazie a tehnologiei în societatea omului contemporan?
Teatrul ca artă trebuie să preceadă realitatea, iar pe lângă resursa umană artistică, tehnologia trebuie să fie direct proporțională cu posibilitatea de a crea spațiul imaginar captării interesului tânărului spectator și de a contribui prin mijloacele tehno-scenice moderne în a dezvolta lipsa necesității legii gravitației (a atracției universale) în spectacolul de animație.
(interviu realizat de Alin Gheorghiu)
