Responsabilitatea publică și dublul standard. Nicio organizație nu este deasupra întrebărilor legitime!
Cazul Dăruiește Viață și vizibilitatea publică a doamnei Oanei Gheorghiu ridică probleme serioase care nu mai pot fi tratate cu indulgență politică sau cu reacții emoționale.
Nimeni nu contestă faptul că proiectul construirii unui spital din donații reprezintă o inițiativă bună. Însă exact aceste realizări nu pot deveni un scut în fața întrebărilor legitime despre:
– modul în care sunt administrate fondurile, unde și pe ce este cheltuit fiecare leu donat.
– despre nivelul de salarizare al personalului și personalului din conducere, sursa fiind banii donați de cetațeni, sponorizări și redirecționări ale impozitului pe venit, cu un singur scop, cel al facerii de bine. Cazurile cu salarii de 4.000 – 5.000 de euro plus prime, ca cel de față, ridică, justificat întrebări serioase.
– despre influența publică acumulată în jurul unei organizații care gestionează sume uriașe de bani.
În mod constant, orice încercare de a discuta transparent despre finanțare, structură internă sau guvernanță este respinsă prin etichete și prin ideea că astfel de întrebări ar fi atacuri politice. Nu sunt atacuri politice. Această atitudine este greșită și periculoasă într-un stat democratic. Nicio organizație, indiferent de meritele sale, nu trebuie să fie plasată deasupra criticii publice.
În prezent lipsește un standard real de transparență, informațiile financiare sunt inegale, greu de comparat și insuficient detaliate pentru un proiect de o mare anvergură. Încrederea publică nu se menține prin percepție, ci prin transparență completă și constantă.
România continuă să trateze ONG-urile ca structuri omogene, ignorând faptul că unele dintre ele gestionează bugete și proiecte comparabile cu instituțiile publice. Absența unor reguli clare pentru ONG-uri de dimensiuni mari, acest vid de reglementare, creează dezechilibre evidente.
În locul unui dialog deschis, se preferă adesea delegitimarea criticilor. Orice întrebare devine „atac”, iar orice solicitare de clarificare devine „campanie”. Această abordare blochează maturizarea democratică a dezbaterii publice.
Faptul că un proiect a reușit nu poate justifica lipsa de răspunsuri clare la întrebări legitime. Într-o democrație funcțională, succesul nu înlocuiește transparența.
România are nevoie de societate civilă puternică, dar nu de zone de influență opace sau greu de verificat. Când ONG-uri cu impact major ajung să funcționeze fără standarde comparabile cu instituțiile pe care le suplinesc, apare o problemă de echilibru democratic.
Este momentul ca aceste organizații să accepte aceleași reguli de transparență, control și responsabilitate pe care le cer statului. În lipsa acestui echilibru, încrederea publică va continua să fie erodată, indiferent de bunele intenții declarate.
Deputat PSD
Maricel Popa
